Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bauer Kompressoren România – start oficial cu motoarele turate la maxim

Investiție realizată în timp record de Grupul Bauer la Ghimbav. 

 

Lider de piață în producția de compresoare de aer respirat, compresoare industriale și sisteme de compresoare pentru gaz, biogaz si hidrogen, producătorul german Grupul Bauer are din luna octombrie inaugurată oficial prima subsidiară în România, la Ghimbav, jud. Brașov. Bauer Kompressoren România, condusă de Sorin Poteraș, și-a primit botezul în cadru festiv, într-o ceremonie emoționantă, la care au participat activ și generațiile a doua și a treia de proprietari ai Grupului Bauer. Cu o infuzie inițială de peste 10 milioane de euro investite, integrate în cele două hale de producție, noua companie a angajat până acum 150 de persoane. Planurile prevăd o investiție totală de 50 de milioane de euro și triplarea numărului de angajați.

 

Piatra de temelie a subsidiarei Grupului Bauer în țara noastră a fost așezată în luna iulie a anului 2022, iar din februarie 20023 a început activitatea în unitatea de producție de la Ghimbav, jud. Brașov. Din 10 octombrie 2023, noua fabrică Bauer Kompressoren România este inaugurată oficial, ceremonia fiind onorată de parteneri de afaceri, reprezentanți ai autorităților publice județene și locale, angajații companiei și de proprietarii Grupului Bauer.

Cel care a acceptat provocarea, devenind piatră de temelie pentru Bauer Kompressoren România, și a reușit să strângă în jurul lui o echipă dedicată și talentată într-un timp foarte scurt, cu o viziune clară și o pasiune pentru inovație, este Sorin Poteraș, o personalitate în sectorul industrial, cu o vastă experiență în coordonarea site-urilor de producție. Și cu planuri mari cum vom vedea în continuare, astfel încât Bauer Kompressoren România să își consolideze poziția de lider de piață în domeniu, dar să reprezinte și un exemplu strălucit de responsabilitate corporativă și angajament comunitar.

Bauer Kompressoren România reprezintă o investiție de peste 10 milioane de euro până la acest moment, iar în noua unitate de producție sunt angrenate 150 de persoane.

Până în 2032, investiția finală, cel puțin în prima etapă, va atinge 50 de milioane de euro, și va presupune inclusiv construcția unui site modern în care echipa Bauer Kompressoren se va muta. Totodată, numărul estimat al angajaților se va tripla în acest interval.

În Brașov, la acest moment, activitatea se desfășoară în două hale de producție, cea de prelucrări mecanice, unde sunt produse componente din aluminiu, fontă și oțel, iar în cea de-a doua – montajul, ca să uzăm doar de un termen.

În rezumat, așa arată o știre despre noua investiție din județul Brașov.

Însă întotdeauna, povestea din spatele unei investiții e mult mai amplă și mai frumoasă, iar noi am fost martorii acesteia la evenimentul prin care a fost marcată deschiderea oficială a subsidiarei din Ghimbav a Grupului Bauer.

 

Proiect ambițios, născut dintr-o idee discutată la un mic dejun

Grupul Bauer a fost fondat în anul 1946, în München, are la nivel mondial peste 1.300 de angajați, din care 50% își desfășoară activitatea în Germania, 25 de sucursale pe aproape toate continentele, peste 350 de parteneri de vânzare și peste 600 de stații de servisare. Cu o cotă de export de peste 90%, Grupul Bauer este lider de piață în producția de compresoare de medie și înaltă presiune de până la 500 de bari. Grupul produce compresoare pentru aer respirat, compresoare industriale, sisteme complexe de compresoare și stații de alimentare pentru gaz, biogaz și hidrogen. Sistemele Bauer se găsesc în toate aplicațiile, în toate sectoarele industriale și pot fi integrate foarte ușor în procesele de producție, respectând standardele Industriei 4.0.

