Într-un an agricol dificil din punct de vedere climatic mai ales pentru cultura rapiței, hibrizii Pioneer au demonstrat încă o dată faptul că la proba cântarului fermierii nu au cum să fie dezamăgiți. De exemplu, în vestul țării, hibrizii PT264 și PT225 au garantat fermierilor Achim Zeno Cătălin și Nagy Attila producții de 5.970 kg/ha respectiv 5.060 kg/ha.
Achim Zeno Cătălin, din localitatea Șimand, județul Arad, lucrează în cadrul fermei Agroindustriala Scânteia 2.000 ha, iar anul acesta a cultivat rapiță pe 360 ha. În cadrul fermei, rapița ocupă un loc important și asta nu de ieri de azi, iar obiectivele agricultorului nu vizează mărirea suprafeței cultivate cu rapiță, ci producția obținută pe hectar.
“Anul acesta am semănat rapița după grâu și soia, trebuie să spun că în fermă respectăm cu strictețe rotația culturilor, iar rezultatele se văd. Mereu mergem pe tehnologia clasică: arătură, disc, combinator, iar în unele sole efectuăm chiar două treceri cu combinatorul. Înainte de semănat, în prima decadă a lunii septembrie, am aplicat îngrășăminte complexe, între 250 – 300 kg/ha. În toamnă am aplicat un erbicid și tratament pe bază de tebuconazol, un insecticid, dar și îngrășăminte foliare pe bază de sulf și bor. În primăvară am continuat cu tratamentele, 4 la număr: primul a constat în fungicid, insecticid și bor, al doilea doar fungicid și bor, iar ultimele treceri au fost doar cu insecticid. În ceea ce privește fertilizarea, am aplicat în primăvară între 300 și 400 kg/ha nitrocalcar, iar pe unele parcele am mai aplicat 100 kg/ha azot substanță comercială”, a punctat fermierul campion.
Acesta a mai adăugat faptul că rapița nu a beneficiat de irigații, iar începând cu 6 aprilie, timp de 5 săptămâni, nici măcar nu a plouat. Producția de 5.970 kg/ha a fost obținută pe o solă de 5 ha, singura care a beneficiat de ploaie în perioada menționată, iar în celelalte sole, au obținut producții cuprinse între 4.200 și 5.000 kg/ha.
“Nu am avut probleme, a fost un an bun, iar la acest aspect au contribuit mai mulți factori. Respectăm rotația culturilor, am pregătit terenul cum trebuie astfel încât să păstrăm apa în sol, ia la semănat și după semănat, am avut parte de ploi. În ceea ce privește hibridul PT264 am constat faptul că a ramificat de jos, tulpinile au fost foarte sănătoase, iar plantele au avut o talie mai înaltă, dar au fost rezistente și am obținut rezultate pe măsura așteptărilor. Am fost și feriți de evenimente neplăcute, cum ar fi grindina. Este adevărat că am avut ploi și vânturi puternice, dar grindina ne-a ocolit”, a mai adăugat agricultorul arădean.
În această toamnă fermierul va semăna rapiță pe o suprafață între 200 – 300 ha, dintre care 150 ha vor fi semănate cu hibridul PT264, iar pentru a se convinge de potențialul altor noi hibrizi din portofoliul Pioneer, îi va testa pe unele sole.
În județul Bihor, localitatea Săcuieni, hibridul PT225 i-a oferit fermierul Nagy Attila producția de 5.060 kg/ha.

“Lucrez în cadrul fermei Atiagro 1.200 ha, rapiță am avut pe 210 ha. A fost un an bun pentru această cultură și nu am avut probleme. Am semănat după grâu, am arat și la pregătirea terenului am avut grijă să nu pierdem apa din sol, am nivelat și am aplicat triplu 15 – 220 kg/ha, am mai efectuat o trecere cu combinatorul și am semănat începând cu 25 august. Apoi am aplicat un erbicid, un insecticid și un fungicid. În primăvară, în jurul datei de 20 martie, am aplicat 250 kg/ha nitrocalcar, după care 100 kg/ha îngrășământ pe bază de azot. Am mai dat un insecticid și un foliar pe bază de sulf, apoi un pachet cu insecticid, fungicid și foliar pe bază de bor. Aceasta a fost toată tehnologia, după care am recoltat la finalul lunii iunie”, a specificat fermierul campion.
