Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI marchează un record național și un pas strategic pentru mediul de afaceri bihorean.
Peste 400 de antreprenori au participat marți, 14 octombrie 2025, la Gala de lansare a BNI Varadinum, cel mai mare grup de business networking din România. Evenimentul a avut loc la Sala de evenimente Artemis Leto din Oradea, într-o atmosferă de entuziasm și energie pozitivă.
Lansarea oficială a grupului BNI Varadinum, format din 62 de membri, a fost moderată de Sorin Sucală, membru cu experiență în cadrul BNI. Acesta a subliniat importanța rezultatelor în cadrul organizației.
„Lansarea BNI Varadinum, cu 62 de membri la nivel Platinum, este un foarte bun început, care va aduce rezultate. Pentru că în BNI, rezultatele contează”, a afirmat Sorin Sucală.
„Rezultatele se măsoară în profit”
Printre invitații speciali s-a numărat Manuela Voicilă, director național BNI România, care a transmis felicitări echipei din Oradea și a evidențiat semnificația momentului.
„Ca să ajungi să ai rezultate și să ai un rezultat bun, trebuie să te uiți la cum începi lucrurile. Din punctul meu de vedere, această sală este un foarte bun început. Lansarea BNI Varadinum, la 62 de membri – un nivel Platinum, cum îi spunem noi în BNI – este un început excelent. În BNI, rezultatele contează foarte mult, iar ele se măsoară în profit. Noi, ca antreprenori, avem nevoie de profit pentru a avea rezultate. Felicitări, BNI Varadinum”, i-a felicitat Manuela Voicilă pe membrii primului grup BNI din Oradea.
O comunitate construită prin colaborare
Despre parcursul formării grupului a vorbit Daciana Paler Groșan, director executiv BNI Varadinum. Ea a rememorat începuturile și rolul determinant al lui George Gherman, cel care a coordonat întregul proces.
„L-am cunoscut pe George Gherman, cel care s-a ocupat de la început până la sfârșit de acest proiect și l-a dus la bun sfârșit. George are o afacere prin care îți aduce clienți la masa tratativelor. Nouă nu ne-a adus clienți, ci colegi și prieteni. Prin faptul că s-a ocupat de înființarea acestui grup, și-a construit o familie extinsă. Grupul BNI Varadinum poartă amprenta și valorile lui George”, a declarat Daciana Paler Groșan.
Ea a adăugat că BNI Varadinum reprezintă „cel mai mare grup din România, la nivel Platinum, un record în ceea ce privește numărul de membri și amploarea lansării”.
De la o recomandare la o comunitate de afaceri
Vizibil emoționat, George Gherman, CEO al companiei Solvers for Problems și director de dezvoltare BNI Bihor, a povestit cum s-a născut ideea grupului.
„Am lucrat cu mai mulți consultanți și antreprenori pentru a pune cap la cap toate componentele unor servicii de calitate. Printr-o recomandare am ajuns la Daciana. Așa a început totul – de la o simplă recomandare. BNI Varadinum s-a născut din dorința de a avea aici, la Oradea, o comunitate care să arate concret ce înseamnă business networking. Am văzut nevoia reală a bihorenilor de a lucra cu oameni de încredere, pentru care cuvântul are mai mare valoare decât un contract”, a subliniat George Gherman.
El a vorbit și despre provocările construcției unei astfel de comunități.
„Uneori poate părea amuzant, dar de cele mai multe ori este provocator. Trebuie să fii puțin naiv sau chiar curajos să crezi că e ușor să pui la aceeași masă oameni care știu totul, oameni obișnuiți să facă business de zeci de ani. Dar am construit un cadru transparent, unde recomandările se fac din convingere, nu din interes. Mulțumesc colegilor din BNI Varadinum care mi-au fost alături. Nu vă fie frică să vă setați vise mari – faceți parte din cea mai mare organizație BNI din România”, a precizat CEO-ul Solvers for Problems.
Celor 62 de membri BNI Varadinum le-au fost înmânate chiturile de membri BNI și au fost cuprinși într-o poză de grup pe scena evenimentului.
Networking, inspirație și premii
Gala a continuat cu un moment motivațional susținut de Andrei Dunuță, fondatorul conceptului „Arta de a nu vinde”, urmat de șase sesiuni de speed networking.
Antreprenorii, așezați la mese de câte 11 persoane, au avut câte 60 de secunde pentru a-și prezenta afacerea. După primele trei sesiuni, Andrei Dunuță a revenit pe scenă cu o intervenție practică intitulată „Elevator pitch – 1 minut brici, vinzi și te ridici”, în care a oferit sfaturi despre cum să te prezinți eficient într-un timp limitat.
Seara s-a încheiat cu o tombolă cu premii, urmată de open networking & cocktail, prilej pentru participanți să continue discuțiile și să schimbe cărți de vizită. Mulți dintre antreprenori au apreciat atmosfera evenimentului și au întrebat deja „când va avea loc următorul”.
„Oradea va schimba modul în care se face business”
Într-un mesaj transmis ulterior, Manuela Voicilă, director național BNI România, a mulțumit echipei din Oradea pentru organizare și pentru energia pozitivă a evenimentului.
„Vă mulțumesc pentru căldura și atitudinea pozitivă de aseară – a fost un eveniment minunat, organizat impecabil, cu multă orientare către oaspeți. Ca invitată, am simțit cultura specifică BNI România – o organizație coagulată, de la organizatori până la colegii din țară, într-o simbioză perfectă”, a transmis Manuela Voicilă.
Ea a subliniat importanța unității și a colaborării în comunitatea BNI: „Promit să rămânem aproape, să fim uniți în fața oricărei provocări și să ne sprijinim reciproc, potrivit motto-ului nostru: Dăruind, vom dobândi!”
În final, Manuela Voicilă a felicitat echipa din Oradea pentru performanță și pentru noul standard stabilit la nivel național:
„Felicitări, George, Daciana, Cleopatra și fiecăruia dintre voi pentru acest început! Este clar că veți schimba modul în care Oradea face afaceri, aliniat valorilor pe care le trăim. Ați dat tonul viitoarelor grupuri din Bihor. Vă așteptăm la evenimentele regionale și la conferința națională din mai 2026, unde o vom avea alături pe Mary Kennedy Thompson, CEO BNI Global. Sunt sigură că rezultatele voastre vor confirma acest debut de nivel Platinum”, a conchis directorul național BNI Varadinum.
Evenimentul a fost organizat cu ajutorul: Raiffeisen Bank – sponsor principal; Hextechindustrial și Salesianer România – sponsori Diamond; ATP Group, MET Romania, Back to Original – PDR – sponsori Gold; OMEJI, Motionlight, Communications Media, Lirian Studio, Creative Factory, 60 de Minute, Transilvania Business, Emanuel University, Hyberbarium, CIRCAL News, Romcom și Fundația Comunitară Oradea parteneri. Vinurile au fost oferite de HB Wine.