Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Afaceri mai mici pentru Teraplast în 2023. Speranțe în noile achiziții din Austria și Moldova

Rezultatele financiare ale grupului TeraPlast în anul 2023 poartă amprenta unui mediu macroeconomic plin de provocări, conform raportului companiei de la Bursa de Valori București.
Parcul industrial de la Sărățel se dorește a fi un promotor al utilizării materiilor prime reciclate | Foto: TeraPlast

Grupul bistrițean a avut o cifră de afaceri consolidată de minus 5% și un profit minim, dar speră la un plus în anul curent după recentele cumpărări de fabrici din Europa.

Rezultatele financiare ale grupului TeraPlast în 2023 poartă amprenta unui mediu macroeconomic plin de provocări, conform raportului companiei de la Bursa de Valori București.

“Deși aflat sub influența sezonalității specifice, pe final de an s-a remarcat o creștere a performanțelor grupului comparativ cu anul precedent. În trimestrul 4 din 2023 față de T4 2022, EBITDA consolidată este mai mare cu 52%, datorită segmentului instalații, în principal.

La nivelul întregului an 2023, EBITDA s-a situat la 51,3 milioane de lei, în scădere cu 3% comparativ cu 2022, cauzată în principal de contracția înregistrată în segmentul granule. Marja EBITDA la nivel de grup a crescut ușor la 7,6%, în timp ce segmentul instalații menține acest indicator într-un procent de două cifre.

La nivel de grup, marja brută a fost în creștere, de la 32 la 37%, ceea ce în sume absolute înseamnă 10%, însă performanța brută a fost grevată de creșterea salariilor și a prețurilor la utilități. În această privință, un management bun al costurilor are potențialul de a aduce îmbunătățiri semnificative. Grupul a acordat o atenție specială eficientizării pe mai multe planuri a operațiunilor generatoare de pierderi”.

Instalațiile – pe profit, ferestrele – pe pierdere

“Extinderea prin investiții și operațiuni de fuziuni și achiziții (M&A) va oferi o bază solidă pentru creșteri viitoare în condițiile în care mediul economic nu va fi lipsit de provocări și influențe aflate în afara controlului grupului în trimestrele viitoare. Cifra de afaceri consolidată a scăzut cu 5% în anul financiar 2023, la 672 milioane de lei, influențată preponderent de scăderea semnificativă a diviziei granule.

Exporturile au reprezentat 16% din afaceri, iar produsele grupului au ajuns în 22 de țări din Europa. Evoluția cantitativă din a doua jumătate a anului, în special creșterea cu 27% a volumelor în T4 2023 față de T4 2022, indică o revenire a tendinței de creștere, superioară celei din 2022.

Profitul net la nivelul anului 2023 a fost menținut în teritoriu pozitiv, la 1,1 milioane de lei, în pofida sezonalității specifice finalului de an. Segmentul instalații a generat un profit net de 17,3 milioane de lei. Două divizii au înregistrat pierdere, ferestre (-1,9 mil. lei) și ambalaje (-15,7 mil. lei)”, se specifică în raportul anual.

Producția la Năsăud se va diminua

„Rezultatele reflectă condițiile economice dificile, cu scăderea cererii pe o parte dintre piețele pe care activăm, ceea ce pentru noi a însemnat direcționarea efortului către menținerea volumelor, a cotelor de piață și a marjelor.

A trebuit să navigăm un mediu diferit față de cel pe care l-am previzionat la începutul anului 2023, determinat în principal de avansul mai lent al lucrărilor de infrastructură, al reabilitărilor rezidențiale și de scăderea cererii pentru granule. 2023 a fost un an dens în evenimente și din perspectiva extinderii activității.

Am operaționalizat o investiție majoră, fabrica de folii stretch, și am finalizat negocierile pentru achiziția Palplast și a grupului Freiler. Aceste operațiuni de M&A au implicat costuri excepționale, resimțite în rezultatul consolidat și au reprezentat 1,2 milioane lei. Pornim în 2024 întăriți de aceste achiziții și cu perspective bune pe piețele din Vestul Europei”, a declarat Ioana Birta, directorul financiar al  TeraPlast.

