Grupul Teraplast investeşte masiv în cercetare şi dezvoltare, în ultimii zece ani investiţiile în acest segment ajungând la 62 milioane de euro, a declarat Mircea Hoţoleanu, CEO în cadrul grupului, citat de bursa.ro. Potrivit lui Hoţoleanu, Teraplast are un plan agresiv de investiţii.
Pentru anul în curs, Teraplast şi-a propus să investească 84 de milioane de lei în diverse proiecte, printre cele mai importante fiind obiectivul de a investi într-o nouă linie de producţie în domeniul produselor reciclate, din PVC. Totodată, pe langă investiţiile financiare cum ar fi achiziţia Depaco – societate pentru achiziţia căreia Teraplast aşteaptă avizul Consiliului Concurenţei -, compania intenţionează să deschidă o noua linie de producţie în zona de granule, să se extindă pe piaţa de ţigle metalice, să-şi crească exporturile şi să investească în retehnologizare, preizează sursa citată.
În ceea ce priveşte exporturile, anul trecut, 22% din vânzările Teraplast au fost făcute pe piaţa externă, cu 24% mai mult decât în anul precedent, în primul trimestru al anului în curs exporturile fiind cu 9% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2016. În acest context, Teraplast a deschis două companii de sine stătătoare în Ungaria şi Serbia, la care deţine 100% din acţionariat, astfel încât comerţul să fie realizat cu mai multă uşurinţă în respectivele ţări.
Cifra de afaceri a grupului s-a ridicat, anul trecut, la 100 de milioane de euro, cifră care include rezultatele Politub, dar nu şi pe cele ale Depaco.
Facilităţile grupului, situate pe o suprafaţă de 230.000 de metri pătraţi însumează 650 de angajaţi, fără să fie luaţi în calcul cei peste 200 de salariaţi de la Depaco. Grupul deţine 7 unităţi de producţie, care fabrică, printre altele, produse din PVC, profile zincate, ţiglă metalică, panouri sandwich.
Citește și:
Rebranduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Săptămâna Haferland 2024: cel mai îndrăgit festival al sașilor transilvăneni începe pe 8 august
Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania…
25 aprilie 2024
Techsylvania 2024: 2 zile pline de networking, inovatie și inspirație
Techsylvania, cel mai așteptat eveniment de business&tech, pregătește o nouă ediție în 2024. Cu accent pe încurajarea colaborării,…
25 aprilie 2024
CONVOCATOR AL ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR ȘI AL ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A ACȚIONARILOR SOCIETĂȚII AISA Invest S.A.
12, jud. Cluj, cod unic de înregistrare 10443641, având număr de ordine în Registrul Comerțului J12/2442/2005, în temeiul…
25 aprilie 2024
Dr. Adriana Cioca, managing director Artemis România, a fost aleasă președinte al Camerei de Comerț Elveția-România
Antreprenorii și investitorii români și elvețieni, membri ai Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), au ales un nou Consiliu…
24 aprilie 2024
Carbochim aniversează 75 de ani de la înființare. Planurile de viitor vizează o creștere de 20% a producției
CARBOCHIM S.A., cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, aniversează la începutul lunii mai 75 de…
23 aprilie 2024
Soluții de transport pentru maximizarea oportunităților pe rutele internaționale
Pentru a își susține creșterea comercială, România, ca membru al Uniunii Europene, trebuie să se racordeze cât mai…
22 aprilie 2024