Proiectul unei noi subsidiare a Grupului Bauer, de această dată în România, s-a născut, așa cum mărturisea Sorin Poteraș, directorul general al Bauer Kompressoren România, la un mic dejun, masa neglijată de foarte mulți oameni, cum avea să puncteze în discursul său managerul fabricii românești.

Astăzi vreau să vă împărtășesc o poveste despre cum un mic dejun poate însemna un moment de răscruce în viețile noastre și despre cum discuțiile purtate în cadrul micului dejun pot duce la deschiderea de noi orizonturi și de implementare a unori idei strălucite.

Cu aproximativ un an în urmă am participat la un mic dejun împreună cu dl. Philipp Bayat. Dânsul a venit cu o idee care avea să ne schimbe cursul vieții, o idee de a deschide o fabrică nouă în România. La început mi s-a părut o idee îndrăzneață, dar avea toată susținerea noastră pentru tehnologie, inovație și pentru impactul activității noastre asupra societății. Astăzi vreau să vă spun cu mândrie în suflet, într-un moment de plină emoție că această idee a devenit realitate. Bauer Kompressoren România se deschide astăzi și datorită acelor discuții purtate în cadrul micului dejun”, a subliniat Sorin Poteraș.

Realizarea rapidă a proiectului a fost posibilă datorită echipei care l-a urmat pe Sorin Poteraș în noua companie, inima proiectului după cum a definit-o, partenerilor de afaceri, autorităților locale care i-au sprijinit și i-au susținut pe tot parcursul acestei călătorii.

Cât de ușor poate fi business-ul dacă ai combinația magică? Combinația magică pentru mine înseamnă trei elemente: echipa potrivită, aș spune eu cea mai bună echipă, produsele corecte, pentru care le mulțumim proprietarilor companiei și, nu în ultimul rând, susținerea partenerilor de afaceri și autorităților locale pentru care sunt veșnic recunoscător. Toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără ajutorul colegilor din Germania, de la fabricile Uniccomp și BKM și fără susținerea și încrederea proprietarilor noștri, față de care avem o profundă recunoștință”, a subliniat Sorin Poteraș.

 

Peste 10 milioane de euro investiția inițială

După o investiție inițială de peste 10 milioane de euro, Bauer Kompressoren România înseamnă 150 de angajați în acest moment, o suprafață de producție de 6.600 m², 2 hale de producție, peste 400 de comenzi pe lună, peste 500 de clienți finali. La maturitate, investiția se va cifra la 50 de milioane de euro,

fiind inclusă, totodată, construcția unui site modern în care echipa se va reloca. Planurile managementului sunt de a atinge o cifră de afaceri undeva la 65-70 de milioane de euro pe an și o capacitate de producție de 28.000 de compresoare pe an.

În prezent, echipa Bauer Kompressoren România își desfășoară activitatea în două hale de producție. O hală este dedicată prelucrărilor mecanice, unde sunt fabricate produse din aluminiu, fontă și oțel. Toate aceste componente sunt transferate apoi în hala 2, la montaj, procesele care sunt realizate fiind: montaj de componente, premontajul, montajul final, testarea și montajul de filtre.

Avem compresoare pentru aer respirat, unități mobile și unități staționare. Gamele pe care le producem până la presiune de 330 de bari sunt Junior și Poseidon. Avem compresoare cu șurub în industrie, compresoare industriale și unitățile staționare, avem gamele Poseidon și Verticus, cu presiuni mai mari, până la 420 de de bari. Compresoarele noastre de aer respirat au o purificare a aerului de până la 10 ori mai bună decât specificația normelor europene și o longevitate de peste 30.000 de ore de funcționare”, a prezentat Sorin Poteraș.

Ca un timeline, compania certificată TUV a fost fondată în iulie anul trecut, când au venit și primii doi angajați – Mihaela Fasan, directorul de resurse umane, și Lucian Gligor, responsabilul departamentului de mentenanță. A urmat angajarea echipei, prima școlarizare a celei dintâi echipe în Germania, mutarea în noua locație în luna ianuarie a acestui an, unde au fost transferate utilajele și echipamentele din Germania în aceeași lună. Poducția a început în luna februarie a acestui an, pentru ca în luna următoare să fie livrată prima comandă. Au venit apoi mașinile noi și încet-încet, echipa Bauer Kompressoren România a celebrat primul an de activitate.

