Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Constantin Badea: firmele mici și mijlocii ar trebui să se asocieze pentru a fi mai puternice

Constantin Badea, secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie Bihor, a răspuns într-un interviu pentru Transilvania Business cum a fost anul 2023 pentru mediul de afaceri din Bihor și ce ar trebui să facă firmele pentru a face față provocărilor anului 2024.

 

Transilvania Business: Cum a fost anul 2023 pentru Camera de Comerț și Industrie Bihor și pentru mediul de afaceri bihorean?

Constantin Badea: Nu a fost un an ușor pentru mediul de afaceri, dar cel mai mult au avut de suferit firmele mici și mijlocii, care au probleme într-adevăr de natură financiară. A fost greu în sensul că legislația e destul de stufoasă, interpretativă în multe locuri, și cu modificări frecvente, ceea ce nu este o treabă sănătoasă pentru mediul de afaceri. Modificările legislative nu ar trebui făcute așa de des, pentru ca firmele să aibă posibilitatea, cât de cât, să prospere, să poată face investiții. Dacă prosperă firmele, și în special astea mici și mijlocii, care susțin mediul de afaceri în general, și economia românească va prospera. Cu modificările legislative dese, și în special cele ale salariului minim pe parcursul anului, e destul de greu să faci o planificare. Mediul de afaceri a fost influențat și de creșterile de prețuri la combustibil și energie.

 

Transilvania Business: Care credeți că sunt cele mai mari provocări cu care se vor confrunta firmele în 2024.

Constantin Badea: Vor fi aceleași probleme ca și anul acesta: modificările legislative pe parcursul anului, prețurile la combustibil și energie. Nici acum nu se respect legea care spune că modificările Codului Fiscal trebuie făcute cu cel puțin șase luni înainte de aplicare. Nu știu când vom intra odată în normalitate. Anul viitor este an electoral și vor începe să curgă pomenile electorale de pe urma cărora firmele vor avea de suferit, mai ales în 2025. Sper să ne trezim toți la aceste alegeri și să ajungă la conducere niște oameni competenți, indiferent de la ce partide, dar să fie competenți. Să ia niște hotărâri pe o perioadă mai îndelungată pentru ca firmele să poată să-și facă niște planificări, să nu se mai facă atâtea modificări, că nu mai avem noțiunea de planificare, avem alte noțiuni. În fiecare an se inventează în loc de planificare alte noțiuni, la noi foarte multe influențate din limba engleză, dar e necesar o planificare pe termen scurt, mediu și lung.

 

Transilvania Business: Ce măsuri ar trebui să ia firmele, mediul de afaceri, pentru a face față acestor provocări?

Constantin Badea: Firmele mici și mijlocii ar trebui să se asocieze pe domenii de activitate, să aibă posibilitatea să-și spună punctul de vedere la nivel național. Asta ar fi o soluție pentru că, în afară de faptul că știu care sunt problemele interne, au posibilitatea și să se ajute între ele. Asta nu înseamnă concurență neloială între firmele respective. Astfel se vor putea ajuta atât cu bani, cât și cu know-how și alte treburi care să le ajute să organizeze mult mai bine. Este bine să se asocieze pe domenii de activitate, chiar dacă fac asocierile pe județe.

 

Transilvania Business: Ce le transmiteți firmelor bihorene?

Constantin Badea: În noul an le doresc, în primul rând, multă sănătate membrilor firmelor. Să dea Dumnezeu să fie o stabilitate atât politică, social, cât și economică. Să ieșim o dată din impasul ăsta și să ne vedem de treabă liniștiți.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Telecabina Cetății Devei, final de lucrări de 4 milioane de euro

Articolul următor
Obiectivele proiectului coordonat de Mihail-Dumitru Bărboiu, de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică (FCIC), vizează fabricarea de membrane permeabile pentru separarea gazelor și purificarea apei prin membrane ultraselective conținând noi canale artificiale de apă.

Cercetătorii de la Babeș-Bolyai și-au propus să reducă poluarea cu carbon

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share