Agenția de marketing și comunicare Loopaa devine, la doar patru ani de la înființare, singura agenție membră Cluj IT Cluster. Până în prezent clusterul era compus din companii din domeniul IT, universități, institute de cercetare și alte organizații catalizator de pe lanțul de valoare al industriei.
Intrarea Loopaa în familia Cluj IT Cluster a avut loc în decursul lunii august, ca urmare a unor demersuri bilaterale. Cooptarea agenției marchează o nouă etapă în dezvoltarea și consolidarea clusterului pe piața locală de IT, fiind vizată creșterea calității soluțiilor oferite pieței și creșterea eficienței strategiilor de promovare și de comunicare a acestora.
„Le urăm bun-venit colegilor de la Loopaa. Pentru eco-sistemul reprezentat de Cluj IT Cluster este o adiție importantă, care credem că va aduce un plus de valoare eforturilor noastre de a construi o industrie de IT sustenabilă. Mizăm în special pe experiența Loopaa în marketing și organizare de evenimente, care să vină și să completeze viitoarele proiecte ale membrilor clusterului”, a precizat Andrei Kelemen, Executive Director Cluj IT Cluster.
Aderarea la acest cluster a avut loc pe fondul identificării unor scopuri, viziuni și valori comune între cele două entități. Loopaa este o agenție care pune accentul pe dezvoltarea continuă, atât a echipei și a agenției, cât și a pieței în care activează. Comunitatea din care face parte ocupă un rol important, agenția dorindu-și, împreună cu ceilalți membri ai clusterului, să contribuie la crearea unui mediu propice creșterii “sănătoase”, durabile, a afacerilor locale şi regionale.
“Prin apartenența la cluster putem înțelege mai bine piața, putem discuta mai concret despre nevoile companiilor de IT existente în piață, pentru a veni cu soluții mai bine țintite, mai eficiente, care să nu ajute doar o anumită companie, ci care să pună umărul la dezvoltarea întregii industrii IT. Vrem să fim alături de companiile IT. Provocările pe care le întâmpină cresc de la an la an, piața abundă de jucători, există o criză de personal, iar posibilitățile de diferențiere par a fi tot mai scăzute. Aici putem interveni noi, putem să creștem nivelul de creativitate folosit în elaborarea strategiilor de marketing și să ajutăm companiile să-și consolideze poziția”, a declarat Victor Gavronschi, CEO-ul agenției Loopaa.
Proiecte comune, o piață IT în creștere
În cooptarea Loopaa în cadrul Cluj IT Cluster a contat experiența anterioară a agenției în domeniul IT, compania colaborând atât cu firme de outsourcing, cât și cu firme care dezvoltă produse proprii. Astfel, parteneriatul prevede inițierea de proiecte care să ducă la dezvoltarea domeniului IT și a domeniilor conexe la nivel local și chiar național, care să sprijine comunitatea de IT.
Loopaa va aduce un plus de creativitate proiectelor derulate în cadrul Cluj IT Cluster și va împărtăși cu restul membrilor din experiența sa în domeniul marketingului și al comunicării. De asemenea, va oferi consultanță și suport specific de marketing pentru proiectele inițiate de cluster.
Un prim proiect în care va fi angrenată Loopaa este Cluj Innovation Days 2018, un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster începând din 2013 cu scopul de a consolida comunitatea IT şi de a facilita interacţiunea cu partenerii de afaceri şi sectorul public, în vederea accelerării proceselor de inovație menite să transforme modelele de afaceri tradiționale.
Despre Cluj IT Cluster
Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ înfiinţatǎ în octombrie 2012. Clusterul este compus din peste 50 de membri, companii de IT, universităţi, institute de cercetare, instituţii publice şi organizaţii catalizator. Principalul său obiectiv este creşterea competitivităţii sectorului IT şi a vizibilităţii industriei IT româneşti, respectiv poziţionarea Clujului ca un hub regional inovator.
Despre Loopaa
Loopaa este o agenție de marketing din Cluj-Napoca axată pe dezvoltarea si implementarea de strategii integrate de marketing pentru clienți locali și internationali.
Agenția oferă servicii complete de marketing strategy, branding, marketing planning, design & concepts, online marketing, marketing automation, PR & communication, project management și marketing research.
Citește și:
Cerasela Naie-Tatu: „66% dintre români sunt în Burnout!”
Sănătatea angajaților și a proprietarilor de afaceri este un subiect actual în business și a făcut subiectul celui…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
Construiește-ți cariera alături de profesioniștii din industria auto: alege școala duală la Star Transmission & Star Assembly!
Vrei să înveți o meserie apreciată și căutată pe piața muncii? Pregătește-te pentru viitor încă din timpul școlii…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
TUȚU TRANS – Un sfert de secol de evoluție: De la Transport la Agricultură
Un drum construit pas cu pas, un proces de transformare continuă, ghidat de respect, responsabilitate și pasiune. Aceasta…
20 iunie 2025
Investiții
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