 

 

“Indiferent de cât de mică sau mare este ideea, odată ce ea este discutată și este pusă în implementare, poate să-ți schimbe foarte multe în viață. Astăzi, după cum vedeți, suntem martorii acestui adevăr. Haideți să ne bucurăm de această zi minunată și să continuăm să ne inspirăm unii pe ceilalți pentru a face lucruri mărețe. Pentru noi, acesta este doar un început. Ne așteaptă multe provocări și multe succese împreună și sunt convins că având combinația magică vom realiza sau vom deveni mult doritul Standort de top sau locația de top a Grupului Bauer”,

Sorin Poteraș, Director General, Bauer Kompressoren România

 

 

O afacere de familie de succes

Grupul Bauer este o afacere de familie, fondată în 1946 de către Hans Bauer și preluată în 1976 de către fiul acestuia, Heinz Bauer, care a participat, de asemenea, la inaugurarea oficială a noii unități de producție.

Părinții mei au fondat în 1946 firma Bauer Kompressoren cu scopul de a crea cele mai bune compresoare din lume, care a fost premisa calității din prima zi. S-a început cu compresoare de mici dimensiuni, iar din 1948 s-au creat compresoare complete de 30 de kilowați. Din 1956 s-au construit primele compresoare cu presiune puternică până la 225 de bari, erau de două ori mai masive, mai mari și se vede în prezent evoluția acestor sisteme. În 1978 am făcut primele compresoare cu șurub, mi-a ieșit ceva păr alb din cauza aceasta. În 1972 am preluat firma de la părinții mei cu circa 200 de angajați, iar în 2012 am predat-o fiicei mele dr. Monika Bayat,100%, așadar eu sunt un angajat acum. Împreună cu Philipp Bayat conduce firma cu succes. Prin cota noastră de piață ridicată, cu 25 de subdiviziuni și prin marketingul intensiv peste tot în lume, pornite și conduse de către dr. Bayat, am ajuns la o producție crescândă și am ales acest loc”, a dezvăluit Heinz Bauer din istoria afacerii de familie pe care a condus-o timp de aproape patru decenii.

Fostul proprietar a remarcat că Sorin Poteraș și Philipp Bayat s-au întâlnit în momentul perfect și a ținut să își exprime recunoștința pentru felul în care au construit rapid, competent și bine această fabrică.

Încă din prima zi, Bauer Kompressoren a prelucrat și a montat. Părerea mea este că putem să excelăm și în fața concurenților din Orientul Îndepărtat. Noi și eu avem mare încredere în echipa de aici, în cei 150 de angajați, și vă rog să aveți și dvs., la rândul dvs., încredere în noi”, a conchis acesta.

La final, ca simbol al succesului noii investiții, Heinz Bauer i-a oferit directorului general al Bauer Kompressoren România în dar o cutie care conținea semințe de floarea soarelui.

 

Noua generație, next level

Începând cu 2002, dna. dr. Monika Bayat s-a dedicat companiei alături de tatăl său, ocupându-se de partea comercială, inclusiv marketing și resurse umane. Sunt numai câteva femei în ingineria mecanică, ca antreprenori și în același timp ca mame, iar dr. Bayat a reușit să dovedească că este posibil să fii atât femeie de succes în business, cât și mamă.

Dr. Monika Bayat a mulțumit în discursul său tuturor celor care au contribuit la realizarea investiției – angajaților Bauer Kompressoren România și Uniccomp, directorului general Sorin Poteraș și directorului HR Mihaela Fasan, partenerilor și autorităților locale.

