PRIAevents organizează conferința PRIA Public Procurement – eveniment complex în cadrul căruia se vor dezbate cele mai importante subiecte legate de Strategia Națională în Domeniul Achizițiilor Publice în 8 noiembrie 2017 la București.
Bogdan CHIRIȚOIU, Bogdan PUȘCAȘ și Marcel PANDELICĂ – cei 3 președinți ai unor instituții cheie – au confirmat prezența la conferința PRIA Public Procurement în 8 noiembrie 2017.
În cadrul conferinței se va discuta despre Strategia Națională în Domeniul Achizițiilor Publice, măsurile și noutățile legislative pe care le are în vedere Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Achiziții Publice în vederea stimulării mediului de business. Vom discuta despre achizitiile publice în sectoare precum: construcții, IT&C, energie, mediu, sanatate și farma, auto, asigurari, financiar-bancar și nu numai.
Strategia Națională în Domeniul Achizițiilor Publice este un document pentru reformarea sistemului național de achiziții publice în perioada 2015-2020. Dezvoltarea strategiei reprezintă o etapă crucială în vederea reformării sistemului românesc de achiziții publice, deoarece stabilește o viziune comună, într-un moment cheie, în care noile directive în domeniu propun statelor membre trecerea la o noua paradigmă, în contextul în care achizițiile publice devin instrumentul principal de deblocare a creșterii economice la nivel european. În consecință, achizițiile publice dau măsura bunei guvernanțe întrucât reglementează modul de cheltuire a banului public și trebuie să asigure accesul neîngrădit al operatorilor economici.
De asemenea, vom afla care sunt propunerile și sugestiile mediului de afaceri, dar și ale camerelor de comerț, privind aceste modificări. Toate acestea sunt extrem de importante pentru președinți, directori generali, directori financiari, directori juridici, directori de dezvoltare și pentru antreprenori, pentru planificările riguroase ale mediului de business.
Lectorii invitați sunt: Bogdan PUŞCAŞ – Preşedinte Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP); Bogdan CHIRIȚOIU– Preşedinte, Consiliul Concurenței; Marcel Bogdan PANDELICĂ – Preşedinte, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC); Cristian ERBAȘU – Președinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC); Robert Sorin NEGOIȚĂ – Președinte Asociația Municiipilor din România; Mihaela ION – Managing Associate, Popovici, Nițu Stoica & Asociații; Ramona PENTILESCU – Managing Associate, Popovici, Nițu Stoica & Asociații; Mihai MATEI – Vicepreședinte, Asociația Patronală a Industriei de Software și Soluții (ANIS); Bogdan LEHEL-LORAND – Consilier de Soluţionare în cadrul (CNSC); Silvia VLĂSCEANU – Director Executiv, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).
Vom dezbate alături de specialiști cum sunt reflectate modificările legislative ale Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Conferința se adresează participanților din sistemul de achiziții publice, adresându-se atât celor care sunt la început, cât și celor care au deja experiență în acest domeniu, dar și pentru stakeholderii din domeniu, autoritățile contractante, pentru operatorii economici, autorităților contractante care efectuează achiziții publice (atât manageri, cât și funcționari implicați direct in procesul de achiziții): administrația locala, administrația centrală sau alte instituții, beneficiarilor de finanțări europene, managerilor de proiect din mediul de afaceri, precum și pentru societatea civilă și instituții publice.
Așadar, conferința se adresează tuturor celor implicați în procesul achizițiilor publice, de la stat și de la privat și va constitui cel mai bun prilej de dezbatere pentru o cât mai bună desfășurare a proceselor de achiziții publice.
PRIA Public Procurement reprezintă cel mai bun prilej de dezbatere despre legea achizițiilor publice, face parte din seria PRIAevents care aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass-mediei. Cu o experiență de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor dedicate mediului de business.
În cadrul conferinței PRIA Public Procurement veți beneficia de aflarea noutăților legislative și fiscale, cunoștințe, experiențe, perspectivele și strategiile pentru anul 2018, analize la un nivel înalt, interconectarea dintre activități, precum și noile modificări ale Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Conferinţele PRIAevents aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei. Cu o experienţă vastă în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.
