Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor a realizat și în acest an tradiționalul Top al firmelor bihorene, ajuns la ediția a XXX-a.
Potrivit lui Ioan Micula, președintele CCI Bihor, Topul firmelor bihorene, prin care se acordă distincții celor mai performante companii din județul Bihor, e mai mult decât un simplu clasament, devenind o sursă de inspirație și un mijloc de promovare în mediile diplomatice și de afaceri, la nivel național și internațional.
„De-a lungul celor trei decenii această competiție, care se bazează pe o metodologie complexă, implementată unitar în întregul sistem cameral a recunoscut și celebrat inovația, spiritul antreprenorial și contribuția esențială a companiilor locale la dezvoltarea economică și socială a acestei frumoase regiuni”, explică dipl. Ing Ioan Micula.
Aproape 30.000 de firme bihorene incluse în clasament
La întocmirea clasamentului acestei ediții au fost incluse 29.700 companii care si-au depus bilanțurile contabile în anul precedent, dintre care 3.650 s-au situat pe primele 10 locuri, 1.757 fiind pe podium.
„În spatele acestor cifre și statistici se află însă povesti impresionante, evoluții care au presupus adaptări la schimbări social-economice, tehnologice și politice, perseverență, rezistență la frustrare și mult efort. Județul Bihor prezintă o serie de caracteristici care-l fac atractiv pentru investitori și antreprenori, transformându-l într-un pol important al activității economice românești. Printre acestea se numără avantajul localizării care îl fac să fie un punct de acces important către piețele europene, diversitatea economică, prezența parcurilor industriale și a facilităților aferente, existența unui centru universitar, o comunitate antreprenorială activă, numeroasele atracții turistice precum și eforturile de dezvoltare a infrastructurii”, subliniază președintele CCI Bihor.
Provocările mediului de afaceri
În ciuda acestor avantaje, mediul de afaceri bihorean se confruntă cu provocări care îi testează în permanență capacitatea de adaptare. Parcursul ultimilor ani a fost unul sinuos cu obstacole și încercări dificile cum ar fi: pandemia, războiul din Ucraina, criza energetică, inflația galopantă și creșterea costului finanțării. La acestea se adaugă impredictibilitatea legislativă, concurența neloiala generată de cei care aleg sa eludeze legea și lipsa forței de muncă. După cum au recunoscut diferiți reprezentanți ai statului în nenumărate ocazii, România are cel mai mare deficit de încasare la TVA și accize din Uniunea Europeană. Toate acestea sunt aspecte pe care autoritățile competente trebuie să le trateze cu promptitudine și seriozitate.

„Organizația noastră a militat în numeroase rânduri pentru ca orice reformă legislativă, care afectează mediul de afaceri să se facă după o consultare reală a celor implicați, pentru predictibilitate, o fiscalitate mai puțin împovărătoare și asigurarea unui mediu concurențial în care respectarea legii să fie obligatorie pentru toți. Ne așteptăm ca și autoritățile să dea dovadă de solidaritate printr-o mai bună gestionare a banului public, suplimentarea bugetului de stat printr-o mai bună colectare a taxelor și reducerea cheltuielilor bugetare, evitând astfel creșterea fiscalității și așa împovărătoare. Așa cum am afirmat și cu alte ocazii, o comunicare bună a factorilor de decizie cu antreprenorii și sprijinirea lor sunt absolut necesare. Continuitatea activităților economice și menținerea locurilor de muncă sunt de importanță vitală”, spune Ioan Micula.
Metodologie
La baza alcătuirii topului au stat informaţii din situaţiile financiare ale societăţilor pentru anul anterior, conforme cu Directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, precum și informaţii despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Au fost admise în topul județean al firmelor entităţile care sunt comercianţi conform legii şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior: profit din exploatare pozitiv; cifră de afaceri de minim 100 000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250 000 lei în cazul celorlalte entități.
Topul judeţean al firmelor este structurat pe șapte domenii de activitate: Cercetare – Dezvoltare şi High – Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcţii; Servicii; Comerţ; Turism.
Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt: Cifra de afaceri netă; Profitul din exploatare; Rata profitului din exploatare; Eficienţa utilizării resurselor umane; Eficienţa utilizării capitalului angajat.
Clasamentul judeţean de firme este analizat şi validat de o comisie a topului de firme, numită de către conducerea Camerei, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti. Clasamentul validat devine topul judeţean de firme.
În județul Bihor, pentru anul 2022, au depus bilanț 29.700 firme, din care pentru calculul punctajului, conform criteriilor metodologiei de selecție, au fost acceptate 11.014 firme.
În Top 10 au intrat 3.650 firme, iar in Top 3 sunt 1.757 firme.
În Topul național al firmelor pe locurile 1 – 10 s-au clasat 13.030 companii din Bihor: 4.582 din Industrie; 3.712 din Servicii; 2.708 din Comerț; 303 din Turism; 483 din Cercetare-dezvoltare și high tech; 603 din Agricultură, silvicultură și pescuit; 639 din Construcții
Cele 13.030 de companii însumează o cifră de afaceri de 279,3 mld.euro, un profit din exploatare de 26,97 mld. Euro și un număr de salariați de 1.359.833.
