Sprijinul acordat în acest an agricultorilor pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură va fi mai mare după ce Guvernul Cioloș a majorat, în ultima săptămână a anului 2016, cu peste 118 milioane lei (de la 647, 24 milioane lei la 765, 32 milioane lei) fondurile destinate acestei scheme de ajutor de stat.
Decizia a fost luată prin Hotărâre adoptată de Guvern, iar sprijinul se acordă agricultorilor, sub formă de rambursare, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.
Majorarea sumei permite plata integrală a acestui sprijin destinat agricultorilor pentru diminuarea costurilor de producție, conform situației centralizatoare realizată de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA).
Fondurile alocate suplimentar se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016.
Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost aprobată în 2014 (prin Hotărârea Guvernului 1174/ 2014). Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3.334 miliarde de lei.
Schema de ajutor de stat a fost elaborată în baza Regulamentului (UE) nr.651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat și este exceptată de la obligația notificării către CE.
Pentru anul 2015, suma alocată de la buget pentru plata ajutorului de stat a fost de 377, 4 milioane lei.
Pentru anul 2016, suma alocată inițial din bugetul Ministerului Agriculturii a fost de 338,819 milioane lei, în ședința din 5 octombrie a fost majorată de Guvern la 647,249 milioane lei, iar în ultima ședință de Guvern din 2017, la 765,32 milioane lei.
Citește și:
Statutul TRANSAVIA de Furnizor Regal, reconfirmat pentru a șaptea oară
TRANSAVIA a primit, pentru a șaptea oară, reconfirmarea statutului de Furnizor al Casei Regale a României, o distincție…
5 noiembrie 2025
Oameni și tehnologii care transformă agricultura, la RALF 2025
Într-o lume în care agricultura evoluează rapid, succesul nu mai depinde de un singur fermier, ci de o…
4 noiembrie 2025
Exit important de pe piața mezelurilor artizanale
Mangalitza Food Art, singurul producător român care realizează mezeluri maturate din carne de mangalița fără aditivi, își caută cumpărător.
31 octombrie 2025
Grupul BT pune umărul la succesul obligațiunilor Agro Măriuța
Societatea clujeană BT Capital Partners (BTCP) a intermediat oferta de 3 milioane de euro prin care producătorul de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Programul „Gusturi românești de la gospodari”: investiții de 3,3 milioane €
Programul „Gusturi românești de la gospodari”: investiții de 3,3 milioane de euro și un record de peste 3.000…
30 octombrie 2025
Produsele Crafted in Transylvania, propulsate la nivel mondial
Succesul standului amenajat la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor (SERO) de la Bruxelles a convins inițiatorii să…
29 octombrie 2025
Constructorii de la Avril încep lucrul la Piața Dumbrava Nord
Piața agroalimentară a cartierului din municipiul Zalău va fi modernizată printr-un contract de 1,5 milioane € pe Programul…
29 octombrie 2025
Investiții
Transilvania, laboratorul cooperării româno-germane: între industrie, inovație și încredere
„Investițiile germane din România continuă să crească, chiar dacă în Germania unele scad. Vedem exemple ca Bosch, Continental sau Star Transmission la Sebeș – cea mai performantă unitate de producție a grupului Daimler din afara Germaniei”, Wolfgang Köber, președintele Clubului Economic German Transilvania.
4 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România
Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Infrastructură
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Turism
Parteneriatul de 145 de ani dintre România și Germania, celebrat la Berlin prin cultură, dialog și cooperare
Corespondență de la Berlin - GALERIE FOTO. Transilvania Business, partener media al seriei de evenimente diplomatice, culturale și economice între România și Germania.
6 noiembrie 2025
Bucharest hosts international hospitality experts at INVEST Summit 2025
INVEST Summit 2025, taking place on November 19–20 at the Radisson Blu Hotel, Bucharest, marks a new milestone…
5 noiembrie 2025
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…
31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Educație
BMW și UBB au inaugurat Science Cafe la Cluj
Hubul din incinta companiei TechWorks România a grupului german este un spațiu de 100 mp conceput pentru a…
5 noiembrie 2025
Accelerator Imobiliar vine la Cluj! Know-how, lideri și networking, 20 noiembrie
Pe 20 noiembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Acceleratorului Imobiliar, un eveniment de referință pentru…
5 noiembrie 2025
“Creierele” Clujului s-au întors acasă. Magnetul Smart Diaspora
1.000 de români din elitele cercetării mondiale participă la evenimentul organizat de Uniunea Universităților Clujene (UUC) ce transformă…
4 noiembrie 2025
Autoworld – Audi va finanța infrastructura și evenimentele Universității Babeș-Bolyai
Protocolul prevede că studenții vor face vizite de studiu și stagii de practică la punctele de lucru ale…
4 noiembrie 2025
Empower Tech revine cu cea de-a doua ediție pe 18 noiembrie în București
După succesul primei ediții, Empower Tech revine cu o nouă doză de energie, viziune și inspirație. Pe 18…
4 noiembrie 2025
Primul festival în bijuteria de la Colina
Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
3 noiembrie 2025
Resursele valoroase ale Regiunii Nord-Vest, în atenția inginerilor din România
Asociația Generală a Inginerilor din România a organizat în parteneriat cu Centrul Universitar Nord (CUN) Baia Mare –…
2 noiembrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025



