Primăria Oradea are în plan un proiect de investiţii de aproximativ 7,7 mil. euro pentru amenajarea unui pasaj denivelat peste intersecţia dintre şoseaua de centură a municipiului Oradea şi strada Universităţii. Lucrările urmează să fie finanţate din bugetul local sau din alte fonduri, dacă se va câştiga un proiect, potrivit unui comunicat al primăriei Oradea.
’’În vederea realizării acestei investiţii, primăria Oradea a comandat un studiu de fezabilitate, finalizat deja de către o companie de proiectare din Cluj-Napoca. (…) Vom avea un nou pasaj, asemănător cu cele realizate la ieşirea spre Arad şi cea dinspre Nufărul, de-a lungul centurii şi nu perpendicular pe centură’’, a spus Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.
Lungimea pasajului va fi de aproximativ 1,1 km. După aprobarea indicatorilor tehnico-economico, în a doua jumătate a lunii noiembrie, se va trece la procedura de licitaţie, proiectare şi execuţie, la pachet. După adjudecarea acestei lucrări, va urma o perioadă de trei luni de zile, necesară pentru realizarea proiectului tehnic propriu-zis, iar apoi încă 18 luni pentru lucrările efective. Lucrările vor începe în vara anului viitor, pentru ca spre finalul anului 2019 – începutul anului 2020, în funcţie de modul în care se vor derula lucrările, pasajul să fie pus în funcţiune, potrivit primăriei Oradea.
Citește și:
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024
Clujul se asociază cu opt localități pentru trenul metropolitan
10 milioane de euro urmează să fie alocați din bugetul județului pentru materializarea obiectivului de investiții. Consiliul Județean…
25 aprilie 2024
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
DEER predă energetica viitoarelor generații
3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
25 aprilie 2024
Bogdan Maioreanu: Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine
După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis…
25 aprilie 2024
Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei
Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în…
25 aprilie 2024