Serinus Energy a anunţat că a angajat Confind Câmpina pentru construcția unei unități de producție gaze la Moftin, județul Satu Mare, pe perimetrul de gaze concesionat de compania poloneză, potrivit portalsm.ro.
Compania poloneză Serinus Energy, cea care a efectuat în ultimii ani mai multe sonde pentru testare, a încheiat un contract cu forma de echipamente și servicii petroliere Confind Câmpina. Contractul prevede proiectarea, achiziția de echipaente, construcții-montaj și punerea în funcțiune a unei unități de producție gaze.
Concesionarul perimetrului de gaze, Serinus Energy, prin societatea Winstar Satu Mare, dorește ca în scurt timp să înceapă construcția unității și a instalațiilor aferente astfel încât în primul trimestru din 2018 să înceapă producția de gaze.
Compania a efectuat până acum două foraje la Moftin, descoperind o rezervă de circa 500 de milioane de metri cubi de gaze.
La începutul anului, Serinus a anunțat că a obținut 25,2 milioane dolari canadieni (19,2 milioane dolari americani) din vânzarea de acțiuni, aceste sume urmând să fie folosite pentru finanțarea proiectelor din România și Tunisia, inclusiv pentru construcția unității de producție de la Moftin.
Perimetrul operat de Serinus în Satu Mare are o suprafață de 2.949 kilometri pătrați. Până în prezent, compania a forat două sonde, ambele în comuna Moftin.
Serinus deţine, prin filiala sa Winstar Satu Mare, 60% din perimetrul din Satu Mare împreună cu KMG International (fosta Rompetrol) (40%).
Citește și:
E-INFRA, membru fondator și partener strategic al parteneriatului cu prestigiosul think-tank Atlantic Council în România
Grupul E-INFRA a anunțat, în această după-amiază, că este membru fondator și partener strategic al Atlantic Council România, o…
3 iulie 2025
Tramvaie dotate cu sisteme ce reduc riscurile de coliziune, la Oradea
Oradea a primit deja primul tramvai echipat cu sistemul de ultimă generație care avertizează coliziunea frontală. Tram Forward…
3 iulie 2025
Bateria Velionic – instalată deja în peste 200 de locuințe din România
Veltol Energy aduce inovație în stocarea energiei pentru consumatorii care vor mai mult decât statutul de prosumator. Compania…
30 iunie 2025
Premier Energy beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group de la 1 iulie
Premier Energy (simbol bursier: PE), unul dintre jucătorii de infrastructură energetică integrată vertical cu cea mai rapidă creștere…
30 iunie 2025
Apare un parc fotovoltaic de 5 milioane € în Sudul Bistriței
Noul obiectiv din extravilanul municipiului este finanțat prin Fondul de Modernizare (FM) și trebuie să fie gata până…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
InfoCons și Asociația Energia Inteligentă lansează Ghidul consumatorului de energie electrică și gaze naturale
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor și Asociația Energia Inteligentă lansează Ghidul consumatorului de energie electrică și gaze…
27 iunie 2025
Investiții
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Reșițenii cu tunurile pe Guvern: când se redeschide Arsenal Reșița?
Încă din prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, jurnaliștii din Banat au sărit cu tunurile pe…
3 iulie 2025
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din CEE
Scannerul îmbunătățește securitatea și eficiența activității comerciale în România, iar, în plus, oferă predictibilitate business-urilor pe lanțurile de…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Infrastructură
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Primul drum expres din Cluj va avea parapet dublu New Jersey
Acest sistem este mult mai robust și mai ușor de întreținut decât cel din metal și a început…
3 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Turism
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Educație
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
