În urmă cu mai bine de zece ani, firma Super Farm Land şi-a deschis porţile şi a venit în întâmpinarea fermierilor cu o gamă vastă de accesorii pentru facilitarea muncii acestora, acoperind pe parcursul anilor domeniile agriculturii şi ale zootehniei. Cei doi asociaţi, Monica Mişca şi Dumitru Nic au ştiut de la bun început că vor avea un viitor prosper doar dacă toţi cei care le vor trece pragul vor fi mulţumiţi de calitatea produselor.
S-a dovedit că nu s-au înşelat, iar, astăzi, cei mai destoinici fermieri ai României le sunt clienţi fideli. După un deceniu în care au crescut pas cu pas, timp în care au investit în propriul depozit şi magazin, astăzi se declară mulţumiţi de ascensiunea firmei. Acest fapt se datorează şi angajaţilor, medici veterinari şi ingineri zootehnişti, mereu pregătiţi să consilieze cumpărătorii şi să ofere ce e mai bun pentru fiecare. Întreaga firmă susţine fermierii prin vânzarea de echipamente zootehnice, garduri electrice, folii pentru agricultură, sisteme de aerisire şi iluminare a fermei, echipamente de protecţie, aparate de lapte şi multe altele.
La cel mai mare târg agricol din Transilvania, Agraria, am stat de vorbă şi am aflat detalii de la administratoarea Super Farm Land, Monica Mişca şi fiica ei care se ocupă de marketing, Andra Nicoruţ.
Povestiţi-mi, vă rog, despre începuturile afacerii şi evoluţia firmei.
Andra Nicoruț: Super Farm Land a fost înființată în 2005. Inițial, mama mea, Monica Mișca, s-a asociat cu Dumitru Nic, iar eu îi ajutam acolo unde aveau nevoie. La început, îmi amintesc că am închiriat o cămăruţă în depozitul Carbochim (n.r. cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, cu sediul în Cluj-Napoca). Am început cu vânzarea de accesorii pentru fermieri, în număr destul de mic, dar azi am ajuns să comercializăm peste 7.000 de produse importate, de calitate superioară. Fără a recurge la credite, prin multă pasiune, seriozitate şi onestitate faţă de clienţi şi furnizori, afacerea a crescut de la un an la altul, la fel şi numărul de clienţi şi angajaţi.
Cum reuşiţi să ţineţi pasul cu concurenţa şi ce anume oferă în plus firma dumneavoastră?
Monica Mișca: Noi avem o tradiție care se referă la angajaţi, în fiecare an avem câte un om nou şi niciunul dintre cei care lucrează la noi nu a renunţat. Dacă la început eram trei oameni, acum suntem o echipă de 13 profesionişti, veseli şi perseverenţi, dedicaţi găsirii celei mai bune soluţii pentru fermele de vaci, porci, oi, păsări şi cai. Având un portofoliu de peste 7.000 de produse de cea mai bună calitate, îi ajutăm pe toţi doritorii să găsească soluţia ideală pentru orice problemă cu care se confruntă în cadrul exploataţiei.
Ce proiecte aveţi pentru viitorul apropiat şi mai îndepărtat? Cât de importanţi sunt clienţii pentru dumneavoastră?
M.M.: În 2017 am terminat construcţia propriului depozit, în Apahida, Cluj-Napoca. Avem și un magazin în care lumea poate veni să testeze produsele noastre. Avem circa 300 de distribuitori cu magazine proprii care lucrează cu noi în mod direct în vânzarea de produse. Angajații noștri sunt fie medici veterinari, fie ingineri zootehniști, tocmai pentru a oferi sfaturi de specialitate fermierilor, îndrumări cu privire la produse, ne deplasăm şi în fermă dacă ne este solicitat ajutorul.
Mereu vrem să știm care este percepția clienților noștri asupra firmei şi a oamenilor care lucrează cu noi. Nu ne dorim să punem pe piață niște produse aduse din ţări străine doar pentru a le comercializa. Vrem să consiliem omul care vine la noi în firmă să își ia produsul potrivit pentru tipul exploatației sale, la prețul accesibil, în raport cu calitatea oferită. Dorim să fim pentru toți fermierii un sprijin și un ajutor în munca lor de zi cu zi și de aceea, aducem mereu noi tehnologii, echipamente necesare fiecăruia. De asemenea, una dintre doleanţele noastre este să ne extindem la nivel naţional şi internaţional, să deschidem noi puncte de lucru, să investim în infrastructură şi tehnologii, să ne dezvoltăm portofoliul de clienţi, să creştem cifra de afaceri şi să ne extindem echipa.
de Denisa MORAR
Citește și:
Mediciniștii clujeni își prezintă invențiile la Technology Transfer Days
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj va organiza evenimentul în perioada 14-15 mai. Technology Transfer…
13 mai 2024
PitechPlus și Webhelp, integrate sub umbrela Concentrix
Furnizorul de software din Cluj-Napoca și compania Webhelp România au fost înglobate în liderul global în tehnologie și…
13 mai 2024
Facultatea de Business sărbătorește 30 de ani cu o suită de conferințe
Progresul continuu al instituției a determinat creșterea numărului de studenți, de la 34 în anul universitar 1995-1996, la…
13 mai 2024
Producătorii bio din Republica Moldova au venit la Cluj-Napoca
Expozanții din raionul Hîncești au oferit vizitatorilor de pe platoul Sălii Sporturilor produse alimentare ecologice. Târgul Produs de…
13 mai 2024
BNR ține neschimbată dobânda de referință la 7%
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de astăzi, pe baza evaluărilor…
13 mai 2024
Trei instituții din Transilvania primesc peste 580.000 kWh energie donată de E.ON cu ajutorul românilor
Cantitatea de 500.000 kWh donată în primele cinci zile ale campaniei a fost suplimentată cu alți 300.000 kWh;…
13 mai 2024
Cel mai mare utilaj agricol din lume, pe ogoarele de la Terracult, județul Arad
Viitorul agriculturii este strâns legat de tehnologie. Și-au dat seama de acest lucru și reprezentanții Terracult, una dintre…
13 mai 2024
Leader Team Broker menține neschimbate, în 2024, prețurile pachetelor de asigurare IT
Leader Team Broker de asigurare, integrator de oferte specializat în pachete complexe de asigurări de răspunderi profesionale IT…
13 mai 2024