Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proiectele Aeroportului Oradea pe repede înainte

Până la sfârșitul acestui an, Aeroportul Oradea trebuie să finalizeze trei proiecte în valoare de 74 de milioane de euro pentru a nu pierde fondurile nerambursabile.

Miercuri, 3.05.2023, la Aeroportul Oradea a avut loc festivitatea de ocazionată de începerea proiectului „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr.1 al Aeroportului Oradea”, cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

La eveniment au fost prezenți: Răzvan Horga, directorul general al Aeroportului Oradea, Călin Gal, vicepreședintele CJ Bihor, Ionuț Boldan, manager de proiect și Gabriel Nistor, directorul general al SSAB, firma care va efectua lucrările din cadrul proiectului.

Valoarea proiectului este de 241.188.762,63 de lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 186.488.825,84 lei. Perioada de implementare a Proiectului este de 15 luni, respectiv între data de 22.09.2022 și 31.12.2023 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Trei proiecte

„În momentul de față derulăm trei proiecte la Aeroportul Oradea, care au mai multe obiective fiecare. În total, aproape 74 de milioane de euro fără TVA. Primul este cel de dezvoltare a infrastructurii portuare. Al doilea, cel de extindere a pistei de decolare  – obiectivul major fiind acela de a putea ateriza aeronave de un anumit nivel, care să deservească atât partea de pasageri, cât și partea de mărfuri. Cel de-al treilea obiectiv este dezvoltarea proiectului de depozite cargo”, a precizat Călin Gal.

Aceste proiecte sunt dezvoltate atât din fonduri europene, cât și din fonduri guvernamentale și fonduri proprii.

Călin Gal

„În urma pierderii unor ani de zile în atragerea acestor fonduri, vom fi puși în perioada următoare într-o poziționare foarte dificilă în sensul în care până la sfârșitul anului va trebui ca toate aceste proiecte să le finalizăm. Dacă nu respectăm termenele, putem ajunge în acea poziție în care să pierdem sume importante, ceea ce nu ne dorim”, a adăugat Călin Gal.

Obiectivele proiectului

Valoarea totală a Contractului de Finanțare pentru proiectul „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr.1 al Aeroportului Oradea” este de 241.188.762,63 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 186.488.825,84 lei.

Perioada de implementare a Proiectului este de 15 luni, respectiv între data de 22.09.2022 și 31.12.2023 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor. Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Obiectivele proiectului sunt: Extinderea terminalului T1; Extinderea suprafața betonată – zona est; Extindere drum acces; Extindere platformă parcare; Alimentare energie electrică; Rețele exterioare; Achiziția unui echipament degivrare aeronave.

Răzvan Horga

„Prin realizarea proiectului va crește capacitatea de procesare a pasagerilor, asigurând confortul pasagerilor și securitatea spațiilor aeroportuare, precum și reducerea costurilor cu energia electrică”, a declarant Răzvan Horga.

Prin acest proiect se va realiza și eficientizarea energetică a Aeroportului Oradea. Asta presupune folosirea agentului geotermal pentru încălzirea aeroportului și un sistem de panouri fotovoltaice peste Terminalul 1 care va produce 1,3 MW energie electrică. De asemenea, se va amenaja o parcare cu 320 de locuri, dintre care 15 vor fi destinate persoanelor cu handicap și patru pentru autocare.

Gabriel Nistor, directorul general al SSAB, compania care va implementa proiectul, a subliniat că „e o întreprindere destul de temerară, având în vedere termenul foarte scurt pentru activitățile pe care trebuie să le realizăm aici. Sper că vom avea sprijinul total al autorităților, să obținem toate autorizațiile de construire, pentru a ne putea apuca de lucru”,

Potrivit lui Răzvan Horga, pe perioada derulării lucrărilor, aeroportul va rămâne funcțional, restrângându-și activitatea pe terminalul vechi.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Coindu România a plusat la salarii

Articolul următor

Se deschide  Zona de agrement Somos din Carei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share