La Cluj-Napoca a intrat în funcțiune primul aparat de acest fel din Europa Centrală și de Est (ECE).
Sistemul de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) dedicat simulării pentru radioterapie Magnetom Sola RT, din portofoliul Siemens Healthineers, a intrat în portofoliul clinicii Amethyst Cluj. Acesta este special conceput pentru a fi utilizat în tratamentul oncologic, având la bază tehnologii avansate.
Aparatul este echipat cu un sistem de reconstrucție a imaginilor bazat pe inteligența artificială (AI-Rad Companion), care poate ajuta la identificarea și cuantificarea tumorilor și a altor structuri anatomice relevante. „Suntem bucuroși să începem în Cluj acest nou proiect inovator pentru România și sperăm să îl extindem în toate centrele Amethyst”, a spus Gabriel Kacso, director medical al Amethyst România.
Centrele Amethyst România fac parte din lanțul european cu același nume cu experiență de 10 ani în lupta împotriva cancerului. Clinicile din București, Timișoara, Alba Iulia și Cluj-Napoca utilizează cele mai noi tehnologii dezvoltate în domeniu în tratamentul pacienților cu afecţiuni oncologice.
„În mod uzual, aceste proceduri se efectuează pe un simulator CT, dar în centrele internaționale de prestigiu de oncologie și radioterapie simularea RM este deja la ordinea zilei. Pe lângă nivelul superior de detalii care se obțin prin utilizarea rezonanței magnetice, pacientul nu mai este supus dozei de radiații aferentă examinării CT”, a precizat Dorin Vestemean, Key Account Manager la Siemens Healthineers.
Sistemul Magnetom Sola RT este proiectat pentru a fi folosit în tratamentul oncologic, în special în planificarea radioterapiei, în evaluarea răspunsului la tratament și în monitorizarea evoluției bolii. Acesta poate fi utilizat pentru pacienții cu tumori cerebrale, cancere ale prostatei, de sân sau ale plămânilor.
Siemens Healthineers este un pionier al inovațiilor în asistența medicală, cu sediul în Germania. În exercițiul fiscal 2022, compania cu 69.500 de angajați în întreaga lume a generat venituri de 21,7 miliarde de euro.