Centrul National de Informare si Promovare Turistica din cadrul Consiliului Judetean Cluj va participa in perioada 22-25 februarie 2018 la Targul International de Turism al Romaniei care va avea loc la Romexpo, Bucuresti.
In acest cadru, oferta turistica a judetului Cluj va fi promovata prin intermediul unei game extrem de variate de materiale cu rol in evidentierea turismului cultural, balnear, religios, de agrement, de weekend si sejur. Totodata, in standul Consiliului Judetean vor fi prezenti si vor realiza demonstratii practice patru mesteri populari reprezentativi pentru judetul Cluj.
„Intrucat consideram ca turismul intern are un mare potential de crestere si ca exista inca foarte multi romani care nu au cunoscut, la fata locului, ceea ce avem de oferit, iata ca avem, din nou, prilejul sa le prezentam in detaliu cele mai frumoase si de interes obiective si atractii turistice din judet” a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
De asemenea, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj, institutie de cultura subordonata forului administrativ judetean, se alatura demersurilor de promovare a judetului si participa la editia de primavara a acestei manifestari. In acest context, la evenimentul de la Bucuresti va fi prezenta Orchestra Profesionista „Cununa Transilvana” a institutiei impreuna cu patru solisti vocali, reprezentativi pentru subzonele etnografice ale judetului Cluj: Mariana Morcan, Irina Somesan, Radu Lazar si Raul Oltean. Acestia vor evolua, in fiecare zi, pe scena amplasata in cadrul targului si vor prezenta muzica vocala si instrumentala reprezentativa pentru judet.
Totodata, pentru ca a inceput Postul Pastilor, vineri, 23 februarie a.c., Orchestra Profesionista „Cununa Transilvana” va interpreta muzica sacra din repertoriul international iar solistii vocali vor interpreta pricesne din satul traditional, adevarate rugaciuni cantate. Totodata, sambata, 24 februarie a.c., Orchestra „Cununa Transilvana” va prezenta, pe langa muzica populara, piese de café-concert. Asta, in contextul in care renumita orchestra ce a implinit recent 60 de ani de activitate ofera anual zeci de spectacole in Cluj-Napoca, in judetul Cluj si in tara, abordand repertorii diverse: muzica populara, café-concert si muzica sacra.
Pe langa Orchestra Profesionista „Cununa Transilvana” si solistii vocali, la Targul International de Turism al Romaniei de la Bucuresti vor fi prezenti si mai multi mesteri populari care vor prezenta mestesuguri traditionale, specifice judetului Cluj. Este vorba despre costume populare din Campia Transilvaniei, arta cusutului cu margele si podoabe cu margele din zona Vistea, serpare, curele din piele si cojoace brodate. Reprezentativa pentru judetul Cluj este si Manastirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, prin scoala de pictura pe sticla dezvoltata aici. Astfel, in cadrul manifestarii vor fi promovate atat Manastirea Nicula cat si arta pictarii icoanelor pe sticla, parintele Siluan Timbus urmand sa picteze o serie de astfel de icoane.
Targul International de Turism al Romaniei este cel mai important eveniment al industriei de profil din tara noastra, care se desfasoara de doua ori pe an, prin intermediul editiilor de primavara si, respectiv, de toamna. Editia de primavara a targului din anul 2018 va fi organizata in noile pavilioane expozitionale B1 si B2 inaugurate la sfarsitul anului 2017, avand alocata o suprafata de 27.000 mp. La precedenta editie de toamna, din luna noiembrie 2017, au participat nu mai putin de 230 de expozanti, agentii de turism si tour operatori din 14 tari precum si reprezentantii a 14 consilii judetene din tara si ai oraselor Bucuresti, Piatra Neamt, Sibiu, Panciu, Sighisoara, Fagaras, Caracal, Horezu, Techirghiol, Targoviste, Iasi, Baile Olanesti si Zalau.
Citește și:
Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, inaugurează Elania Resort
Elania Resort este noul obiectiv turistic de anvergură care urmează a fi inaugurat în zona Făget, în apropiere…
1 mai 2024
Noul director muzical al Cincinnati Symphony Orchestra este Cristian Măcelaru
Cincinnati Symphony Orchestra (CSO), cea mai veche și prima orchestră din Ohio, l-a numit pe dirijorul Cristian Măcelaru…
1 mai 2024
Marinela Ardelean e dublu premiată la Wine Travel Awards
Wine Travel Awards 2023-2024 și-a anunțat astăzi premianții, iar Marinela Ardelean, Ambasadoarea vinurilor românești, a obținut nu unul,…
1 mai 2024
Dacia Asphalt și Diferit au modernizat căile de acces spre Mărișel și Mărgău
Două drumuri din zona montană a Clujului au fost reabilitate, la inițiativa forului județean, cu fonduri europene. Președintele…
1 mai 2024
Terminalul 1 al Aeroportului Oradea, o clădire nZEB, va fi inaugurat în 18 mai
Procesarea pasagerilor și a bagajelor lor se va face prin sisteme digitalizate. Clădirea noului terminal este o investiție…
1 mai 2024
“Bursa digitală” a Clujului
Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
1 mai 2024
Răzvan Pîrjol vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru toate lunile anului
Felixul ar putea deveni Mamaia de Oradea; Stațiune balneară pentru toate cele 12 luni ale anului; Afilierea la…
1 mai 2024
Aproape 49 de milioane de euro pentru modernizarea a 5 drumuri din Arad
Primul proiect contractat în Regiunea Vest prin Programul Regional Vest 2021-2027, componenta de Drumuri Județene: o investiție finanțată din fonduri…
30 aprilie 2024