Altex, unul dintre cei mai mari retaileri de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România, a semnat un nou contract de închiriere pentru un depozit de 15.000 m2 în P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din România. Prin acest acord, Altex își dublează suprafața hub-ului logistic, pentru a se adapta nevoilor de dezvoltare rapidă ale business-ului.
Altex mai ocupă un spațiu de 15.500 m2 într-o hală existentă din parc, iar odată cu semnarea noului contract, acesta se extinde cu încă 15.000 m2 în cea mai nouă clădire construită în P3 Bucharest, ajungând astfel la un total de peste 30.000 m2 închiriați în acest parc.
Retailerul român se alătură celor 40% dintre clienții internaționali ai P3 care ocupă mai mult de o clădire în cadrul P3 Logistic Parks.
Altex are 2.000 de angajați și deține peste 90 de magazine în cele mai importante orașe din România. Lanțul de magazine se extinde într-un ritm accelerat, iar astfel a apărut nevoia de mai mult spațiu de depozitare unde să poată stoca un număr mare de produse. Astfel, timpul de livrare va scădea și va crește flexibilitatea, ceea ce va conduce în mod firesc și la creșterea cifrei de afaceri a companiei.
“Altex este chiriaș al parcului P3 Bucharest de 12 ani, afacerea lor prosperă și ne bucurăm că P3 poate sprijini această creștere continuă. Prin alegerea de a se extinde în P3 Bucharest, Altex va beneficia de angajamentul nostru de a construi spații logistice de cea mai înaltă calitate, cu costuri operaționale reduse, precum și de servicii premium”, a declarat Blake Horsley, Country Head P3 România.
Dezvoltarea recentă a peste 90.000 m2 de noi spații logistice în P3 Bucharest a permis Altex să se extindă. Asemenea tuturor noilor clădiri construite de P3, acest depozit depășește standardele europene de mediu și permite reducerea costurilor operaționale prin tehnologii sustenabile. Depozitul are o înălțime utilă de 11,5 metri, mai înalt decât majoritatea spațiilor industriale din București.
P3 deține, în prezent, 305.000 m2 dispuși în 11 clădiri, în parcul logistic P3 Bucharest, care este poziționat strategic, la doar 13 kilometri de centrul Bucureștiului. Parcul se află pe autostrada A1 și în imediata apropiere a șoselei de centură a Bucureștiului, ceea ce permite accesul facil către cele șase sectoare ale capitalei, către Aeroportul Internațional Henri Coandă, situat la 22 km distanță, și către autostrada A2. P3 a finalizat recent construcția a trei noi clădiri în P3 Bucharest și are în plan continuarea extinderii atât în parcul din capitală, cât și în zonele de centru și de vest ale României.
P3 este proprietar, dezvoltator și manager specializat în proprietăți logistice. Baza de active a P3 la nivel european cuprinde 163 de depozite construite la cele mai înalte standarde, cu o vârstă medie de 8,4 ani, totalizând 3,3 milioane de metri pătrați în nouă țări, și un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea a peste 1,4 milioane de metri pătrați de spaţii logistice.
P3 este un investitor pe termen lung, care achiziționează și dezvoltă proprietăți la cele mai înalte standarde de calitate, pe care le adaugă portfoliului său în continuă dezvoltare. P3 nu a vândut niciodată o clădire din portofoliul său.
În România, P3 deține cel mai mare parc logistic din țară, P3 Bucharest, achiziționat de la CA Immobilien Anlagen AG la începutul anului 2015 si care cuprinde în prezent 11 depozite cu o suprafată totală de 305.000 de metri pătrați.
Misiunea P3 este să ofere chiriașilor săi o experiență de primă clasă prin proprietăți logistice de înaltă calitate poziționate în locații logistice cheie. P3 dezvoltă proiecte durabile și ecologice la cele mai înalte standarde internaționale.
P3 este deținut de GIC, fondul suveran al statului Singapore.
Citește și:
Bătaie mare pe “pașapoartele” Google la Cluj
Sute de studenți ai Universității Tehnice (UTCN) se luptă să prindă un loc în programul de securitate cibernetică…
2 iulie 2025
PRIMA Development Group: De la lider local la jucător național cu ambiții pe termen lung
Cu peste 5.000 de apartamente livrate și 55 de ansambluri finalizate în Oradea și București, PRIMA Development Group…
2 iulie 2025
Mare târg în Maramureș. Produs de România, la prima descindere
Timp de trei zile, expoziția își propune să aducă împreună zeci de producători, artizani și vizitatori într-un spațiu…
2 iulie 2025
Avril modernizează Piața Dumbrava Nord cu 3 milioane de euro
Unitatea agroalimentară din municipiul Zalău este cuprinsă într-un proiect de modernizare cu fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest…
1 iulie 2025
Proprietarul grupului Astra devine cetățean de onoare al Maramureșului
Consiliul Județean (CJ) Maramureș a decis, în unanimitate, să confere titlul “unuia dintre cei mai mari industriași pe…
1 iulie 2025
Spitalul Dr.Holhoș, cea mai nouă investiție în peisajul medical românesc
Rețeaua de oftalmologie Dr. Holhoș a bifat o nouă reușită în peisajul medical românesc și se extinde cu…
1 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
Tinerii antreprenori ai Ardealului, adunați de D’Olive la Păltiniș
Șapte întreprinzători din regiune constituiți într-un grup de inițiativă (mastermind) au fost consiliați de către mentori cu experiență…
1 iulie 2025
Investiții
PRIMA Development Group: De la lider local la jucător național cu ambiții pe termen lung
Cu peste 5.000 de apartamente livrate și 55 de ansambluri finalizate în Oradea și București, PRIMA Development Group…
2 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Infrastructură
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Turism
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Educație
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
