Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Podurile de pe Centura Aleșd se apropie de finalizare

Potrivit lui Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, lucrările la centura ocolitoare a orașului Aleșd sunt concentrate pe terminarea celor trei poduri ce trebuie realizate pe traseul acesteia.

Podul din aval de oraș, cel mai avansat ca lucrări, este aproape gata.

La cel de-al doilea, din localitatea Peștiș, în amonte de oraș, s-a turnat la sfârșitul săptămânii trecute betonul ce armează grinzile.

La al treilea, cel mai mic, situat în zona uzinei de apă, lucrările sunt în curs. Miercuri urmează să se monteze grinzile care au fost aduse în șantier zilele trecute. Apoi se va trece la realizarea armăturilor. Până luna viitoare lucrările vor fi terminate și la acest pod.

Constructorii lucrează pe aproape 80% din lungimea centurii. Ne propunem ca până la sfârșitul lunii mai să finalizăm lucrările la tronsonul de nord al centurii pe relația Tinăud-Peștiș.

„Pe tronsonul de sud, ce ocolește orașul înspre râul Crișul Repede, nu am putut începe efectiv lucrările pe un tronson de aproximativ 1 km din cauza unor procese pe care le avem legate de exproprierea terenurilor. Cu toate întârzierile generate de aceste procese, ne propunem ca până în toamna acestui an să finalizăm integral lucrările”, a precizat Ilie Bolojan.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Studenții Universității Oradea își expun lucrările la DESIGN EXPO 2023

Articolul următor

Smart City Development proiectează noua autobază de 14 milioane de euro din Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share