“Segmentul ambalaje a fost singurul cu EBITDA negativă în cadrul grupului, însă activitatea a cunoscut o îmbunătățire pe parcursul anului, care oferă perspective bune pentru 2024. Segmentul a ajuns în ultimele luni la volumul optim de încărcare a echipamentelor, un nivel care va fi un pas esențial către eficientizarea operațiunilor.

În următoarea etapă, atenția va fi concentrată integral pe creșterea profitabilității, care presupune inclusiv diminuarea producției pe instalațiile ineficiente din Năsăud. TeraBio Pack a cunoscut și o recalibrare a schemei de personal, adaptată condițiilor din piață”, potrivit managementului Teraplast.

Pariază pe dezvoltarea durabilă

Orientarea către integrarea soluțiilor sustenabile în afaceri, mai ales către creșterea ponderii de materii prime reciclate utilizate și identificarea de materiale alternative, prietenoase cu mediul, este în creștere la nivel european. Aceasta este adiacentă viziunii grupului TeraPlast privind dezvoltarea durabilă.

„Ne menținem angajamentul de a fi un promotor în regiune al utilizării materiilor prime reciclate în produsele pe care le fabricăm. Acest angajament se concretizează în business: deținem un reciclator de PVC rigid în top 5 european, avem în portofoliu atât produse din material reciclat, cât și biodegradabil și ne extindem utilizarea energiei regenerabile.

Acestea generează venituri și măsuri de eficientizare. Achiziția grupului Freiler contribuie la acest drum prin prezența pe piețele din Europa de Vest a unui jucător puternic, competitiv, un campion cu know how extins în integrarea materialelor reciclate” a declarat Dorel Goia, președintele TeraPlast.

Angajări în divizia instalații, concedieri în subsidiare

Inițiativele TeraPlast în sfera dezvoltării durabile includ scăderea ponderii energiei electrice absorbite din sistemul național. Noua centrală fotovoltaică din proximitatea parcului industrial TeraPlast din Sărățel va fi operațională în acest an. Grupul își va intensifica activitatea de cercetare și dezvoltare pentru identificarea de aplicații extinse pentru utilizarea materialelor reciclate și biodegradabile.

„Avem exemplul din Austria, unde există o preocupare intensă din partea guvernului pentru a identifica astfel de soluții care integrează material reciclat și materiale alternative. Grupul Freiler are istoric în dezvoltarea de astfel de soluții, la fel ca noi. Acest trend va veni și în România în viitorul apropiat, deci trebuie să fim pregătiți să răspundem cererii din piață”, a adăugat Goia.

La nivel de grup erau angajate 932 de persoane comparativ cu 963 în 2022. În cadrul diviziei instalații au fost făcute angajări suplimentare, în timp ce în subsidiare s-au făcut eficientizări prin reducerea personalului.

Bugetul prevede creșteri prudente

“Pentru anul curent, Grupul TeraPlast își propune un buget care prevede creșteri organice prudente. Abordarea ușor conservatoare a fost dată de experiența ultimilor ani în care o parte dintre premisele de la început de an s-au materializat parțial pe parcursul execuției bugetului.

Contextul macroeconomic impune o astfel de abordare, iar așteptarea este ca majoritatea sectoarelor din economie să manifeste contracții la diferite niveluri, în timp ce pentru lucrările de infrastructură, alimentate din fonduri publice și europene, se așteaptă o evoluție pozitivă. Ponderea principalelor cheltuieli în cifra de afaceri bugetată pentru 2024 este similară cu anul 2023.

În acestea au fost incluse optimizări ale proceselor și reducerea cheltuielilor fixe pentru business-urile care au înregistrat pierderi operaționale în anul precedent. Totodată, la nivel consolidat este prognozată o menținere a ponderilor liniilor de business în venituri.

