Vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Minzat, a primit joi, vizita Excelentei Sale, Karsten Vagn Nielsen, Ambasador al Regatului Danemarcei in Romania. Cu ocazia vizitei la sediul forului administrativ clujean, Excelenta Sa a fost insotit de catre seful departamentului comercial al Ambasadei, Razvan Stroe.
Intalnirea a oferit vicepresedintelui Consiliului Judetean oportunitatea de a evidentia potentialul economic si investitional al judetului Cluj, Marius Minzat prezentandu-le oaspetilor o serie de informatii referitoare la parcurile industriale administrate de forul administrativ judetean prin intermediul S.C. TETAROM S.A si subliniind importanta facilitatilor pe care acestea le ofera potentialilor investitori. Totodata, un alt subiect important abordat pe parcursul intrevederii a fost acela al proiectelor de modernizare si extindere a Aeroportului International „Avram Iancu” Cluj, poarta aeriana a Transilvaniei, fiind evidentiat rolul extrem de benefic pe care acestea il au in ceea ce priveste incurajarea schimburilor economice si dezvoltarea relatiilor bilaterale.
În acelasi timp, in ceea ce priveste atuurile judetului Cluj din punct de vedere al atractivitatii investitionale, vicepresedintele Consiliului Judetean a evidentiat faptul ca acesta gazduieste cel de-al doilea mare centru universitar al tarii, dispunand de o forta de munca inalt calificata si vorbitoare de limbi straine, precum si de o resursa umana profesionalizata si experimentata, toate aceste particularitati creand premisele optime pentru atragerea investitorilor si a turistilor danezi.
Aflat pentru prima oara in Cluj, oficialul strain si-a exprimat disponibilitatea de a face cunoscuta oferta Clujului atat in randul reprezentantilor mediului de afaceri din Danemarca, cat si printre investitorii danezi care desfasoara deja afaceri in diverse domenii de activitate pe teritoriul judetului si cu care urmeaza a se intalni cu prilejul acestei vizite. Astfel, Excelenta Sa a fost interesat, cu preponderenta, de strategia de dezvoltare a judetului pe termen mediu si lung, de potentialul investitional, infrastructura judetului, oportunitatile de incheiere a unor parteneriate in domeniul agricol, precum si de alte puncte forte care ar putea contribui favorabil atat la decizia unor noi agenti economici de a se loca la Cluj, cat si sa sustina extinderea afacerilor cu capital danez deja existente.
,,M-am bucurat sa constat un interes crescut al Ambasadorul Danemarcei fata de avantajele si oportunitatile pe care le oferim potentialilor investitori. Cu certitudine, suntem mai mult decat interesati atat sa atragem investitii daneze cat si sa invatam cat mai mult din experienta pozitiva a acestui extrem de prosper stat al Europei”, a declarat Marius Minzat, vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj.
In ceea ce priveste valoarea totala a capitalului danez investit in judetul Cluj, aceasta este de 152.909.702,60 Ron, pe piata clujeana activand un numar de 56 de agenti economici cu capital danez. Din totalul acestora, 25% isi desfasoara activitatea in domeniul productiei, 26,79% activeaza in comert, 44,64% in domeniul serviciilor, iar 3,57% dintre acestia sunt implicati in sectorul constructiilor.
Citește și:
Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, inaugurează Elania Resort
Elania Resort este noul obiectiv turistic de anvergură care urmează a fi inaugurat în zona Făget, în apropiere…
1 mai 2024
Dacia Asphalt și Diferit au modernizat căile de acces spre Mărișel și Mărgău
Două drumuri din zona montană a Clujului au fost reabilitate, la inițiativa forului județean, cu fonduri europene. Președintele…
1 mai 2024
Terminalul 1 al Aeroportului Oradea, o clădire nZEB, va fi inaugurat în 18 mai
Procesarea pasagerilor și a bagajelor lor se va face prin sisteme digitalizate. Clădirea noului terminal este o investiție…
1 mai 2024
“Bursa digitală” a Clujului
Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
1 mai 2024
Răzvan Pîrjol vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru toate lunile anului
Felixul ar putea deveni Mamaia de Oradea; Stațiune balneară pentru toate cele 12 luni ale anului; Afilierea la…
1 mai 2024
Aproape 49 de milioane de euro pentru modernizarea a 5 drumuri din Arad
Primul proiect contractat în Regiunea Vest prin Programul Regional Vest 2021-2027, componenta de Drumuri Județene: o investiție finanțată din fonduri…
30 aprilie 2024
11 oferte pentru pasajele Oneștilor din Oradea și ieșirea din Oșorhei
11 firme și asocieri de firme sunt interesate de proiectarea și execuția a două noi pasaje care vor…
30 aprilie 2024
Pod pe râul Tisa spre Ucraina, în Maramureș
Acesta este prevăzut în zona localităților Sighetu Marmației (România) – Bila Tserkva (Biserica Albă – Ucraina). Guvernul a…
30 aprilie 2024