Compania reghineană IRUM SA pregăteşte lansarea în această toamnă a primului tractor agricol românesc. Este un vis pe care Mircea Oltean, directorul general al companiei, l-a făcut public încă înainte de a dezvolta în Oraşul Viorilor centrul de cercetare în producţia de tractoare şi utilaje agricole iFOR, de altfel primul fondat de un antreprenor local după 1990.
“Visul de a produce la Reghin un tractor în întregime românesc, cu motor, cutie de viteze, transmisie şi şasiu dezvoltate de inginerii noştri va deveni realitate în următorii ani de zile. A fost nevoie de realizarea unui centru de cercetare şi dezvoltare pentru a putea crea produse complexe şi de a lansa noi utilaje pe piaţă”, spunea Mircea Oltean, directorul general al IRUM SA Reghin, companie producătoare de tractoare agricole şi forestiere, într-un articol realizat de revista Transilvania Business anul trecut.
Visul este mult mai aproape de realitate, deoarece chiar în această toamnă, potrivit informaţiilor apărute în presa centeală, la Reghin va fi lansat primul tractor românesc, realizat integral pe plan local.
Iar totul a pornit din “laboratorul” dezvoltat la Reghin, mai exact centrul de cercetare iFOR. Acum trei ani, IRUM a inaugurat centrul de cercetare iFOR, primul centru de cercetare în producţia de tractoare şi utilaje agricole înfiinţat de un antreprenor local după 1990. Construcţia centrului a durat 21 de luni şi a presupus o investiţie totală de 11,9 milioane de lei (circa 2,7 milioane de euro), cofinanţată parţial printr-un proiect european de 6,4 milioane de lei, din care 2,2 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.
Compania produce la Reghin tractoare şi utilaje TAF, utilaje agricole, încărcătoare, transportoare, echipamente pentru întreţinerea drumurilor forestiere, însă fabrică şi piesele aferente acestora.
Singurul producător român de utilaje forestiere, IRUM Reghin, arată o poftă deosebită pentru exporturi, construind o rețea impresionantă de dealeri în țări din Europa și, din 2017, chiar în America de Sud (Chile). Utilajele construite la Reghin, cu un foarte bun raport calitate-preț, sunt tot mai apreciate în țări cu industrie forestieră activă. În acest moment, compania producătoare de TAF-uri și tractoare agricole are dealeri în Franța, Belgia, Germania, Slovenia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Spania și Chile, iar în următorii 5 ani își propune să identifice dealeri în Rusia, Slovacia, Africa de Sud, Argentina si Uruguay.
Produsele de bază pe care IRUM le comercializează prin intermediul acestor dealeri sunt TAF-urile (tractoarele articulate forestiere), care pot fi echipate cu o serie de accesorii în funcție de necesitățile fiecărei piețe în parte.
În 2017, IRUM SA a înregistrat o cifră de afaceri de 93,67 de milioane de lei, în creştere de la 72 de milioane de lei cât a raportat în anul precedent, ceea ce înseamnă o majorare de peste 20 %. Profitul net al companiei a fost anul trecut de 7,87 de milioane de lei. Potrivit raportărilor la Finanţe, compania a avut o medie de 422 de angajaţi în 2017. (S. G.)
Citește și:
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024
Clujul se asociază cu opt localități pentru trenul metropolitan
10 milioane de euro urmează să fie alocați din bugetul județului pentru materializarea obiectivului de investiții. Consiliul Județean…
25 aprilie 2024
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
DEER predă energetica viitoarelor generații
3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
25 aprilie 2024
Bogdan Maioreanu: Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine
După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis…
25 aprilie 2024
Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei
Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în…
25 aprilie 2024