La începutul acestui an, Litens Automotive Group a demarat construcția unei noi unități de producție în România, urmând ca aceasta să devină operațională din toamnă. Locația din Timiș reprezintă cea mai nouă fabrică de producție din grup și va susține angajamentul companiei de a livra produse de înaltă calitate clienților din întreaga lume.
Fabrica din Giarmata, Timiș, cu o suprafață de 7500 mp, va avea inițial 30 de angajați, numărul acestora urmând să crească la aproximativ 250, până în anul 2019, potrivit ziuadevest.ro.
“Pentru 2018 – 2019, avem deja prevăzute pentru fabrica din Timiș proiecte noi ale producătorilor de echipamente originale (OEM), crescând astfel treptat și numărul angajaților” spune Ovidiu Ambruș, Plant Manager Litens Automotive Eastern Europe, pentru sursa citată.
Litens produce componente ale sistemului de transmitere a puterii care îmbunătățesc eficiența sistemului și oferă reduceri concrete ale consumului de combustibil/ emisiilor de noxe. „Litens este recunoscută la nivel mondial ca un angajator care promovează valori solide cum ar fi inovația, multiculturalismul și grija față de mediu. De asemenea, compania susține orientarea către client, gândirea creativa și colaborarea, oferind tuturor angajaților săi oportunități de carieră pe termen lung.” spune Ambruș.
În procesele de producție din noua fabrică, Litens va utiliza echipamente automatizate și semiautomatizate, pentru optimizarea procesului și eficientizarea livrărilor.
Cu peste 2000 de angajați în întreaga lume, Litens furnizează soluții și tehnologii pentru sisteme de gestionare a transmisiei pe curea, sisteme de propulsie hibridă, sisteme de gestionare a temperaturii si gestionare a vibrațiilor torsionale. Pe lângă noua fabrică din România, Litens activează în prezent în Canada, Germania, Brazilia, China, Japonia, India, Anglia, Franța, Italia și Coreea de Sud.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024