Prin conducerea sa vizionară, dl. Poteraș a reușit nu doar să creeze o cultură a muncii, o cultură plină de inspirație, dar și în care inovația și munca în echipă este adresată. Determinarea sa și anvergura cu care privește a adus și a participat la dezvoltarea continuă și trecerea peste greutăți. Doresc să mulțumesc în mod special și conducerii departamentului de resurse umane, dnei Fasan, care în cel mai scurt timp a reușit să facă o echipă de oameni extrem de motivați, extrem de calificați pentru Bauer Kompressoren România. Angajamentul ei în atragerea de personal este de admirat și a avut un rol determinant în succesul nostru. Doresc să mulțumesc întregului Grup Bauer pentru munca și pentru participarea pentru dezvoltarea noastră și a întregului grup. Doresc să mulțumesc tuturor care au fost implicați în acest proiect și mă bucur pentru un viitor de succes în România”, a spus dr. Monika Bayat.

Aceasta a subliniat că strategia pentru fabrică și pentru evoluția ei este foarte bine definită, fiind raportată și la evoluția economică a României.

Credem cu tărie în dezvoltarea României. Această țară ne oferă forță de muncă calificată, stabilitate politică și legislație prietenoasă investițiilor care împreună ne oferă această șansă extraordinară. De ce ne-am decis pentru Brașov? Acest oraș are niște avantaje definitorii, are parte de forță de muncă foarte calificată, printre care și una dintre cele mai mari universități din România, cu peste 17.000 de studenți și o școală tehnică care a introdus sistemul de învățământ dual. Brașov se află într-o continuă și de nestăvilit dezvoltare și investiții în infrastructură, în special în noul aeroport pe care mâine îl vom și folosi la plecarea noastră.

Pe lângă aceasta, statul mai beneficiază și de un puternic supply chain și este foarte activ susținut de autoritățile locale ca să dezvolte investițiile ca a noastră. Decizia noastră de a investi în România se oglindește în încrederea în această țară și în viitorul ei. Credem că această fabrică va avea un rol important în strategia noastră globală. Suntem mândri să fim o parte din dezvoltarea economică a României și ne bucurăm pentru o colaborare de succes cu partenerii noștri din România”, a mai adăugat dr. Monika Bayat, co-proprietar al Grupului Bauer.

 

Mai mult decât producție. Tehnologie inovativă

Alături de soția sa – dr. Monika Bayat, Philipp Bayat a preluat conducerea grupului în 2012 și cu o implicare zilnică în dezvoltarea companiei acordă suport tuturor, dorind să mențină Bauer Group ca lider de piață cu performanțe remarcabile.

În toată această perioadă de clădire a temeliei Bauer Kompressoren România l-am simțit alături de noi prin pasiunea și dorința sa de succes care au contribuit la facilitarea călătoriei noastre până în prezent”, a subliniat Mihaela Fasan în prezentarea lui Philipp Bayat.
Vă invit să vă uitați în jur și să identificați, să vă dați seama ce ne diferențiază pe noi față de ceilalți. Iar răspunsul la această întrebare referitoare la diferențierea între noi și ceilalți nu este că noi doar producem componente, ci producem tehnologie inovativă de înaltă calitate.

Este foarte impresionantă viteza din ianuarie până în octombrie, ce am reușit aici să facem. Acest succes pe care îl prezentăm astăzi este extraordinar, acest punct de cotitură, această bornă trecută în istoria companiei noastre care reprezintă punct de plecare pentru dezvoltare, creștere, bunăstare și muncă.

Acest drum nu ar fi fost posibil fără dl. Poteraș care prin profesionalismul său extraordinar a dus la construcția acestei firme, acestui grup, acestei fabrici.

Dragi angajați, dragi angajate, dvs. reprezentați fundamentul, pilonul acestei afaceri. Se cuvin mulțumiri tuturor și, în special, conducerii Uniccomp”, a fost mesajul lui Philipp Bayat pentru colegii și angajații din Bauer Kompressoren România.

Strategia Bauer Kompressoren România este pe mai multe planuri, a subliniat și Philipp Bayat, arătând că în noua facilitate de producție se construiesc tehnologii îndreptate către viitor, compatibile cu un viitor climatic bun și pentru omenire, și pentru mediul înconjurător.

