Ministerul Turismului a încheiat un parteneriat cu reprezentanţii festivalurilor de muzică Untold şi Neversea pentru promovarea turistică a României, urmând ca evenimentul ”All inclusive Transilvania” să devină ”All inclusive România”.
„Ministerul Turismului a reuşit să adopte noi parteneri, Untold şi Neversea. Aceste evenimente au loc de patru ani, sunt un real succes. Doar anul trecut la Untold au fost circa 350.000 de participanţi şi la Neversea 150.000. Din care un număr important turişti străini, din Anglia şi Germania. Mai mult decât atât, vorbim şi de mai mult de 100.000 apariţii în presă, scrisă şi online, pe care aceste două evenimente le-au generat. Este important ca împreună să promovăm turismul în România. Vom avea un parteneriat pe care îl semnăm chiar azi cu reprezentanţii celor două evenimente şi o să avem şi beneficii: promovarea turistică a României. Mai mult decât atât, evenimentul care presupunea doar promovarea obiective turistice din Transilvania, „All inclusive Transilvania”, va fi transformat în „All incluse România”. Cu brăţara de la Untold poţi să intri gratuit sau cu reducere semnificativă la diferite obiective turistice din România. Este un nou mod de promovare de care trebuie să profităm. Este un mod eficient de a arăta turiştilor frumuseţile de care beneficiază România”, a explicat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Turismului, Bogdan Trif, potrivit Agerpres.
La rândul său, Edy Chereji, reprezentant al organizatorilor festivalurilor, a subliniat că anul 2018, fiind Anul Centenarului, s-a dorit extinderea campaniei de promovare turistică pe baza brăţării Untold la nivelul întregii ţări, din nord, din Maramureş, până la Marea Neagră.
„Campania „România all inclusive” este o iniţiativă nouă a noastră.(…) Acum trei ani am început cu acea campanie care se numea „Transilvania all inclusive”, prin care ne propusesem atunci ca, pe baza brăţării Untold Transilvania, oamenii care vin la festival să aibă o gratuitate sau reducere la obiective turistice din Transilvania. Această campanie a prins foarte bine, am avut un număr foarte mare de turişti ce au vizitat Transilvania cu ocazia acestei campanii. Anul acesta, fiind an aniversar, ne-am dorit cu ocazia Centenarului să transformăm această campania în una şi mai mare – şi astfel că „Transilvania all inclusive” devine „România all inclusive”. Pe lângă facilităţile pe care participanţii la Untold le au pe baza brăţării se adaugă şi facilităţile pe care oamenii le vor avea pe baza brăţării şi de la Neversea, astfel că vom avea obiective care vor putea fi vizitate cu gratuitate sau cu reducere din partea de nord a ţării, din Maramureş şi până la Marea Neagră. Lista lungă de obiective, Muzeul Brukenthal, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Salina Turda, Cetatea Râşnov, diverse obiective turistice din Deltă, Delfinariul din Constanţa. Toate destinaţiile vor fi pe site-ul festivalurilor Untold şi Neversea”, a precizat Chereji.
Acesta şi-a exprimat convingerea că vor fi înregistraţi mulţi turişti pe parcursul celor aproximativ două luni de campanie, din 5 iulie până pe 30 septembrie, şi a lansat o invitaţie către cei care gestionează un obiectiv turistic şi doresc să se alăture campaniei.
„Nu există niciun fel de restricţie. Orice obiectiv, de la muzeu, complex turistic, se poate înscrie. Singura condiţie este să ofere o gratuitate sau o reducere la servicii”, a mai spus Chereji.
Ministrul Turismului le-a oferit celor doi reprezentanţi ai festivalurilor, Bogdan Buta şi Edy Chereji, titlul de ambasadori onorifici ai turismului românesc şi a menţionat că prin acest protocol cei de la Untold şi Neversea vor avea şi dreptul de a folosi şi sigla de destinaţie turistică a României.
Citește și:
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
DEER a inaugurat stația de transformare 110/20kV Sibiu Vest
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a inaugurat astăzi noua stație de transformare 110/20kV Sibiu Vest din zona industrială…
13 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025
MerchantPro Compass: ziua de Black Friday 2025 revine pe creștere, cu +10% la numărul tranzacțiilor.
Românii schimbă prioritățile de cumpărare: sănătatea, cultura și pasiunile urcă în topul vânzărilor, în timp ce Fashionul și…
13 noiembrie 2025
Investiții
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Sonaca a inaugurat o hală de producție și a creat 160 de noi locuri de muncă
În urma semnării a trei contracte cu Airbus, Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, își dublează…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Knauf Insulation – botez oficial al unei investiții de peste 140 de milioane euro
Cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est – inaugurată Povestea…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Infrastructură
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
Turism
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu
O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
Educație
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…