Mediu Mureș Slider Ultimele stiri

Proiectul deșeurilor din Mureș, aproape de finish  

Nu a fost nici în 2014. Nici în 2016. Nici la 31 decembrie 2018. Nici în 31 martie 2019. Nu va fi, e posibil, nici la finalul lui 2019. Vorbim de finalizarea proiectului european Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Mureş. Cu toate că în Mureș, chiar față de județe vecine, proiectul părea să curgă mai lin și să fie finalizat la timp, așa cum stipula contractul de finanțare semnat în 2010.

 

În 2011, pe site-ul europa.eu era anunțat, oarecum ca o victorie importantă, proiectul județului Mureș privind introducerea unui sistem de management integrat al deșeurilor solide, “în încercarea de a respecta obligaţiile faţă de UE, de a reduce efectele negative asupra mediului şi de a spori calitatea vieţii pentru 571.496 de cetăţeni”.

Era vorba la acea dată de un proiect de 42 de milioane de euro, care a ajuns astăzi la 45 de milioane de euro, din care contribuția UE se cifrează la 31 de milioane de euro, iar diferența o reprezintă contribuția internă. La început era vorba doar de 7 milioane de euro contribuția județului, însă până acum, aproape de finalizare, suma s-a dublat.

Proiectul, așa cum se menționa în contractul de finanțare, încheiat cu un an înainte, presupunea construirea unei staţii de tratare mecano-biologică, a unei staţii de transfer, a unei staţii de sortare şi a unei staţii de compostare, precum şi închiderea şi modernizarea a cinci depozite neconforme.

Proiectul viza câteva componente cheie care urmau să fie realizate în urma implementării sale, și anume: colectarea separată a deşeurilor (inclusiv pubele şi tomberoane pentru colectarea separată a deşeurilor reciclabile şi a celor biodegradabile), compostarea la domiciliu şi vehiculele de transfer, construirea unei staţii de transfer, a unei staţii de sortare (de 28.000 t/an) şi a unei staţii de compostare în Târgu-Mureş-Cristeşti (de 10.000 t/an); construirea unei staţii de tratare mecano-biologică în Sânpaul (65.000 t/an); construirea unei noi rampe de deşeuri în Sânpaul; închiderea şi modernizarea a cinci rampe de deşeuri neconforme (din Târgu-Mureş-Cristeşti, Reghin, Luduş, Sovata şi Iernut); asistenţă tehnică şi supervizarea lucrărilor (inclusiv măsurile de publicitate şi campania de conştientizare a opiniei publice privind reducerea deşeurilor la sursă şi separarea la sursă a deşeurilor reciclabile şi a celor biodegradabile).

Estimativ, se specifica că vor fi create în mod direct 200 de locuri de muncă în etapa iniţială de construcţie şi 150 după punerea în funcţiune a sistemului.

Ca obiective ecologice, proiectul urmărea: atingerea unei rate de colectare de 100% a deşeurilor mixte în rândul populaţiei urbane şi rurale, faţă de ratele de 88%, respectiv 21% din 2007, o reducere cu 50% a cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate până în 2016, în comparaţie cu anul 1995, prin colectarea separată la nivelul întregii populaţii a judeţului, promovarea compostării la domiciliu şi construirea unor instalaţii de tratare a deşeurilor biodegradabile (staţie de compostare şi staţie de tratare mecano-biologică), colectarea separată a deşeurilor din ambalaje în proporţie de 100% în rândul populaţiei urbane şi rurale, asigurând astfel o rată totală de recuperare de 60% până în 2013, rata totală de reciclare fiind de 55%.

Dacă le analizăm, aproape toate obiectivele au fost ratate dacă ne raportăm la termenul până la care trebuiau îndeplinite. Și totuși… Pentru toate au fost obținute derogări.

 

În funcțiune din 2013

 

Construirea unei staţii de tratare mecano-biologică în Sânpaul și construirea unei noi rampe de deşeuri în Sânpaul de către compania Hidroconstrucția au fost finalizate și predate în 15 august 2013. Lucrările au fost executate timp de doi ani, iar valoarea finală a acestora au respectat bugetul alocat.

Prima celulă a depozitului zonal de la Sânpaul are o capacitate totală de 1.250.000 de metri cubi şi urma să primească în următorii 5 ani circa 188.843 de tone de deşeuri menajere şi asimilabile, colectate din judeţ.

Deși toate datele arătau că Județul Mureș va soluționa printre primele județe din țară problema deșeurilor, mai departe, procedurile nu au mai curs atât de lin precum construcția depozitului și a stației de tratare mecano-biologică din cauza contestațiilor depuse în timpul procedurii de achiziție publică a operatorului depozitului.

Astfel, au trecut mai bine de 3 ani până a fost încheiată procedura de contractare a delegării operării și administrării depozitului de deșeuri nepericuloase de la Sânpaul, respectiv a efectuării transporturilor deşeurilor de la staţiile de transfer Râciu, Târnăveni şi Bălăuşeri şi a reziduurilor de la staţiile de sortare Acăţari, Râciu, Târnăveni şi Bălăuşeri la depozitul Sânpaul.

