Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș: „În România avem tot ce ne trebuie pentru a ne digitaliza într-o manieră rapidă”

La începutul acestui an în cadrul guvernului a fost creată o nouă instituție – Autoritatea pentru Digitalizarea România (ADR) – cu rolul de a realiza și coordona implementarea strategiilor și a politicilor publice în domeniul transformării digitale și societății informaționale. Instituția este condusă de Sabin Sărmaș, originar din Cluj, fondator al companiei Cicada Technologies.

Continuare din: „Cloud-ul, interoperabilitatea și identitatea electronică a cetățeanului sunt piloni esențiali ai transformării digitale a României”. Interviu cu șeful ADR, Sabin Sărmaș

(…)

Ce ne puteți spune despre digitalizarea în sistemul medical? Sunt mulți cei din domeniu care afirmă că nu avem suficiente date despre pacienți, pentru că nu avem registre, pentru că nu există legături intre ele (registre cu pacienți cu diverse maladii).

Digitalizarea în sistemul medical reprezintă o prioritate pentru mine și, în acest sens, am avut câteva întrevederi în care, alături de reprezentați ai Ministerului Sănătății, am analizat diferite soluții pentru câteva dintre temele menționate. Din nefericire, cred că în aceste luni dificile, sistemul medical are alte priorități, ceea este de înțeles, și îi este mai dificil să aloce rezerve de timp sau resurse în aplicarea unor soluții inovative. Este important de menționat că s-au făcut unii pași înainte și speranța mea este să putem ajuta la îmbunătățirea proceselor și în acest sector. Există de altfel multe soluții deja implementate, cum ar fi cele de telemedicină, care pot îmbunătății în mod spectaculos serviciile medicale și cu care companii de IT de profil din România sunt pregătite să ajute.

Conform studiilor care s-au publicat în ultimii ani, avem un nivel ridicat de interacțiune online între autoritățile publice și cetățeni, întrucât România se situează pe locul 7 în ceea ce privește utilizatorii de e-guvernare. Acest lucru contrastează cu punctajele scăzute obținute în ceea ce privește serviciile realizate integral online, ceea ce ar putea indica o problemă sistemică în ceea ce privește calitatea și ușurința cu care pot fi utilizate serviciile oferite. De ce există acest contrast și unde sunt soluțiile?

Mi-aș dori să pot spune că există o soluție universală care poate rezolva această chestiune, dar nu o putem face ca prin magie. Serviciile digitale trebuie să fie centrate pe nevoile cetățeanului, acesta este unul dintre principiile de bază. Problema fundamentală a lipsei de funcționalitate a fost faptul că nu s-a ținut cont de acest principiu și practic s-au digitalizat procese vechi, digitalizându-se birocrația deja existentă și creând soluții care stau la sertar în loc să fie utilizate. Există un proces de transformare digitală care trebuie respectat și o să venim cu ghiduri pentru instituțiile publice, care să le ajute să ducă la bun sfârșit un astfel de proces.

Este extrem de important ca firmele care au expertiză să poată implementa acest proces, de aceea avem nevoie de transparență în procesul de achiziții, de colaborarea și de ajutorul celor care deja au digitalizat servicii publice în alte țări din Europa. Misiunea ADR va fi de a îmbunătăți și consolida serviciile realizate online, tocmai în ideea de a stimula și mai mult cetățenii să interacționeze în această manieră cu instituțiile publice.

Cum putem determina IMM-urile să acționeze digital mai mult? Datele recente arată că doar 8 la sută vând online?

Digitalizarea economiei este o componentă primordială pentru mine, în calitate de Președinte al ADR. De aceea, lucrăm în acest moment împreună cu Ministerul Fondurilor Europene la un așa-numit „digital pack” care să ajute direct întreprinderile micro, mici şi mijlocii, obiectivele pe care le avem în vedere prin digitalizare fiind: creșterea productivității, extinderea bazei de clienți, diversificarea serviciilor, trasabilitate, planificare și consolidarea mindset-ului de trecere spre digital al liderilor din companii. În medie, 1%-2.5% din cifra de afaceri ar trebui investit anual în digitalizare pentru optimizarea activității. Mindset-ul despre care vorbesc este foarte important, deoarece liderii trebuie să conștientizeze că acești bani reprezintă o investiție esențială în dezvoltarea oricărei companii, și nu o cheltuială.

