Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Impact, despăgubiri de 7,6 milioane de euro pentru eșecul Cartierului Lomb

Dezvoltatorul Impact, prin Clearline Development and Management (CDM), a primit, în instanță, despăgubiri în valoare de 7,6 milioane de euro de la Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca pentru că nu a edificat cartierul Lomb.
Proiectul rezidențial de pe Dealul Lomb este estimat de dezvoltator la 650 de milioane de euro

Dezvoltatorului Impact, prin Clearline Development and Management (CDM), i s-au aprobat, în instanță, despăgubiri de 7,6 milioane de euro de la Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca pentru că nu a fost edificat Cartierul Lomb. Decizia poate fi atacată însă de instituțiile clujene.

Hotărârea judecătorească vine la 15 ani de la semnarea parteneriatului dintre autoritățile locale și Impact, conform Economica.net. Impact și-a cerut banii investiți în ceea ce urma să devină cartierul rezidențial Dealul Lomb.

Instanța a decis ca autoritățile să plătească despăgubiri, iar Primăria și Consiliul Local pot face apel în decurs de 15 zile la Tribunalul Specializat Argeș. Suma calculată de instanță este de 24 milioane de lei prejudiciu și 13 milioane penalități până la 1 aprilie 2021.

Eșecuri în serie cu noile megacartiere ale Clujului

Impact Developer & Contractor (IDC) București a încheiat, în 2020, un parteneriat cu casa de intermediere financiară BRK Financial Cluj pentru crearea unei noi companii imobiliare care să fie listată la Bursa de Valori București.

IDC avea în plan ridicarea cartierului de pe Dealul Lomb, cu 3.200 de case, 2.500 de apartamente, centre culturale și de distracție, spații comerciale și zone de sport. Inițiatorul proiectului, Dan Ioan Popp, a renunțat în perioada crizei financiare din 2009.

Același blocaj s-a întâmplat cu celălalt mare proiect din oraș, Cartierul Tineretului, estimat la 510 milioane de euro de Arpad Paszkany. Pe 203 ha, pe Dealul Sf. Gheorghe, trebuiau să se ridice 6.000 de unități locative, centre educaționale și medicale, galerii comerciale, patru biserici.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Patru oferte pentru proiectarea și execuția rețelei de utilități în Parcul Industrial IV Oradea

Articolul următor
Primele 100 de biciclete achiziționate pe fonduri europene au sosit în orașul bistrițean Beclean.

Becleanul își face sistem de bike-sharing pe fonduri europene

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share