Firma de consultanță în management și tehnologie BearingPoint își continuă dezvoltarea pe piețele europene prin deschiderea unui al patrulea birou în România, la Iași.
Acest lucru demonstrează angajamentul continuu al BearingPoint față de România și de oamenii din această țară.
Decizia se bazează pe una dintre inițiativele strategice de dezvoltare ale companiei. Iași, unul dintre cele mai mari orașe din România, a fost ales pentru că dispune de o universitate tehnică de prestigiu și personal calificat în domeniul IT. Inițial, BearingPoint va oferi servicii de consultanță clienților din domeniul financiar din Iași.
„După o prezență de 11 ani pe piața din România, BearingPoint face pasul firesc spre regiunea Moldova, unde intenționăm să ajungem la aproximativ 100 de angajați în următorii ani”, ne anunță
Christian Gurny, Country Leader BearingPoint România și Republica Cehă.
BearingPoint pune accent pe oameni și pe dezvoltarea acestora. Printre valorile companiei se număra excelența, pasiunea, spiritul de echipă și angajamentul.
În prezent, BearingPoint are birouri în 4 orașe din România: București, Sibiu, Iași și Timișoara.
BearingPoint este o firmă independentă de consultanță în management și tehnologie, de origine europeană cu extindere la nivel global. Firma îşi desfășoară activitatea în trei domenii: Consulting, Solutions și Ventures.
Consulting cuprinde consultanța clasică, Solutions se concentrează pe soluții tehnice proprii în domenii precum transformare digitală, tehnologie de raportare reglementată și Advanced Analytics, iar Ventures susține finanțarea și dezvoltarea start-up-urilor.
Printre clienții BearingPoint se numără multe companii și organizații de top din lume. Rețeaua globală de consultanță a BearingPoint are peste 10.000 de specialiști și deservește clienți din peste 75 de țări, cărora le garantează rezultate palpabile și succes de durată.
Citește și:
Serviciile TEDIHT, în sprijinul beneficiarilor
În actualul context economic și social, caracterizat de schimbări și complexitate semnificative, companiile au nevoie de repere și…
29 aprilie 2024
Oradea a găzduit al XI-lea Simpozion Româno-German de Genetică Medicală
În perioada 21-23 Aprilie 2024, la Hotel Continental Forum Oradea, a avut loc al XI-lea Simpozion Româno-German de…
29 aprilie 2024
COVER STORY. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional
Puterea rețelei. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional DP World în…
29 aprilie 2024
Robotics Club Oradea – locul al II-lea la Olimpiada de Robotică din Grecia
În perioada 26-28 aprilie, studenții și elevii membri ai Robotics Club Oradea au marcat o nouă reușită, participând…
29 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Rebranduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024