Productivitatea muncii în România este cu aproximativ 35% mai mică față de media europeană. Prin transformarea digitală a IMM-urilor putem recupera foarte repede o parte bună din acest decalaj, eficiența crescând în medie cu 25% în cadrul companiilor care se transformă digital. Ceea ce reprezintă o bună oportunitate de relansare economică.

Spuneați la venirea în funcție că soluțiile pentru digitalizare trebuie să fie create sau să vină din mediul privat. Cum vedeți în acest proces implicarea companiilor IT românești? Cât de deschisă e ADR (statul) către echipele românești de IT?

Autoritatea pentru Digitalizarea României este o instituție foarte deschisă. Așa cum am mai declarat, mediul privat poate și este în măsură să ne ofere modele de bună practică și exemple, deoarece ei au identificat și elaborat sau chiar importat soluții pentru problemele cu care statul se confruntă. Consider că în România avem tot ce ne trebuie pentru a ne digitaliza într-o manieră rapidă. Avem expertiza, avem contextul, avem susținerea politică la cel mai înalt nivel, fiind în directa subordine a Prim-ministrului României, Ludovic Orban. Ne trebuie doar voință și o schimbare de mentalitate care devine tot mai vizibilă. Mediul privat nu doar că poate sa ajute cu soluții, ci poate să contribuie la strategii, să vină cu propuneri de politici care vor fi atent analizate de Autoritatea pentru Digitalizarea României. În acest sens, suntem în proces de înființare a Consiliului Naţional pentru Transformare Digitală, tocmai din dorința de a întări colaborarea cu mediul privat și societatea civilă. În prima săptămână de la deschiderea înscrierilor pentru acest Consiliu, am înregistrat deja peste 450 de aplicații, o dovadă în plus a interesului stakeholder-ilor din afara sistemului public pentru activitatea ADR. Consider necesar și mi-am propus ca ADR să aibă o strânsă relație cu acești actori.

(…)

Ați mai vorbit de o strategie de a aduce 1.000 de localități în ghișeul unic. Câte sunt acum (iunie 2020 – n.a.) și cât va dura aducerea lor?

ADR depune eforturi importante prin inițierea constantă a unor campanii de informare prin toate mijloacele de comunicare disponibile a tuturor instituțiilor direct beneficiare a funcționalităților sistemului ghișeul.ro. Pentru popularizarea procesului de înrolare în sistem, avem în vedere colaborări extinse cu autorități de la nivel local (Consilii județene, Instituții ale Prefectului etc.), modificări ale normelor de aplicare Ghișeul.ro prin care să simplificăm derularea procedurii de înrolare și creșterea nivelului de colaborare cu entități private, precum instituții bancare, firme din domeniul IT), astfel încât să existe o comunicare eficientă a avantajelor înregistrării în sistem de către primării. Numărul utilizatorilor a crescut cu peste 25% de la preluarea mandatului. Am simplificat mult procesul, am redus numărul de documente cerute, încercăm să mutăm interacțiunea în mediul online, dar trebuie să intervenim și asupra unor blocaje externe care încetinesc acest proces în momentul de față.

De la lansarea sistemului Ghișeul.ro au fost înregistrate în sistem 446 de instituții (peste 60% dintre orașele și municipiile din România) și au fost efectuate peste 1.862.000 plăți în valoare de 606.760.000 lei.

(Interviu publicat în ediția print TB nr. 95 (iulie-august 2020)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Proiect extins pentru noua parcare publică a Zalăului

Articolul următor

Clujenii de la Electrogrup finalizează o parcare inteligentă în Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share