Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) a demarat miercuri plata subvenţiilor din sectorul vegetal, urmând ca banii să intre în conturile fermierilor începând de vineri, 24 februarie.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Agriculturii, noul termen este cu patru zile înainte de cel anunţat în urmă cu o săptămână de ministrul Agriculturii, Petre Daea, potrivit News.ro.
APIA a anunţat că, începând cu data de 21 februarie, a demarat procesul de autorizare şi plată efectivă a ANT 1 (Ajutoare Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate în teren arabil).
Până în prezent, APIA a autorizaţi pentru plata subvenţiilor un număr de 253.071 de fermieri, cu suma totală de 25,5 milioane euro, reiese din datele APIA.
În februarie, Guvernul a aprobat plafonul pentru anul de plată 2016 care este de 119 milioane de euro pentru 680.000 de fermieri, reprezentând echivalentul a 531,8 milioane de lei, şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.
Cuantumul ANT 1 este de 17,72 euro/ha, reprezentând echivalentul a 78,92 lei/ha, iar plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.
Cei mai mari zece agricultori au încasat împreună subvenţii în valoare de 54 de milioane de euro, în campania care a început la sfârşitul anului 2015 şi s-a finalizat în septembrie 2016, în creştere cu 80% faţă de campania din 2014-2015, perioadă în care cei mai mari fermieri au obţinut în total 30 de milioane de euro, reiese din datele transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), la solicitarea News.ro.
Cea mai mare subvenţie a fost în valoare de 17 milioane de euro şi a fost încasată de fermierul Constantin Duluţe din Insula Mare a Brăilei.
Citește și:
Berea oficială a sărbătorilor de iarnă, Tuborg Christmas Brew dă startul sezonului festiv
Sezonul festiv 2025 a început oficial pentru iubitorii de bere odată cu lansarea Tuborg Christmas Brew, singura bere…
7 noiembrie 2025
AFIR deschide noi linii de finanțare: oportunități majore pentru fermierii din Bihor
Veste bună pentru fermierii bihoreni: noi linii de finanțare europeană prin AFIR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027,…
7 noiembrie 2025
De la brutărie la succes european: milioane de euro pentru procesarea alimentelor
În perioada următoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să lanseze o nouă serie de programe de…
6 noiembrie 2025
Statutul TRANSAVIA de Furnizor Regal, reconfirmat pentru a șaptea oară
TRANSAVIA a primit, pentru a șaptea oară, reconfirmarea statutului de Furnizor al Casei Regale a României, o distincție…
5 noiembrie 2025
Oameni și tehnologii care transformă agricultura, la RALF 2025
Într-o lume în care agricultura evoluează rapid, succesul nu mai depinde de un singur fermier, ci de o…
4 noiembrie 2025
Exit important de pe piața mezelurilor artizanale
Mangalitza Food Art, singurul producător român care realizează mezeluri maturate din carne de mangalița fără aditivi, își caută cumpărător.
31 octombrie 2025
Grupul BT pune umărul la succesul obligațiunilor Agro Măriuța
Societatea clujeană BT Capital Partners (BTCP) a intermediat oferta de 3 milioane de euro prin care producătorul de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Investiții
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
AFIR deschide noi linii de finanțare: oportunități majore pentru fermierii din Bihor
Veste bună pentru fermierii bihoreni: noi linii de finanțare europeană prin AFIR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027,…
7 noiembrie 2025
De la brutărie la succes european: milioane de euro pentru procesarea alimentelor
În perioada următoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să lanseze o nouă serie de programe de…
6 noiembrie 2025
Transilvania, laboratorul cooperării româno-germane: între industrie, inovație și încredere
„Investițiile germane din România continuă să crească, chiar dacă în Germania unele scad. Vedem exemple ca Bosch, Continental sau Star Transmission la Sebeș – cea mai performantă unitate de producție a grupului Daimler din afara Germaniei”, Wolfgang Köber, președintele Clubului Economic German Transilvania.
4 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România
Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
Infrastructură
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Turism
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
Jucu, Șărmășag și Șelimbăr, atestate ca zone cu resurse turistice
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în atestarea ca zone cu resurse turistice a mai multor…
6 noiembrie 2025
Parteneriatul de 145 de ani dintre România și Germania, celebrat la Berlin prin cultură, dialog și cooperare
Corespondență de la Berlin - GALERIE FOTO. Transilvania Business, partener media pentru seria de evenimente diplomatice, culturale și economice între România și Germania.
6 noiembrie 2025
Bucharest hosts international hospitality experts at INVEST Summit 2025
INVEST Summit 2025, taking place on November 19–20 at the Radisson Blu Hotel, Bucharest, marks a new milestone…
5 noiembrie 2025
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…
31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Educație
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
ebm-papst România, punte de legătură între studenți și ingineria de vârf
ebm-papst România a găzduit a doua ediție a evenimentului „Engineering the Future, 2nd edition”, un eveniment de tehnologie…
6 noiembrie 2025
BMW și UBB au inaugurat Science Cafe la Cluj
Hubul din incinta companiei TechWorks România a grupului german este un spațiu de 100 mp conceput pentru a…
5 noiembrie 2025
Accelerator Imobiliar vine la Cluj! Know-how, lideri și networking, 20 noiembrie
Pe 20 noiembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Acceleratorului Imobiliar, un eveniment de referință pentru…
5 noiembrie 2025
“Creierele” Clujului s-au întors acasă. Magnetul Smart Diaspora
1.000 de români din elitele cercetării mondiale participă la evenimentul organizat de Uniunea Universităților Clujene (UUC) ce transformă…
4 noiembrie 2025
Autoworld – Audi va finanța infrastructura și evenimentele Universității Babeș-Bolyai
Protocolul prevede că studenții vor face vizite de studiu și stagii de practică la punctele de lucru ale…
4 noiembrie 2025
Empower Tech revine cu cea de-a doua ediție pe 18 noiembrie în București
După succesul primei ediții, Empower Tech revine cu o nouă doză de energie, viziune și inspirație. Pe 18…
4 noiembrie 2025



