Marilen Pirtea
32 articole
Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara inaugurează cel mai modern ambulatoriu de radioterapie din vestul țării
În 3 decembrie 2020 a avut loc la Timișoara inaugurarea celui mai modern ambulatoriu de radioterapie din vestul…
4 decembrie 2020
Banii universităților se vor putea folosi la investiții. La Timișoara se ridică cel mai modern cămin studențesc din România
Unul dintre ”visele” universităților românești va putea deveni realitate în scurt timp. Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen…
25 octombrie 2020
Universitatea de Vest Timișoara, clasificată la un nivel înalt în cadrul unui top educațional american
UVT este prezentă pentru al doilea an în Best Global Universities pe prima poziţie la nivel național în…
22 octombrie 2020
Professor Marilen Pirtea, Rector of The West University of Timisoara: „The WUT is today the most developed higher education institution in the western region of Romania”
The West University of Timișoara is nowadays the most developed higher education institution in the western region of…
29 iulie 2020
Programul de management al noii conduceri a Universităţii de Vest Timişoara, prezentat Senatului instituţiei
Noua conducere a Universităţii de Vest Timişoara şi-a prezentat, luni, în faţa Senatului, programul de managerial propus comunităţii…
3 martie 2020
Recunoașterea europeană a internaționalizării la UVT
Universitatea de Vest din Timişoara continuă să își extindă aria de promovare și prospectare universitară, prin participarea, în…
3 octombrie 2019
UVT, între cele mai bune 1396 universităţi din 92 de ţări din lume
Universitatea de Vest din Timişoara se regăseşte între cele 9 instituţii de top din ţară (locul 3, alături…
12 septembrie 2019
Universitatea de Vest din Timișoara se pregătește să găzduiască peste 100 de olimpici și pasionați de robotică
Universitatea de Vest din Timișoara va fi gazda celei de-a treia ediții a proiectului „Youth Elite @Timișoara”, respectiv…
27 august 2019
UVT soluționează impasul organizării competiției naționale CanSat
Universitatea de Vest din Timișoara a solicitat în urmă cu două zile rezolvarea impasului în care se afla…
12 aprilie 2019
Specialiști din 30 de țări dezbat la UVT unul dintre cele mai importante subiecte ale IT-ului și mediului de afaceri, „Big Data”
Săptămâna aceasta, Universitatea de Vest din Timișoara este gazda unei școli internaționale de iarnă pe tema unuia dintre…
22 ianuarie 2018
Universitatea de Vest Timișoara – potențial de excelență internațională
Primul Exercițiu Național de Metaranking Universitar, cel dat publicității de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice în cursul…
16 noiembrie 2016
Ambasadori la Universitatea de Vest din Timisoara
Aflată în plin proces de internaționalizare, dar în același timp puternic preocupată de o ancorare relevantă în viața…
7 noiembrie 2016