„Alege Oaia!” este noul program pe care îl lansează joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la INDAGRA 2017, pentru promovarea și încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie în rândul românilor pe tot parcursul anului, a anunțat, marți, MADR.
Campania de informare și promovare „Alege Oaia !” se va desfășura la nivel național pe o durată de trei luni.
„MADR va avea sprijinul tuturor crescătorilor de ovine din România, care doresc, prin intermediul acestei campanii, să determine consumatorii să manifeste mai mult interes pentru carnea de oaie și preparatele din carne de oaie. De asemenea, s-au alăturat campaniei și reprezentanți din cadrul Ministerului Turismului, ai Ministerului Sănătății și ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, care au format un grup de lucru sub coordonarea Direcției Generale de Politici în Industrie Alimentară în cadrul căreia s-au stabilit obiectivele ce trebuie atinse”, precizează MADR într-un comunicat de presă.
Astfel, prin această campanie de informare și promovare a consumului de carne de oaie denumită „Alege Oaia!” se urmărește valorificarea producțiilor agroalimentare provenite de la specia ovine, creșterea valorii de export prin produse prelucrate, atragerea forței de muncă în sectorul de prelucrare a cărnii și a produselor din carne de oaie, dar și păstrarea tradițiilor privind preparatele culinare din această specie, în special în zonele montane. Campania se va desfășura la nivel național pe o durată de trei luni și are ca principal scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie pe tot parcursul anului.
În cadrul târgului INDAGRA 2017, oierii vor aduce mai multe rase de oi pentru a le prezenta publicului și vor oferi gratuit, spre degustare, tocăniță și pastramă, gătite chiar la fața locului după rețete tradiționale, pentru a convinge cât mai mulți vizitatori să încerce preparatele din carne de oaie.
Obiectivul final al acestei campanii este de a informa consumatorul asupra modului de preparare a cărnii de oaie și a produselor din carne de oaie, cât și de dezvoltare a unei culturi culinare în ceea ce privește consumul de carne de oaie. Totodată, se dorește sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine și înființarea unei piețe de gros care va constitui un intermediar între crescătorii de ovine și canalele de comercializare (retail și magazine de proximitate).
Potrivit datelor statistice furnizate de Ministerul Agriculturii, consumul de carne de ovine în anul 2016 a fost în medie de 2,6 kg/cap locuitor, în ușoară creștere față de 2015 când se înregistra un consum de 2,3 kg/locuitor în 2015, dar semnificativ mai mare față de anul 2014 când era de numai 0,7 kg/locuitor anual. Consumul cel mai mare de carne de oaie, respectiv de miel, este în perioada Paștelui, când necesarul este acoperit în mare parte din producția autohtonă.
În comparație, media consumului în UE a fost de 2 kilograme pe locuitor anual în 2015, față de 1,9 în 2014, Franța și Irlanda înregistrând cel mai mare consum, de 2,9 kilograme, respectiv 2,8 kilograme pe locuitor anual.
Pe de altă parte, România exportă cu predilecție ovine vii în țările Orientului Mijlociu și nu numai, respectiv în Libia, teritoriile palestiniene, Iordania, Liban, Turcia, Italia și importă carne de ovine din Ungaria, Spania, Grecia și Austria.
În 2016, exporturile de animale vii (ovine) în țările menționate au totalizat 218 milioane de euro pentru o cantitate de 107.000 tone, iar importurile de carne de miel au totalizat 5,2 milioane pentru 2.000 de tone.
Din ultimele date operative deținute de MADR, efectivele totale de ovine ale României sunt de 16,3 milioane de capete, din care 4,8 milioane capete sunt miei, ceea ce reprezintă 29,4% din efectivul total.
Citește și:
Consilierul de stat László Borbély: Peste 600 milioane de euro, bani nerambursabili, vor fi puși la dispoziție pentru proiecte privind solurile sustenabile
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României și Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu „Ernest Lupan”…
26 aprilie 2024
Viballa, soluție de combatere a buruienilor cu frunză lată din cultura de floarea-soarelui
În culturile agricole, concurența directă a buruienilor cu planta de cultură are un impact negativ asupra producțiilor obținute.…
25 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Vinuri românești de înaltă calitate la Ro Wine Cluj-Napoca 2024
Festivalul Ro Wine a adus la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 aprilie 2024, vinuri premiate și premiabile, selecționate de…
23 aprilie 2024
Restaurantul Kibuț din Gărâna, Banatul Montan, candidează la Destinația anului
Viața la țară în cel mai frumos sătuc din România, Gărâna, cu cea mai firească poetică a spațiului.…
23 aprilie 2024
STIHL, ce va deschide o fabrică la Oradea, și-a prezentat bilanțul pe 2023 și strategia de viitor
Grupul STIHL, unul dintre cei mai mari producători de ferăstraie cu lanț și echipamente electrice pentru exterior, și-a…
23 aprilie 2024
Măcelarii de elită ai României se vor antrena la Cluj
Țara noastră este singura țară din Sud-Estul Europei care va concura în competiția World Butchers’ Challenge (WBC). 10…
22 aprilie 2024
Zootehnia Transilvaniei, între transhumanță și garduri virtuale
Fermierii care mizează pe pășunat și produsele bio trebuie să adapteze tehnologiei și rețelelor sociale, susțin experții de…
21 aprilie 2024