Mulțumit fiind de rezultatele obținute, agricultorul intenționează ca în această toamnă să semene 300 ha cu rapiță, dintre care 200 ha cu hibridul PT225, iar diferența cu PR46W14 și alți hibrizi noi Pioneer.
Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Divizia combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.
Citește și:
Arhitectura ca emoție: „Notes of Happiness” și Blueprints of Innovation @ SHARE România
Anunțăm cu entuziasm cea de-a 4-a ediție a expoziției „Blueprints of Innovation”, parte a Forumului Internațional de Arhitectură…
8 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Berea oficială a sărbătorilor de iarnă, Tuborg Christmas Brew dă startul sezonului festiv
Sezonul festiv 2025 a început oficial pentru iubitorii de bere odată cu lansarea Tuborg Christmas Brew, singura bere…
7 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
AFIR deschide noi linii de finanțare: oportunități majore pentru fermierii din Bihor
Veste bună pentru fermierii bihoreni: noi linii de finanțare europeană prin AFIR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027,…
7 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
GetFrankly: Cine sunt cei care îi angajează pe cei care angajează?
Cum un boutique de Executive Search din Cluj transformă recrutarea de top într-o decizie de capital, nu de…
7 noiembrie 2025
Jucu, Șărmășag și Șelimbăr, atestate ca zone cu resurse turistice
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în atestarea ca zone cu resurse turistice a mai multor…
6 noiembrie 2025
Investiții
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
AFIR deschide noi linii de finanțare: oportunități majore pentru fermierii din Bihor
Veste bună pentru fermierii bihoreni: noi linii de finanțare europeană prin AFIR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027,…
7 noiembrie 2025
De la brutărie la succes european: milioane de euro pentru procesarea alimentelor
În perioada următoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să lanseze o nouă serie de programe de…
6 noiembrie 2025
Transilvania, laboratorul cooperării româno-germane: între industrie, inovație și încredere
„Investițiile germane din România continuă să crească, chiar dacă în Germania unele scad. Vedem exemple ca Bosch, Continental sau Star Transmission la Sebeș – cea mai performantă unitate de producție a grupului Daimler din afara Germaniei”, Wolfgang Köber, președintele Clubului Economic German Transilvania.
4 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România
Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
Infrastructură
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Turism
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
Jucu, Șărmășag și Șelimbăr, atestate ca zone cu resurse turistice
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în atestarea ca zone cu resurse turistice a mai multor…
6 noiembrie 2025
Parteneriatul de 145 de ani dintre România și Germania, celebrat la Berlin prin cultură, dialog și cooperare
Corespondență de la Berlin - GALERIE FOTO. Transilvania Business, partener media pentru seria de evenimente diplomatice, culturale și economice între România și Germania.
6 noiembrie 2025
Bucharest hosts international hospitality experts at INVEST Summit 2025
INVEST Summit 2025, taking place on November 19–20 at the Radisson Blu Hotel, Bucharest, marks a new milestone…
5 noiembrie 2025
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…
31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Educație
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
ebm-papst România, punte de legătură între studenți și ingineria de vârf
ebm-papst România a găzduit a doua ediție a evenimentului „Engineering the Future, 2nd edition”, un eveniment de tehnologie…
6 noiembrie 2025
BMW și UBB au inaugurat Science Cafe la Cluj
Hubul din incinta companiei TechWorks România a grupului german este un spațiu de 100 mp conceput pentru a…
5 noiembrie 2025
Accelerator Imobiliar vine la Cluj! Know-how, lideri și networking, 20 noiembrie
Pe 20 noiembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Acceleratorului Imobiliar, un eveniment de referință pentru…
5 noiembrie 2025
“Creierele” Clujului s-au întors acasă. Magnetul Smart Diaspora
1.000 de români din elitele cercetării mondiale participă la evenimentul organizat de Uniunea Universităților Clujene (UUC) ce transformă…
4 noiembrie 2025
Autoworld – Audi va finanța infrastructura și evenimentele Universității Babeș-Bolyai
Protocolul prevede că studenții vor face vizite de studiu și stagii de practică la punctele de lucru ale…
4 noiembrie 2025
Empower Tech revine cu cea de-a doua ediție pe 18 noiembrie în București
După succesul primei ediții, Empower Tech revine cu o nouă doză de energie, viziune și inspirație. Pe 18…
4 noiembrie 2025



