România a exportat în primele nouă luni ale anului trecut 9.926,7 tone de vinuri din struguri proaspeți, în creștere cu aproape 22% față de aceeași perioadă a anului precedent, când exporturile au totalizat 8.145,6 tone, conform balanței comerciale cu produse agroalimentare furnizate Agerpres de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Încasările au totalizat 15,013 milioane de euro, în primele nouă luni din 2016, fiind cu 35% mai mari față de sumele obținute în aceeași perioadă din 2015, respectiv 11,126 milioane de euro, potrivit sursei citate.
Pe de altă parte, importurile de vin au depășit, în perioada menționată, de 3,5 ori exporturile, totalizând 35.258,1 tone, fiind în creștere și față de cantitățile provenite de pe piețele externe în aceeași perioadă din 2015.
Valoarea importurilor de vinuri din struguri proaspeți din țările intra și extracomunitare a totalizat 31,14 milioane de euro, în primele nouă luni din 2016, în creștere cu 4,3% față de cele 29,842 milioane de euro cheltuite în perioada similară din 2015 pentru o cantitate de 31.505,3 tone de vin.
România are o tradiție în producerea vinului, atestată documentar de peste 2.000 de ani. În ultimii 15 ani, sectorul viti-vinicol s-a consolidat prin investiții și sprijin financiar al statului român, dar și al Uniunii Europene, începând cu anul 2007.
Producția de vin din 2016 este estimată la 4 milioane de hectolitri, cu circa 11% mai mare decât 2015, cea mai mare creștere a producției, de 20%, fiind înregistrată în zona Moldovei, potrivit Patronatului Național al Viei și Vinului.
Românii consumă în prezent în jur de 22 — 25 de litri pe cap de locuitor, în scădere de la 27 de litri în anii trecuți, din cauza reducerii puterii de cumpărare, vinurile albe de consum fiind preferate de români în procent de 60%.
Consumul anual de vin în România este de 25 de litri pe cap de locuitor și reprezintă doar jumătate din consumul țărilor dezvoltate, care se ridică la peste 50 de litri/locuitor.
Citește și:
Vita bio de Sălaj intră în rețeaua Auchan
Fermele Ecologice Silvania (FES) au susținut la Cluj o demonstrație de preparare a cărnii produse în sistem ecologic.…
29 aprilie 2024
Consilierul de stat László Borbély: Peste 600 milioane de euro, bani nerambursabili, vor fi puși la dispoziție pentru proiecte privind solurile sustenabile
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României și Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu „Ernest Lupan”…
26 aprilie 2024
Viballa, soluție de combatere a buruienilor cu frunză lată din cultura de floarea-soarelui
În culturile agricole, concurența directă a buruienilor cu planta de cultură are un impact negativ asupra producțiilor obținute.…
25 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Vinuri românești de înaltă calitate la Ro Wine Cluj-Napoca 2024
Festivalul Ro Wine a adus la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 aprilie 2024, vinuri premiate și premiabile, selecționate de…
23 aprilie 2024
Restaurantul Kibuț din Gărâna, Banatul Montan, candidează la Destinația anului
Viața la țară în cel mai frumos sătuc din România, Gărâna, cu cea mai firească poetică a spațiului.…
23 aprilie 2024
STIHL, ce va deschide o fabrică la Oradea, și-a prezentat bilanțul pe 2023 și strategia de viitor
Grupul STIHL, unul dintre cei mai mari producători de ferăstraie cu lanț și echipamente electrice pentru exterior, și-a…
23 aprilie 2024
Măcelarii de elită ai României se vor antrena la Cluj
Țara noastră este singura țară din Sud-Estul Europei care va concura în competiția World Butchers’ Challenge (WBC). 10…
22 aprilie 2024