Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a înregistrat un trafic record în primele cinci luni ale acestui an, rata de creștere fiind cu 66% la numărul de pasageri și cu 40% în ceea ce privește zborurile.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara, în perioada ianuarie-mai 2017, numărul pasagerilor și al zborurilor a fost în creștere.
Astfel, comparativ cu primele cinci luni ale anului precedent, rata de creştere a fost de 66% la numărul de pasageri (376.997 pasageri în ianuarie-mai 2016, faţă de 623.960 pasageri în aceeaşi perioadă, în 2017) şi la peste 40% la numărul de zboruri (de la 4925 de zboruri în primele cinci luni ale lui 2016, la 6961 zboruri, în 2017).
În medie, zilnic, peste 4100 de pasageri au tranzitat aerogara timişoreană în acest an. La categoria marfă, cantitatea transportată a crescut cu 1,5%: de la 1544 de tone în primele cinci luni ale lui 2016, la 1569 tone – în aceeaşi perioadă a acestui an.
„În fiecare lună înregistrăm adevărate recorduri de trafic. Acest lucru ne bucură pe de-o parte, însă pe de altă parte ne şi obligă să continuăm într-un ritm susţinut toate investiţiile pe care ni le-am propus să le realizăm pe termen scurt şi mediu până în 2020: o aerogară nouă, extinderea parcării auto s.a, pentru a asigura facilităţi suficiente de spaţii şi servicii pentru a satisface creşterea numărului de clienţi”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Idolu.
În primele cinci luni ale acestui an, destinaţiile preferate ale pasagerilor au fost Bucureşti, Londra şi Munchen. În total, în această vară sunt disponibile direct din Timişoara 28 de destinaţii, dintre care 19 destinaţii regulate externe, patru destinaţii interne şi alte cinci destinaţii de vacanţă în regim charter.
Începând din ultima săptămână a lunii mai, au început şi zborurile charter de vacanţă. În această vară vor fi nouă curse săptămânale spre cinci destinaţii: Antalya, Zakynthos, Heraklion, Santorini şi Palma de Mallorca. Din luna octombrie, au fost anunţate alte două destinaţii: Frankfurt (zbor zilnic) şi Tel Aviv (luni şi vineri).
Citește și:
16 saci cu bani furați de la Poșta din Timișoara VIDEO
Captură uriașă a polițiștilor timișeni după ce au oprit un autoturism suspect în Timișoara: 16 saci cu aproximativ…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Banca Transilvania, partener oficial al echipei McLaren Formula 1
Datorită colaborării sale cu Mastercard, banca din Cluj devine partener de cursă, la Marele Premiu al Ungariei, al…
30 mai 2025
Centru de arte performative pe fosta platformă industrială Carbochim
Cel mai amplu proiect de reconversie și regenerare urbană din România propus de compania Iulius la Cluj va…
30 mai 2025
Strabag și Beanverse, noii chiriași ai birourilor Clujului
Orașul de pe Someș a pierdut în favoarea Timișoarei primul loc în topul centrelor office din afara capitalei,…
30 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
Investiții
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
AAF: Numărul investitorilor în fonduri a crescut în ultimul an cu 34%, iar piața a depășit active de 47 mld. lei
”Piața fondurilor de investiții din România a făcut față cu brio perioadei tensionate de la începutul anului, dând…
29 mai 2025
Infrastructură
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Șase oferte pentru construirea pasajului suprateran de pe Centura Oradea peste linia de tram-tren
Trenurile metropolitane ale Oradiei încep să prindă contur. Șase firme sau asocieri de firme au depus oferte pentru…
28 mai 2025
Vineri, 30 mai 2025, se inaugurează „Podul Transilvania” din Satu Mare
Podul hobanat din Satu Mare, cunoscut și sub denumirea de „Podul Transilvania”, va fi inaugurat oficial vineri, 30…
26 mai 2025
Angajări în domeniul feroviar
Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
26 mai 2025
Termoline va eficientiza energetic Bazinul Acoperit „Crișul” Oradea
Au fost semnate contractele de execuție pentru lucrările de eficiență energetică la patru unități de învățământ și la…
26 mai 2025
Turism
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Clujul are un nou hotel de cinci stele, parte dintr-un complex ridicat de la zero în locul fostului camping din Făget
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget, găzduieşte 53 de camere și restaurantul Eratto, urmând…
28 mai 2025
Răsfăț gastronomic, vinuri și socializare la Bucuresti, Craiova și Tulcea
“Tezaur de gusturi” și “Masterclass de praz”, “Enoturism și dezvoltare locală”, “Brandul oltenesc în HoReCa și retail” –…
27 mai 2025
Salariul mediul brut în Cluj, cu 300 € mai mare față de anul trecut
Câștigul salarial mediu brut în județ, în martie, era de 2.300 de euro, iar cel net, de 1.400…
26 mai 2025
Hotelul Univers, furnizorul nr. 1 de dividende al județului Cluj
Veniturile din încasarea dividendelor pe 2024 cuvenite Consiliului Județean (CJ) s-au ridicat la 1,8 milioane €, cele cinci…
20 mai 2025
Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards
Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
Educație
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
351 de persoane înoată pentru o cauză nobilă la Swimathon Oradea 2025
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea 2025 ce are loc sâmbătă, 31…
30 mai 2025
Ministrul educației: “O fuziune a universităților clujene trebuie să pornească de jos în sus”
Daniel David propune ca reforme în educație concentrarea academică, majorarea bugetelor pentru învățământ și cercetare, reducerea analfabetismului funcțional.…
29 mai 2025
Superlaborator finanțat de E-Infra la UTCN. „Avem un proiect în premieră mondială”
Unitatea dată în funcțiune de Universitatea Tehnică și grupul de companii va permite implicarea sa în proiecte precum…
29 mai 2025
Viitorii profesioniști ai Formulei 1 se pregătesc la Universitatea din Oradea
Studenții de la specializarea Autovehicule Rutiere (AR), a Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică (IMT) – Universitatea din…
29 mai 2025
CONAF, prima organizație patronală din România care își duce misiunea în Europa
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) marchează un moment de referință pentru antreprenoriatul românesc, și își extinde oficial…
29 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