Topul firmelor din Cercetare – Dezvoltare şi High – Tech
Fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice
Locul I – Întreprinderi foarte mari – CELESTICA SRL
Locul I – Microîntreprinderi – HANDCONF SRL
Fabricarea de echipamente de comunicații
Locul I – Întreprinderi mici – MICROROM SRL
Activități de editare a jocurilor pe calculator
Locul I – Microîntreprinderi – ASIBOX VIRTUAL SRL
Activități de editare a altor produse software
Locul I – Întreprinderi mijlocii – SMARTWARE
Locul II – Întreprinderi mijlocii – JUMPEYE CREATIVE MEDIA SRL
Locul I – Întreprinderi mici – TYPINGDATA SRL
Locul II – Întreprinderi mici – DRCARMEN-TECHNOLOGY SRL
Locul I – Micoîntreprinderi – SUPECO SRL
Locul II – Microîntreprinderi – CRYSTAL CODE SRL
Locul III – Microîntreprinderi – OMNITECH ENGINEERING SRL
Activități de telecomunicații prin rețele cu cablu
Locul I – Microîntreprinderi – PROCONEX SRL
Activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv satelit)
Locul I – Microîntreprinderi – RADIOCOM BIHOR SRL
Activități de telecomunicații prin satelit
Locul I – Microîntreprinderi – START DISP SRL
Alte activități de telecomunicații
Locul I – Microîntreprinderi – VOICES RDS DATA SRL
Locul II – Microîntreprinderi – PROMOBILE BUSINESS SRL
Locul III – Micrpîntreprinderi – PROSUSTEM SRL
Activități de realizare a soft-ului la comandă
Locul I – Întreprinderi mijlocii – QUBIZ SRL
Locul II – Întreprinderi mijlocii – BRILLIO ROMANIA SRL
Locul I – Întreprinderi mici – PAYMO SRL
Locul II – Întreprinderi mici – GLOBAL TECHNOLOGY ALLIANCE SRL
Locul III – Întreprinderi mici – QUBIZ APPS SRL
Locul I – Microîntreprinderi – PROCOMPUTERS MEDIA SERVICES SRL
Locul II – Microîntreprinderi – PROCOMPUTERS TECH SRL
Locul III – Microîntreprinderi – PROCOMPUTERS DIGITAL SERVICES SRL
Activități de consultanță în tehnologia informației
Locul I – Întreprinderi mijlocii – ZUCCHETTI SRL
Locul I – Întreprinderi mici – ECONOMIC DATA SYSTEM SRL
Locul II – Întreprinderi mici – INOVA INTERNATIONAL SRL
Locul I – Microîntreprinderi – BALCANIA SOURCING SRL
Locul II – Microîntreprinderi – MULTI CLOUD SECURITY SRL
Locul III – Microîntreprinderi – PDK IT CONSULTING SRL
Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul
Locul I – Microîntreprinderi – AUTOPERFORM SRL
Locul II – Microîntreprinderi – NETMAJOM CORPORATION SRL
Locul III – Microîntreprinderi – EMBAIO MEDIA SRL
Alte activități de servicii privind tehnologia informației
Locul I – Microîntreprinderi – ALMIR CONECT SRL
Locul II – Microîntreprinderi – FLATWORKS SRL
Locul III – Microîntreprinderi – ECO FLEET ROMANIA SRL
Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe
Locul I – Întreprinderi mijlocii – INTEGRA DOCUMENT MANAGEMENT SRL
Locul II – Întreprinderi mijlocii – DATLAS SRL MILANO SUCURSALA ORADEA
Locul I – Întreprideri mici – CYLEX TEHNOLOGIA INFORMATIEI INTERNATIONAL SNC
Locul II – Întreprinderi mici – CARGO TRACK SOLUTION SRL
Locul III – Întreprinderi mici – TRACKNAMIC SRL
Locul I – Microîntreprinderi – WHITEPRESS SRL
Locul II – Microîntreprinderi – ROYAL WEB INVESTMENT SRL
Locul III – Microîntreprinderi – CONTAFAST MANAGEMENT SRL
Activități ale portalurilor web
Locul I – Întreprinderi mici – PUBLI24 SRL
Locul II – Întreprinderi mici – CRYUS CONSULTING SRL
Locul III – Întreprinderi mici – BESTDATANET SRL
Locul I – Microîntreprinderi – FIRST PIXEL SRL
Locul II – Microîntreprinderi – UPJOURNEY VENTURES SRL
Locul III – Microîntreprinderi – WEBSTAR NET SRL
Cercetare – dezvoltare în alte științe naturale și inginerie
Locul I – Microîntreprinderi – KRAFT PROJECT DEVELOPMENT SRL
Locul II – Microîntreprinderi – HERTZ ASR CONCEPT SRL
Locul III – Microîntreprinderi – DIAGEN TRIAL SRL
Extracția altor minereuri metalifere neferoase
Locul I – Întreprinderi mici – ECO PIRO SRL
(Vor urma Topurile din domeniile: Industrie; Agricultură, Silviculturî, Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț și Turism)