Bugetul prevede creșteri substanțiale ale cifrei de afaceri și EBITDA. Contribuția majoră o vor avea operațiunile de achiziții derulate, la segmentul instalații, în timp ce business-ul nou de folii stretch va contribui la creșterea cifrei de afaceri a segmentului ambalaje. Pentru segmentul instalații sunt așteptate creșteri în urma evoluției estimate a proiectelor de infrastructură în 2024.

Volumele la nivel de grup pe activitatea curentă sunt prognozate să avanseze cu 16%, la 80.000 tone, la care se vor adăuga volumele vândute de subsidiarele achiziționate recent. În 2024, grupul TeraPlast va ajunge la 100.000 de tone, ceea ce înseamnă o creștere cantitativă cu 33% față de 2023.

TeraGlass va continua strategia demarată în 2023, de pivotare către segmentul non-retail, iar un impuls suplimentar va veni din echipa recent recrutată, cu experiență de vânzări pe piața de construcții și reabilitări.

Pentru segmentul ambalaje sunt așteptate transformări radicale în 2024. Cifra de afaceri va crește cu 80% în urma operaționalizării Opal (brand-ul de folii stretch). TeraBio Pack va atinge în acest an pragul de eficiență, însă în ansamblul său, segmentul ambalaje va genera o pierdere operațională, deoarece până la atingerea masei critice Opal va contribui negativ la EBITDA.

România este importator net pe piața de folii stretch, avantaj competitiv pentru producătorii locali din perspectiva promptitudinii și a profitabilității. Produsele Opal vizează, astfel, atât piața locală, cât și piețele de export existente ale grupului și cele care vor fi integrate în urma finalizării operațiunilor M&A”, se arată în raport.

Afacerile românești, private de Spațiul Schengen

TeraPlast a achiziționat la finalul anului trecut producătorul de sisteme pentru apă, gaz și protecție cabluri Palplast din Republica Moldova, cu 1,8 milioane de euro. Acordul privind preluarea grupului Wolfgang Freiler a fost semnat în februarie. Tranzacția de 16 milioane de euro va fi supusă aprobării acționarilor TeraPlast în 11 martie.

“Această strategie de extindere geografică va permite grupului reducerea dependenței de o singură piață. Subsidiarele achiziționate vor avea o contribuție de peste 8.000 de tone în cantitățile bugetate de grupul TeraPlast, iar în ce privește veniturile și EBITDA, acestea vor contribui cu 15% la rezultatele segmentului instalații, bugetate pentru 2024.

Piețele din Republica Moldova și Ungaria sunt importante pentru grupul nostru, așadar decizia de extindere geografică prin fabrici locale care să le deservească a fost naturală. Avantajele acestei extinderi se reflectă pe mai multe planuri. Eficientizăm costurile de transport, deci implicit costurile produselor.

Este o problemă importantă pentru business-urile românești care se confruntă cu timpii de așteptare din vămi și costurile de transport, pentru că suntem în continuare în afara Spațiului Schengen.

Sinergiile la nivel de materie primă, mix de produse și capacități de producție ne fac mai agili în piață, iar sumele economisite se transformă în profit pentru companie și acționari. Eficientizarea rutelor de transport și diversificarea mix-ului de produse contribuie și la reducerea amprentei de carbon.

Integrarea acestor achiziții în structura grupului TeraPlast aduce eficientizări pe toate planurile și cresc competitivitatea business-urilor noastre. Ne aducem contribuția la întărirea producătorilor europeni care pot deservi piața cu produse superioare calitativ celor extracomunitare, inclusiv la prețuri mai bune, chiar și în perioade turbulente ca aceasta, marcată de conflicte” spune președintele TeraPlast.

Grupul este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est, fiind compus din companiile TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova și Somplast.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Platformă de bioimagistică medicală la Universitatea Babeș-Bolyai

Articolul următor

Turnul Primăriei, Casa Darvas, Sinagoga Sion – cele mai vizitate obiective din Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share