Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Târgul de la Negreni, îngenuncheat de pandemie

Autoritățile locale din comuna clujeană au decis să anuleze, pentru a patra oară în ultimii doi ani, cel mai celebru târg din Transilvania.



“Avem convingerea că vom depăși cu bine această criză epidemiologică instituită la nivel mondial și că vom reveni la normalitate pentru a putea organiza în condiții de siguranță acest eveniment tradițional, așa cum se cuvine”, a transmis primarul Dorin Manea.

Decizia a fost justificată de autorități prin faptul că rata vaccinării împotriva coronavirusului la nivelul comunei este de 11,6%, de creșterea incidenței la nivel național, de avertismentul Organizației Mondiale a Sănătății în privința unui început de nou val de infecție cu Covid-19, dar și de pozițiile adoptate de Direcția de Sănătate Publică, Comitetul Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

În iunie, organizatorii târgului de vară (târgul coaselor) au anunțat că ediția nu se mai ține din cauza restricțiilor generate de pandemie. A fost a doua ediție de vară consecutivă anulată de autoritățile locale, după cea de la debutul pandemiei.

Ediția de toamnă avea o amploare și mai mare, grupând până la 15.000 de participanți. Cele 10 ha ale târgului au fost suplimentate în ultimii ani cu 15.000 mp, oferiți de proprietarii unor terenuri de pe malul Crișului Repede, iar în 2019 au debutat lucrările la un nou pod peste râu.

Informații despre vestitul „târg de la Lacul Negreni” confirmă dezvoltarea comunității din zonă încă din Evul Mediu. Principalele activități din zonă sunt agricultura și creșterea animalelor. Negreni a aparținut de raioanele Aleșd sau Huedin, însă din 2002 s-a desprins de Ciucea, revenind la rangul de comună.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Strategii Sălajului: județul are nevoie de brand

Articolul următor

Dacia Faber va reabilita podul din Ileanda

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
GESS
Citeste mai mult

AROBS cumpără GESS Engineering

Grupul clujean de tehnologie a anunțat achiziția companiei din Sibiu care dezvoltă și implementează soluții de testare, validare…
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share