Licitația a fost câștigată de Asocierea SC Iridex Group Import Export SRL – SC Servicii Salubritate Bucureşti SA, în prima jumătate a lunii septembrie 2016, asocierea asumându-și ca în 84 de zile să obțină toate autorizațiile pentru a demara serviciul. Valoarea contractului, încheiat pe o perioadă de 8 ani, este de 99,18 milioane lei.

La acea dată erau încă neorganizate licitaţiile pentru operarea Staţiei de tratare mecano-biologică de la Sânpaul, a Staţiei de sortare, transfer şi compostare de la Cristeşti şi pentru delegarea serviciului de colectare şi transport deşeuri din cele şapte zone ale proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Mureş”.
În luna august 2018 era anunțată atât atribuirea contractului privind operarea stației de tratare mecano-biologice de la Sânpaul, contract adjudecat de asocierea Salubris Waste Management Mediaș și Eco Fire Sistems din Constanța, cât și atribuirea operării prin concesionare a Staţiei de Transfer, Sortare şi Compostare de la Cristeşti – Vălureni, câștigătoare fiind asocierea  Iridex Group Import Export SRL Bucureşti – SC Servicii Salubritate Bucureşti SA – SC Iridex Group Salubrizare SRL Constanţa.

Atunci a fost anunțat și un nou termen pentru finalizarea proiectului – 31 decembrie 2018, dată până la care ADI Ecolect ar fi trebuit să finalizeze procedura de contractare a operatorilor de colectare și transport deșeuri.

„Neatingerea acestui obiectiv, atrage după sine riscul restituirii sumelor deja acordate, respectiv Curtea Europeană de Justiție poate dispune aplicarea de penalități, care în final, vor fi recuperate de la proprietarii depozitelor de deșeuri”, a precizat, la momentul respectiv, Péter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

 

Zona Târgu Mureș, fără contract

 

Din cauza procedurii greoaie, nici acest termen nu a putut fi respectat. Majoritatea contractelor de colectare s-au încheiat și au intrat în vigoare până la sfârșitul lunii a acestui an.

Astfel, din 17 iunie, a demarat colectarea selectivă a deșeurilor în Zona 5 a județului Mureș, zonă ce cuprinde localitățile de pe raza teritorială a municipiului Târnăveni și a comunelor Băgaciu, Adămuș, Gănești, Mica și Cucerdea.

„Până la finalul lunii iulie va începe activitatea de colectare selectivă pentru alte cinci zone ale județului, respectiv zona Sighișoara, Bălăușeri, Sânpaul, Reghin și Râciu. În ceea ce privește Zona 2, Târgu-Mureș, procedura de licitație a fost anulată din cauza faptului că niciuna dintre societățile comerciale ofertante nu a demonstrat capacitatea tehnică solicitată conform caietului de sarcini. La expirarea termenului de contestație de 10 zile procedura va fi reluată”, a precizat, în luna iunie, Tóth Andrea, director executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Ecolect Mureş”.

Cu toate că suntem mai aproape de închiderea acestui proiect cu un singur contract, încă la începutul anului problema depozitării deșeurilor era încă una destul de spinoasă. Astfel, în 2018 s-au aplicat 6 sancțiuni în ceea ce privește depozitarea deșeurilor. Iar la colectarea selectivă a deșeurilor, lucrurile arătau și mai prost.

„Din păcate, stăm foarte rău. La noi colectarea selectivă nu se face. Asta urmează să rezolvăm cu unitățile administrativ teritoriale care au obligația organizării colectărilor selective în cadrul programului de salubritate. Colectare selectivă nu înseamnă că după ce se colectează deșeurile, se scot peturile și ce se mai scoate din gunoiul adunat. Colectarea selectivă înseamnă să se colecteze pe fracțiuni, ceea ce nu există. Sunt câteva UAT-uri la care există un asemenea sistem”, a punctat comisarul șef al Gărzii de Mediu, Szekely Annamaria la începutului acestui an. Ceea ce nu s-a schimbat foarte mult, ținând cont că abia au început să producă efecte contractele încheiate. Însă semne bune anul are, și în această perioadă, operatorii câștigători ai licitațiilor pe cele șase zone sunt așteptați, conform obligației care le revine, să doteze populația și agenții economici cu containere pentru selectarea selectivă a deșeurilor. Cu o singură excepție temporară, zona Târgu Mureș.

*Licitația pentru desemnarea operatorului pentru Zona Târgu Mureș nu este finalizată nici la această oră

de Ligia VORO

Articol publicat în ediția print 89 a Transilvania Business, octombrie 2019

AICI puteți citi mai multe despre stadiul aplicării politicilor de mediu în România.

Related posts

Firmele închise temporar de ANPC, obligate să afișeze acest lucru la punctul unde își desfășoară activitatea

Papuc Irina

Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, noul preşedinte al Academiei Române

Stefana Muresan

Boia Invest ridică două clădiri în zona cantinei studențești Hașdeu din Cluj-Napoca

Stefana Muresan

Leave a Comment