Domeniul Teleki din județul Bistrița-Năsăud a marcat finalizarea lucrărilor de renovare în prezența unei numeroase delegații guvernamentale.
La ceremonie au mai luat parte viceprim-ministrul Hunor Kelemen, ministrul investițiilor europene, Marcel Boloș; ministrul culturii, Lucian Romașcanu; președintele Consiliului Județean, Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan; mitropolitul Andrei Andreicuț.
“Ar fi mare păcat să nu valorificăm creaţia culturală românească, prin care putem consolida imaginea României viitorului de destinaţie culturală cu obiective şi atracţii turistice de valoare universală.
O oază de cultură și de dezvoltare a sinelui, pentru toate generațiile care îi vor trece pragul, a prins viață la Bistrița-Năsăud. Este vorba despre Castelul Teleki din Posmuș, deschis după ample reabilitări, realizate din bani europeni”, a relatat Boloș.
Proiect european de 5,2 milioane de euro
Reabilitarea din temelii a castelului s-a realizat prin Programul Operațional Regional (POR), valoarea proiectului început fiind de 5,2 milioane de euro.
“Felicit autoritățile locale din Bistrița-Năsăud pentru importanța pe care o acordă valorilor spirituale. Dovadă că au inclus mai multe proiecte pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul apelului destinat rutelor turistice și culturale.
Cetatea Medievală Bistrița, Castelul Arcalia, Biserica Evanghelică Herina, ansamblul Bisericii Evanghelice Jelna sunt doar câteva. Pentru cine are răbdare și construiește cărămidă cu cărămidă, fără compromisuri și fără să sară etape, rezultatele vor dăinui, iar martor este timpul.
În curtea Castelului Teleki era un stejar din 1406, care a văzut mulți politicieni intrând pe poartă. Tot el știe să ne spună și după câți a rămas ceva”, a arătat Boloș.
Ce lucrări s-au executat
Castelul este în proprietatea Consiliului Județean, care a început în 2019 lucrările de reabilitare a monumentului. S-au făcut lucrări de subzidire, bolțile au fost salvate, s-au găsit soluții pentru a reface acoperișul, păstrând arhitectura veche. Blazonul familiei Teleki, descoperit sub zidărie, a fost curățat și protejat. Corpurile 2 și 3 ale castelului sunt refăcute și acoperite.
Contractul de finanţare a fost semnat în 2017, banii venind prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, axa prioritară 5, prioritatea de investiţii 5.1., conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Valoarea proiectului cu finanţare europeană a fost de 22 milioane de lei, din care 98% fonduri nerambursabile.