Compania Lancetti a anunțat că va face o investiţie de 4,5 milioane euro pentru amenajarea celui mai modern centru logistic din Oradea, primul realizat cu efort financiar integral românesc, scrie Bihoreanul.
“Centrul logistic va fi construit pe o suprafaţă iniţială de 12.000 metri pătraţi, cu posibilitatea extinderii cu încă 10.000 metri pătraţi, şi va fi cel mai modern din oraş”, a declarat pentru sursa citată proprietarul companiei Lancetti, Ionel Ghib.
Centrul va asigura operarea tuturor categoriilor de mărfuri, începând de la cele generale, care nu necesită regim special, continuând cu cele de tipul “frig”, în general produse alimentare, dar nu numai, congelate şi refrigerate, şi încheind cu mărfurile din categoria ADR, cu regim special, cum sunt vopselurile, uleiurile, combustibilii şi alte substanţe periculoase.
“Vom dota centrul logistic cu cele mai moderne echipamente de tip PSI (n.r. – pentru prevenirea şi stingerea incendiilor), la cele mai înalte standarde europene din domeniu”, susține Ghib.
Investiţia începută acum va fi finalizată în termen de 8-12 luni. Aceasta va fi continuată anul viitor şi în 2019 de o alta, în cuantum de încă 3 milioane euro, iar în prima etapă presupune înfiinţarea unui număr de 69-90 noi locuri de muncă.
Citește și:
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024