Bursa de Valori București (BVB) a realizat un profit net de 5,15 milioane lei, în primul semestru din acest an, în creștere cu 180% comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un raport publicat pe site-ul propriu.
“Profitul operațional al Grupului BVB a fost de 5,98 milioane lei, în creștere de aproape 5 ori față de semestrul similar al anului 2016 (S1 2016: 1,24 milioane lei), ca urmare a creșterii cu 43% a veniturilor operaționale în timp ce cheltuielile operaționale au avansat cu 11%. Profitul net al perioadei s-a situat astfel la un nivel de 5,15 milioane lei (S1.2016: 1,80 milioane lei), profitul atribuibil acționarilor societății mamă fiind de 4,76 milioane lei (S1 2016: 1,87 milioane lei)”, se arată în document.
Potrivit acestuia, veniturile generate de BVB, reprezentând segmentul de tranzacționare al Grupului, în semestrul I al anului 2017 au fost de 12,97 milioane lei (excluzând tranzacțiile intra-grup), în creștere cu 57% față de semestrul I al anului 2016.
“Veniturile din segmentul de post-tranzacționare în primul semestru al anului 2017, respectiv 4,75 milioane lei, au crescut cu 20% față de aceeași perioadă din anul 2016, pe fondul creșterii activității de tranzacționare a BVB, care a generat o majorare cu 22% a veniturilor din decontare locală, precum și a creșterii cu 15% a veniturilor din admiterea și menținerea participanților la sistemul de compensare-decontare și al custozilor”, conform BVB.
Valoarea tranzacționată pe toate piețele a depășit de 3,7 miliarde lei în trimestrul al doilea, în creștere cu 34% față de același trimestru al anului anterior. Pentru primele șase luni valoarea tranzacționată pe toate piețele a fost de 6,7 miliarde lei, în creștere cu 37% față de aceeași perioada a anului anterior.
Bursa de Valori București este una dintre cele două piețe de capital din Europa Centrală și de Est unde s-au încheiat cu succes oferte publice initiale (IPO) în trimestrul al doilea, cu o valoare cumulată de peste 208 milioane euro (Digi Communications și AAGES), conform raportului IPO Watch Europe Q2 2017 realizat de PricewaterhouseCoopers.
Citește și:
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024
Cercetare pentru screeningul cancerului gastric cu TOGAS
Proiectul TOGAS – în drumul spre screeningul gastric în Uniunea Europeană demarează luni, 29 aprilie 2024, de la…
27 aprilie 2024
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024
Ponderea investițiilor în bugetul Bihorului a crescut de la 26% în 2019 la 77% în 2023
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședinții Mircea Mălan și Călin Gal au prezentat joi, 25 aprilie,…
27 aprilie 2024
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024