Compania de consultanță imobiliară Colliers International va oferi servicii de property management pentru proiectul de birouri Ștefan cel Mare Building, dezvoltat de Forte Partners în zona centrală a Bucureștiului. Cu acest nou proiect, portofoliul administrat în prezent de echipa Colliers International a depășit 250.000 mp închiriabili, creșterea per întreg anul fiind de 30%.
Ștefan cel Mare Building este amplasat la intersecția șoselei Ștefan cel Mare cu strada Tunari, în apropiere de stația de metrou Ștefan cel Mare, la doar o stație distanță de Piața Victoriei. Proiectul are o suprafață închiriabilă de 8.000 mp, desfășurată pe parter plus nouă etaje și este 100% închiriat, fiind livrat în toamna acestui an.
Echipa de Real Estate Management Services a Colliers International va oferi servicii complete de property management, de la managementul relației cu chiriașii, la supervizare operațională, servicii financiare și raportare către proprietar.
“În cei șase ani de activitate a departamentului de Real Estate Management Services, portofoliul administrat a crescut organic, astfel încât în momentul de față avem în administrare peste 250.000 mp, fiind compus majoritar din clădiri emblematice de birouri. Ștefan cel Mare Building completează perfect portofoliul nostru și ne bucurăm să lucrăm pe un proiect 100% închiriat încă de la livrare”, a declarat Ștefania Baldovinescu, Senior Partner si Director al departamentului Real Estate Management Services în cadrul Colliers International.
Clădirea Ștefan cel Mare a fost proiectată de la bun început drept o construcție durabilă, dezvoltatorul asumându-și investiții în sisteme performante, care scad consumul de energie termică și electrică. De curând, drept recunoaștere pentru eforturile de a livra o clădire ecologică, Forte Partners a primit din partea BREEAM certificarea ”Very Good” pentru proiectul Ștefan cel Mare.
„Suntem mândri de proiectul nostru, care de altfel a și fost desemnat cel mai bun proiect de birouri boutique în cadrul Galei CIJ și suntem convinși că va deveni un punct de reper în zonă. Avem încredere în echipa Colliers că va administra clădirea la cele mai înalte standarde de calitate”, a spus Geo Mărgescu, CEO & Fondator, Forte Partners.
Din portofoliul de birouri administrat de echipa de Real Estate Management Services a Colliers International mai fac parte proiectele: Hermes Business Campus, Green Court, Ethos House, Polonă 68 și Allianz Office Building Brașov.
Colliers International Group Inc. (Nasdaq:CIGI) (TSX:CIGI) este unul dintre liderii globali în domeniul consultanței imobiliare, cu peste 16.000 specialiști care lucrează în 66 de țări. Colliers oferă o gamă largă de servicii clienților finali, dezvoltatorilor și investitorilor, de la brokeraj, property și asset management, project management, investiții și consultanță, evaluări și până la studii de piață sau produse adresate băncilor. Colliers International a fost inclusă în top 100 companii outsourcing de către International Association of Outsourcing Professionals’ Global Outsourcing în ultimii 11 ani.
Citește și:
Aquapark-ul din Baia Mare se face pe credit
Pentru edificarea complexului acvatic Câmpul Tineretului, de 30 milioane €, municipalitatea va apela la o cofinanțare de la…
2 iunie 2025
Crama HB Wine din Miniș: patru Medalii de Aur la Vinarium 2025
Crama HB Wine, fondată de bihoreanul Horia Ban în Podgoria Miniș, a obținut patru Medalii de Aur la…
2 iunie 2025
Noul director de operațiuni al Leoni WSD a inspectat fabrica din Bistrița
Discuțiile de la fabricile din județele Bistrița-Năsăud și Argeș s-au axat pe realizările actuale, provocările operaționale și perspectivele…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Investiții
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…

Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Infrastructură
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Turism
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Clujul are un nou hotel de cinci stele, parte dintr-un complex ridicat de la zero în locul fostului camping din Făget
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget, găzduieşte 53 de camere și restaurantul Eratto, urmând…
28 mai 2025
Educație
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
351 de persoane înoată pentru o cauză nobilă la Swimathon Oradea 2025
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea 2025 ce are loc sâmbătă, 31…
30 mai 2025
Ministrul educației: “O fuziune a universităților clujene trebuie să pornească de jos în sus”
Daniel David propune ca reforme în educație concentrarea academică, majorarea bugetelor pentru învățământ și cercetare, reducerea analfabetismului funcțional.…
29 mai 2025
Zi de Zi știri economice: