Te-a „citit”, e modul colocvial de a spune că omul din fața ta, la o întâlnire de business, la un interviu, la o sesiune de networking sau la o negociere și-a dat seama cine ești, dincolo de imaginea ta din social media, perfect orchestrată și cu migală creată.
Când ieși din lumea virtuală și te întâlnești face to face cu alte ființe umane începi să-ți simți limitele (ce bine era dacă aveam timp să citesc raportul ăla – știam și eu ce vorbesc la meeting), să ți se spargă bula de încredere (cum? mai știu și alții de pontul ăsta) și să treci prin filtrul de evaluare al altora.
Oare așa se simt și liderii din establishment-ul românesc când se întâlnesc cu liderii altor state din vest. Oare conștientizează la nivel personal că au fost „citiți” de omologii lor? Că de cei de acasă…
Dincolo de rapoarte cosmetizate, declarații justificative – „suntem pilon de stabilitate militar pe flancul estic, rezistăm pe meterezele războiului hibrid” – și fețele aparent preocupate și obosite de nesomn (pentru că au ars lumânarea muncind târziu în noapte), lumea știe cine sunt și cine suntem. Suntem precum păsările care în loc să zboare pentru a se deplasa, ele merg, fac pași, nu-și folosesc avantajul natural.
Suntem cei care în loc să ne folosim de instrumentele de dezvoltare puse la dispoziție de Comisia Europeană, noi pășim, facem câte un pas firav. Afirmația e valabilă la nivel macro. Pentru că individual, numeroase exemple de succes au fost și sunt relatate în paginile Transilvania Business (inclusiv povestea TWIPLA la pag. 58-59, TB #141).
Pentru că am ratat șansa finalizării proiectelor de infrastructură mare din fondurile PNRR, ni s-a permis să transferăm șantierele pe finanțări asigurate prin mecanismul SAFE (Security Action for Europe). Cu alte cuvinte am eșuat să livrăm la timp autostrăzile, dar promovăm ca un câștig faptul că realocăm fonduri din bugetul distribuit României pentru dezvoltarea industriei de apărare în vederea finalizării acelor șantiere, privând industria de apărare de fonduri. Mereu facem câte un pas, nu ne desprindem de la sol. În loc să susținem companiile active în zona de defence, noi încă lucrăm la drumuri. Mai pierdem un tren sau un vagon, chiar și la propriu.
Rămânerea în urmă. Asta ar fi descrierea potrivită pentru ce se întâmplă de mulți ani în România. Au fost câteva momente în istoria recentă când liderii din vest și-au dat seama de situație și și-au atenționat omologii din România, determinându-i să impună măsuri pentru a reduce decalajul sub amenințarea suspendării/reducerii fondurilor UE. Prin urmare, astăzi, guvernul Bolojan testează gradul de elasticitate manifestat de populație și mediul de business la împachetarea cu pachețele fiscal-bugetare.
Pentru că suntem o audiență/grup de consumatori captivi – nu toți putem sau vrem să plecăm din țară – ne supunem la tratamentul administrat. În fața nevoii reale de adăpost, populația cumpără în continuare apartamente sau case, înglobând creșterea TVA în costuri. Deși bugetul pentru programul RABLA este de 7 ori mai mic decât varianta anunțată inițial, reprezentanțele auto încă vând, dar mai puțin. Deși cultura (într-o accepțiune largă) este pusă față-n față cu TVA-ul mărit, cărțile sunt mai scumpe, evenimentele din ce în ce mai costisitoare, populația consumă, dar mai puțin. În același timp, sistemul educațional este recalibrat după nevoile programului de a nu rămâne în urmă din perspectiva deficitului bugetar. Însă care sunt programele prin care școala îi pregătește pe cei ale căror joburi nici nu au încă nume? Care e strategia care reduce disparitățile?
Țintele ambițioase stabilite prin Deceniul Digital al UE pentru 2030 vizează 80% competențe digitale de bază, 20 milioane specialiști TIC și 75% dintre întreprinderi utilizând AI/Cloud/Big Data. România este sub mediile UE. Nu cred că mai are rost să consum spațiu cu argumentele pentru care sunt esențiale competențele digitale și de utilizare a AI.
În contextul rămânerii în urmă, unii lideri repurtează „victorii” întârziate. Iar în tot acest timp Bulgaria anunță că aderă la zona EURO, adoptând moneda UE.
Ne-au „citit” ce putem și cine suntem. Oare într-un tête-à-tête mai casual apar discuțiile astea? De ce tot rămânem în urmă? Și care ar fi răspunsurile oneste? Un răspuns am primit din partea fostului premier 🙂
Marius MUNTEANU GHIUR
Articol publicat în ediția tipărită cu nr. 141 a revistei Transilvania Business (8 septembrie – 26 septembrie 2025)
