Plenul reunit al Consiliului Județean (CJ) a aprobat, în cadrul ședinței sale ordinare, indicatorii tehnico-economici ai Spitalului Pediatric Monobloc Cluj (SPMC).
„Această prioritate absolută a forului administrativ județean avansează în ritm susținut, dorința noastră fiind aceea de a demara, într-un timp cât mai scurt, licitația de execuție a lucrărilor la SPMC. Este cel mai important proiect al Clujului, în domeniul sănătății, deservind pacienți din întreaga țară”, a spus Alin Tișe, președintele CJ Cluj
Investiția în SPMC are o valoare totală de peste 400 de milioane de euro. Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero după Revoluție de către o autoritate publică, va fi edificat pe un teren de 17 ha, în cartierul clujean Borhanci. SPMC va dispune de 515 paturi pentru spitalizare continuă, 30 aferente serviciului anestezie – terapie intensivă și 51 pentru spitalizarea de zi.
Unitatea cu profil regional, care va fi și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate copiilor.
Baza, formată din parter și etajul 1, va cuprinde zona clinică, ambulatoriul și zona tehnică (bucătărie, farmacie), iar la etajul 2 se va regăsi o grădină suspendată. Secțiile vor fi situate în ultimele trei etaje și vor conține partea de cazare, zonele de monitorizare și suport, spațiile tehnice și cabinetele pentru personalul medical și studenți.
Subsolul va fi destinat parcărilor pentru vizitatori și personalul spitalului, cu accesuri separate și va adăposti inclusiv radioterapia. SPM va dispune de un heliport situat pe terasă.