Legea nr. 29/2018, care se adresează persoanelor fizice ce au realizat vânzări de imobile în calitate de persoană fizică și care au achitat impozitul pe venitul din cedarea proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, a fost publicată joi, în Monitorul Oficial.
Consultantul fiscal Adrian Benta a explicat într-o analiză publicată pe Hotnews cine și în ce condiții va beneficia de prevederile acestei legi controversate.
”Această lege vine și acordă o amnistie persoanelor fizice ce au plătit impozitul pe venitul din cedarea bunurilor din patrimoniul personal, dar prin natura tranzacțiilor multiple repetitive și cu caracter economic, acestea s-au comportat ca și persoane fizice ce desfășoară activități independente. Legea dispune amnistia asupra tranzacțiilor efectuate până la data de 30 iunie 2017.
Aici se regăsesc cu precădere persoanele fizice ce au ridicat în nume personal imobile rezidențiale pe care ulterior le-au cesionat sau le-au închiriat în scopul realizării de venituri.
Fie dintr-o interpretare eronată a prevederilor din Codul fiscal, fie din necunoașterea obligațiilor de înmatriculare și înregistrare fiscală, aceste persoane au interpretat că efectuează cesiuni de active imobilizate din patrimoniul personal unde se datorează doar impozitul pe venit în procent de 2%-3% din prețul vânzării (conform evoluției legislative), chiar dacă faptic acestea s-au comportat ca persoane fizice ce desfășoară activități independente.
În esență, începând cu anul 2008, persoanele fizice ce desfășoară activități economice aveau obligația să se înmatriculeze la Registrul comerțului, conform OUG nr. 44/2008, și ulterior să se înregistreze fiscal la autoritatea fiscală.
Pentru această structură de afaceri, aceste persoane fizice se încadrează în categoria persoanelor ce realizează venituri din activități independente, iar pentru aceste tipuri de venituri se datorează:
– impozit asupra venitului net, în procent de 16%;
– contribuția la asigurările sociale de sănătate în procent de 5,5% și
– contribuția la asigurările sociale pensii în procent de 10,5%.
Asigurările sociale au fost uneori plafonate superior, în funcție de nenumăratele modificări ale Codului fiscal.
În foarte multe situații, datorită inspecțiilor fiscale, și datorită obligației notarilor de a raporta la ANAF tranzacțiile privind transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, aceste persoane au fost înregistrate în scopuri de TVA fie direct din decizia acestora, fie ca urmare a inspecțiilor tematice.
Însă, autoritatea fiscală nu s-a pronunțat la momentul înregistrării în scopuri de TVA asupra tipului de venit și asupra structurii impozitării acestui tip de venit.
În plus, asupra unor inspecții ce au avut ca tematică TVA la vânzarea acestor tranzacții, au fost stabilite debite suplimentare pentru taxa pe valoarea adăugată, respectiv dobânzi și penalități, însă nu s-a avut în vedere impozitarea veniturilor.
În ultimii ani, s-a schimbat maniera de interpretare a acestor tranzacții în sensul că venitul realizat de aceste persoane ce au realizat tranzacții multiple (achiziții terenuri, construcție de imobile cu caracter repetitiv), au retratate fiscal drept venituri din activități independente pentru care s-a aplicat procedura impozitării cu impozitul pe venit de 16% și s-au stabilit asigurări sociale obligatorii. Această procedură o apreciem noi ca fiind cea corectă, lăsând la o parte bâlbâiala fiscală.
Prin Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligații fiscale, legiuitorul vine și acordă o amnistie acestor persoane în sensul că dacă a fost plătit impozitul din transferul proprietății imobiliare se anulează diferențele de obligații fiscale generate de sumele suplimentare datorate la impozitul pe venit, respectiv datorate pentru asigurările sociale și se anulează cheltuielile accesorii, pentru tranzacțiile realizate înainte de 01 iulie 2017.
Dacă au fost emise decizii de impunere ce au fost comunicate contribuabilului, acestea se anulează și se radiază din evidența organelor fiscale în baza unui “Borderou de scădere”.
Anularea diferențelor la plată se efectuează din oficiu de către organul fiscal, prin emiterea unei decizii de anulare, ce se comunică contribuabilului.
O altă secțiune a legii se adresează persoanelor fizice ce desfășoară activități independente-¬ persoane fizice autorizate, întreprinderilor familiale, întreprinderilor individuale, ce au desfășurat activități economice în România din activități agricole.
În cazul în care aceste persoane fizice au realizat venituri din producția agricolă, au realizat activități de transformare a producției agricole sau au prestat servicii manuale în zona activităților agricole și au depășit plafonul de înregistrare în scopuri de TVA, iar acestea nu s-au înregistrat în scopuri de TVA, aceste persoane nu vor fi obligate să achite diferențele de TVA și diferențele la cheltuielile accesorii.
Legea adoptă și procedura de urmat de către autoritatea fiscală în această situație, atât în cazul în care a fost emisă o decizie de impunere, dar și în cazul în care vor urmă inspecții ulterioare.
Dacă această lege este una favorabilă unor categorii de persoane sau legiuitorul a vrut să respecte binele general, rămâne ca fiecare dintre noi să apreciem.”, se apreciază în analiza publicată de Hotnews.ro.
Citește și:
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024
Ponderea investițiilor în bugetul Bihorului a crescut de la 26% în 2019 la 77% în 2023
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședinții Mircea Mălan și Călin Gal au prezentat joi, 25 aprilie,…
27 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Rebranduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Bogdan Maioreanu: Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine
După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis…
25 aprilie 2024
Săptămâna Haferland 2024: cel mai îndrăgit festival al sașilor transilvăneni începe pe 8 august
Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania…
25 aprilie 2024
Techsylvania 2024: 2 zile pline de networking, inovatie și inspirație
Techsylvania, cel mai așteptat eveniment de business&tech, pregătește o nouă ediție în 2024. Cu accent pe încurajarea colaborării,…
25 aprilie 2024