Mai multe echipe de tineri din România au participat la competiția Modul Business Championship (MBC) de la Viena.
Două echipe studențești reprezentând Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai (FSEGA-UBB) Cluj au reușit să se califice în runda finală a competiției internaționale de studii de caz MBC. La ultima fază a MBC s-au mai calificat alte șapte echipe, de la universități din cinci țări.
Competiția MBC a fost organizată, în capitala Austriei, de Universitatea Modul din Viena și Mathias Corvinus Collegium. În baza unei runde online de calificare, studenții de la FSEGA s-au calificat în finala competiției cu două echipe, iar apoi au realizat performanța de a ocupa atât locul întâi, cât și locul trei al podiumului.
Echipa câștigătoare a fost formată din studenții: Kinga Abran (gestiunea financiară corporativă, masterat, anul II), Kende Pastor și Peter Szekernyes (managementul afacerilor, masterat, anul 1). Echipa care a obținut premiul al treilea a fost compusă din studenții Gellert Forro (finanțe și bănci, anul I), Magor Hadnagy (management, anul 1) și Tamas Ilyes (management, anul I).
Echipele studențești din Cluj au fost coordonate de cadrele didactice Levente Szasz, Lehel Gyorfy, Bela Racz, Reka Izsak. Obiectivul echipelor participante a fost dezvoltarea unei strategii pentru menținerea și creșterea competitivității căilor ferate austriece Österreichische Bundesbahnen (ÖBB).
Studenții participanți au avut la dispoziție 24 de ore pentru elaborarea soluțiilor. Prezentarea soluțiilor a avut loc în a doua zi a competiției, în fața unui juriu compus din profesioniști din mediul de afaceri.