Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universitatea Politenica Timişoara primeşte bani de la Compania Naţională de Investiţii pentru nou cămin studenţesc, destinat masteranzilor şi doctoranzilor

Compania Națională de Investiții a aprobat recent indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou cămin studențesc pentru Universitatea Politehnica Timişoara. Acesta va fi situat în vecinătatea Institutului de Cercetări pentru Energii Regenerabile (ICER), situat pe strada Gavril Muzicescu nr. 138, Timișoara.

Noua locaţie e destinată masteranzilor, doctoranzilor și tinerilor cercetători ai Universității Politehnica Timișoara, multe din activitățile acestora fiind desfășurate în cadrul ICER.

Noul cămin va fi construit în regim P+2, pe terenul UPT, va avea o suprafață construită la sol de 1931 mp și o suprafață totală desfășurată de 5912,5 mp. În cele 123 de unități de cazare în regim normal, la care se adaugă 5 unități pentru persoane cu dizabilități, vor putea fi cazate maxim 275 de persoane. Camerele, cu o suprafață de 21 – 25 mp, sunt cu două paturi, cu baie proprie, iar pe holuri sunt prevăzute spații comune de lectură, chicinete și spălătorii.

Valoarea totală a investiției este de aproape 30 de milioane de lei, din care contribuția Companiei Naționale de Investiții este de 29.023.861,68 lei, iar cea a Universității Politehnica Timișoara este de 891.743,34 lei. În perioada următoare va fi lansată licitația pentru proiectarea și execuția lucrării.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Unul dintre cele mai pitoreşti restaurante din Timişoara îşi schimbă proprietarul şi meniul. Noul deţinător, o femeie de afaceri din domeniul agro-zootehnic

Articolul următor

Studiul de fezabilitate pentru autostrada Timişoara – Moraviţa s-a ieftinit cu patru milioane de lei!

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share