Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, un voucher de vacanță, în valoare de 1.450 lei, a declarat, joi, ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, într-o conferință susținută la Târgul de Turism al României (TTR) de la Romexpo, potrivit Agerpres.
“După cum apare și în programul de guvernare, pe data de 1 iulie 2017, vor intra în vigoare voucherele de vacanță pentru bugetari. Am modificat, prin ordonanță de urgență. Voucherele de vacanță nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, cum erau inițial, ci până la 1 iulie. La ora actuală, în lege sunt trecute șase vouchere de vacanță, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Noi vom modifica această ordonanță care prevede șase vouchere și vom introduce un singur voucher, deoarece statul român doar atât poate suporta. Un singur voucher, având valoarea salariului minim pe economie, și anume 1.450 de lei”, a spus șeful de la Turism.
Acesta a precizat că, după modificările legislației actuale și introducerea noilor prevederi, urmează să se discute cu reprezentanții Ministerului de Finanțe în vederea stabilirii procedurii de alocare — online sau standard, tipizată.
Voucherele vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic.
Citește și:
Răzvan Pîrjol vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru toate lunile anului
Felixul ar putea deveni Mamaia de Oradea; Stațiune balneară pentru toate cele 12 luni ale anului; Afilierea la…
1 mai 2024
S-a lansat licitația pentru modernizarea drumului Padiș – Ic Ponor
Consiliul Județean Bihor a lansat marți, 30 aprilie 2024, licitația pentru execuția lucrărilor de modernizare a drumului județean…
30 aprilie 2024
Românca Tincuța Marin magnetizează vizitatorii Bienalei de Artă de la Veneția
Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră…
30 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024
Ponderea investițiilor în bugetul Bihorului a crescut de la 26% în 2019 la 77% în 2023
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședinții Mircea Mălan și Călin Gal au prezentat joi, 25 aprilie,…
27 aprilie 2024
Rebranduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024