Citește și:
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
AFIR deschide noi linii de finanțare: oportunități majore pentru fermierii din Bihor
Veste bună pentru fermierii bihoreni: noi linii de finanțare europeană prin AFIR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027,…
7 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
De la brutărie la succes european: milioane de euro pentru procesarea alimentelor
În perioada următoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să lanseze o nouă serie de programe de…
6 noiembrie 2025
Aeroportul din Someșeni, de la 3 la 10 milioane pasageri. “Aici sunt banii clujenilor”
Regia autonomă estimează pentru anul acesta un trafic de 3,5 milioane de persoane, însă ținta pe termen lung…
6 noiembrie 2025
ebm-papst România, punte de legătură între studenți și ingineria de vârf
ebm-papst România a găzduit a doua ediție a evenimentului „Engineering the Future, 2nd edition”, un eveniment de tehnologie…
6 noiembrie 2025
ROFMEX 2025 aduce la București lideri în workplace, property & facility management din România și Europa
În perioada 18–20 noiembrie 2025, la București, va avea loc o nouă ediție a ROFMEX – Romanian Facility…
6 noiembrie 2025
Bucharest hosts international hospitality experts at INVEST Summit 2025
INVEST Summit 2025, taking place on November 19–20 at the Radisson Blu Hotel, Bucharest, marks a new milestone…
5 noiembrie 2025
Investiții
AFIR deschide noi linii de finanțare: oportunități majore pentru fermierii din Bihor
Veste bună pentru fermierii bihoreni: noi linii de finanțare europeană prin AFIR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027,…
7 noiembrie 2025
De la brutărie la succes european: milioane de euro pentru procesarea alimentelor
În perioada următoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să lanseze o nouă serie de programe de…
6 noiembrie 2025
Transilvania, laboratorul cooperării româno-germane: între industrie, inovație și încredere
„Investițiile germane din România continuă să crească, chiar dacă în Germania unele scad. Vedem exemple ca Bosch, Continental sau Star Transmission la Sebeș – cea mai performantă unitate de producție a grupului Daimler din afara Germaniei”, Wolfgang Köber, președintele Clubului Economic German Transilvania.
4 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România
Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Infrastructură
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Turism
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
Jucu, Șărmășag și Șelimbăr, atestate ca zone cu resurse turistice
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în atestarea ca zone cu resurse turistice a mai multor…
6 noiembrie 2025
Parteneriatul de 145 de ani dintre România și Germania, celebrat la Berlin prin cultură, dialog și cooperare
Corespondență de la Berlin - GALERIE FOTO. Transilvania Business, partener media pentru seria de evenimente diplomatice, culturale și economice între România și Germania.
6 noiembrie 2025
Bucharest hosts international hospitality experts at INVEST Summit 2025
INVEST Summit 2025, taking place on November 19–20 at the Radisson Blu Hotel, Bucharest, marks a new milestone…
5 noiembrie 2025
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…
31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Educație
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
ebm-papst România, punte de legătură între studenți și ingineria de vârf
ebm-papst România a găzduit a doua ediție a evenimentului „Engineering the Future, 2nd edition”, un eveniment de tehnologie…
6 noiembrie 2025
BMW și UBB au inaugurat Science Cafe la Cluj
Hubul din incinta companiei TechWorks România a grupului german este un spațiu de 100 mp conceput pentru a…
5 noiembrie 2025
Accelerator Imobiliar vine la Cluj! Know-how, lideri și networking, 20 noiembrie
Pe 20 noiembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Acceleratorului Imobiliar, un eveniment de referință pentru…
5 noiembrie 2025
“Creierele” Clujului s-au întors acasă. Magnetul Smart Diaspora
1.000 de români din elitele cercetării mondiale participă la evenimentul organizat de Uniunea Universităților Clujene (UUC) ce transformă…
4 noiembrie 2025
Autoworld – Audi va finanța infrastructura și evenimentele Universității Babeș-Bolyai
Protocolul prevede că studenții vor face vizite de studiu și stagii de practică la punctele de lucru ale…
4 noiembrie 2025
Empower Tech revine cu cea de-a doua ediție pe 18 noiembrie în București
După succesul primei ediții, Empower Tech revine cu o nouă doză de energie, viziune și inspirație. Pe 18…
4 noiembrie 2025
Primul festival în bijuteria de la Colina
Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
3 noiembrie 2025