Tot acest cadru menționat mai devreme de soția mea a dus ca de la început să dezvoltăm o încredere în acest proiect, a fost un fel de dragoste la prima vedere către regiunea Brașov și pentru politica sa prietenoasă economiei. Situarea între munți a Brașovului, situația economică a Brașovului toate ne amintesc de locul nostru de baștină de unde provenim, Bavaria, și acest lucru ne unește”, a continuat acesta.

În ciuda pandemiei de Covid și a altor provocări pe piața internațională, Grupul Bauer a continuat să se dezvolte, având o creștere doar a forței de muncă de 40% în această perioadă, până în 2022. Iar trendul se va menține și în viitor, a precizat Philipp Bayat. Totodată, Grupul Bauer va veni pe piață cu produse inovatoare în următorii doi ani, “ca niciodată în istoria Bauer Kompressoren”, potrivit co-proprietarului grupului.

Suntem lider de piață pe zona de compresoare cu presiune înaltă și cu presiune joasă și vom veni cu peste 20 de modele pentru presiune intermediară. În continuare vom crea și vom produce aparate cu capacitate de până la 500 de kilowați și suntem foarte aproape de lansarea unor produse viitoare, bazate pe hidrogen. În România, ne dorim ca pe viitor să avem o producție scalabilă care să continue să crească, să fie profitabilă și mulțumim fiecăruia dintre voi, dragi angajați, că v-ați alăturat familiei Bauer și pot să vă promit că tuturor ne stă în față un viitor de succes și fericit în această firmă extraordinară în care bunăstarea angajaților este ancorată în cultura firmei”, a încheiat Philipp Bayat.

 

Reprezentanții autorităților apreciază investiția

Investiția Grupului Bauer a fost apreciată de către reprezentanții autorităților publice locale și județene.

Încă din primele mele zile ca primar al orașului Ghimbav am vizitat afacerile din localitate și păstrez o legătură cu acestea. Întrucât provin din lumea afacerilor, știu cât de important este un parteneriat și o colaborare eficientă între mediul de afaceri și administrație și vreau să fiu un exemplu de bună practică pentru toți cei care doresc o dezvoltare armonioasă a comunităților lor.

Mă bucur foarte mult că ați ales Ghimbav pentru investiția dvs. Îl felicit pe dl. director Sorin Poteraș pentru realizarea în timp record a unității de producție a Bauer Kompressoren aici”, a fost o parte din mesajul lui Ionel Fliundra, primarul Orașului Ghimbav.

Vă mulțumesc că ați ales județul Brașov și că veți fi în continuare un membru important al comunității de afaceri din județul nostru. Îl felicit pe dl. Poteraș pentru faptul că a reușit să atragă această investiție la Brașov, îi mulțumesc pentru ceea ce a făcut și pentru ce va face în continuare alături de echipa dânsului minunată”, a spus, totodată, prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Este începutul unei investiții care a debutat spectaculos și care, cu acele ingrediente amintite de directorul general Sorin Poteraș – echipa potrivită, produsele corecte și susținerea partenerilor de afaceri și a autorităților locale – are toate argumentele să atingă acele cifre pe care managementul și le-a propus pentru primul deceniu.

Ligia VORO

Articol publicat în ediția tipărită cu nr. 123 a revistei Transilvania Business (31 octombrie-21 noiembrie 2023) 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Obiectivul nostru este de a menține atractivitatea Clujului, de a fi orașul nr. 1 în materie de calitatea vieții în România și unul de referință în UE .

Buget de 721 milioane € pentru Cluj. “Fără fondurile UE ne scufundăm în beznă”

Articolul următor
Compania aerospațială și de securitate Lockheed Martin a prelungit un acord de colaborare între Laboratorul său de Cercetare și Leadership în Știință, Tehnologie și Inginerie (STELaRLab) și UTCN în domeniul inteligenței artificiale (AI). 

Lockheed Martin va cerceta inteligența artificială la Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share