Prof. Univ. Dr. Oana-Cristina Mărginean conduce Secția Clinică de Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și, în același timp, este Prorector – Învățământ clinic și postuniversitar al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș. Ca laureată a Galei Mureșul Medical – Premiile Zi de Zi ne-a acordat un interviu amplu despre cele două meserii de suflet – medic și dascăl – care i-au definit și îi definesc viața profesională.
Cum v-ați apropiat dvs. de această profesie, de când ați știut că doriți să deveniți medic? Și de ce pediatrie și nu altă specialitate?
Mi-a plăcut foarte mult munca cu oamenii, mi-a plăcut, de copil fiind, să-i tratez. Nu m-am văzut să lucrez într-un birou sau într-o întreprindere. Poate că am avut și exemplul de acasă, mama fiind medic, iar tata inginer. În ciuda faptului că am făcut liceul de matematică-fizică, totuși n-am abordat o ramură teoretică, ci am preferat să lucrez cu oamenii, cu cei bolnavi, pe care să îi tratez. Este foarte frumoasă meseria de medic, este provocatoare, nu te plictisești niciodată, tot timpul trebuie să fii la zi, să citești, să afli ceva nou, să dobândești abilități noi, o supraspecializare, o competență, să îți dezvolți paleta de cunoștințe, nu poți să te limitezi doar la ce ai învățat în urmă cu 25-30 de ani.
De ce am ales pediatria? Probabil pentru că, încă din anul cinci, mi s-a părut că a trata micile suflete este un lucru deosebit, interesant, care îți oferă și multe satisfacții. Gândiți-vă ce minunat este zâmbetul, râsetul, fericirea, bucuria copiilor care se vindecă! Astfel copilul te răsplătește pentru munca ta, devine prietenul tău, este recunoscător pentru ceea ce faci pentru el! Este minunat!
Coordonați Secția Clinică Pediatrie, care este specificul unei secții clinice dedicate copiilor în raport de secțiile clinice adulți?
Coordonez Secția Pediatrie de 11 ani. A avea în față în fiecare zi o ființă pură, delicată, frumoasă, firavă, o făptură deosebită în mintea căruia încerci să te transpui și să îl înțelegi este un lucru absolut minunat, pe care doar pediatria ți-l poate oferi.
În plus, pediatria are un alt specific față de ramurile adulte pentru că nu întotdeauna copilul știe să-ți spună totul, trebuie să ai foarte multe cunoștințe ca să vezi și partea nevăzută a lucrurilor, să poți să identifici anumite semne sau simptome.
Comunicarea în pediatrie implică trei pioni: medicul, copilul și părintele care trebuie să realizeze un parteneriat pentru un succes terapeutic garantat. Întotdeauna trebuie să acordăm o atenție deosebită și să avem încredere în ceea ce spune mama, care-și cunoaște foarte bine copilul și observă detalii ale stării acestuia. În același timp trebuie să discernem care dintre lucrurile din anamneză sunt corecte, care sunt interpretabile sau subiective, să facem o anamneză amănunțită, să o coroborăm cu datele clinice și paraclinice. De aceea spun că poate că a lucra cu copilul este o provocare și uneori este chiar mai greu decât cu adultul, dar este minunat, înălțător și te încarcă de energie pozitivă. Trebuie să fim empatici, trebuie să ne apropiem de copii, trebuie să îi înțelegem și trebuie să le câștigăm încrederea, pentru că doar așa putem să avem certitudinea unei colaborări adecvate, a acceptării procedurilor diagnostice și terapeutice.
Cum s-a dezvoltat specialitatea pediatrie față de momentul în care ați început să profesați și ce a presupus adaptarea la schimbare?
Pănă acum vreo 15 ani era doar pediatrie generală. Ulterior a apărut neonatologia. Acum, în ultimii ani, s-au desprins la fel ca la specialitățile de adulți, și specialități similare de pediatrie precum cardiologie pediatrică, nefrologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, hemato-oncologie pediatrică, pneumologie pediatrică, care sunt discipline de sine stătătoare. De ce? Pentru că tendința secolului 21 este să fii cât mai bun specialist într-un domeniu bine stabilit. Astfel și în clinica noastră avem specialiști și compartimente de gastroenterologie, pneumologie, nefrologie, hemato-oncologie și diabetologie pediatrică. Astfel, medicii secției tratează atât copii cu diverse patologii aferente compartimentelor amintite, cât și patologie generală pediatrică.
Ce înseamnă pentru pacientul copil această nișare a specializării pediatrie?
Pentru un copil înseamnă categoric un beneficiu real, pentru că de ei se ocupă medici supraspecializați care au expertiză în patologii aferente specializării pe care o dețin, reușind să abordeze cazurile cu mai mult profesionalism.
Sunteți și dascăl, ce v-a atras spre învățământ?
Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu studenții și cu rezidenții. Acesta este motivul pentru care, încă de când am terminat facultatea, am urmat toate treptele ierarhice, de la preparator, la asistent universitar, șef de lucrări, conferențiar și apoi profesor. Mi-a plăcut să împărtășesc din ceea ce știu eu celor mai tineri, studenților. Încercăm să le dezvoltăm abilitățile de a diagnostica și trata copiii bolnavi, dar nu în ultimul rând și cele de comunicare cu pacientul pediatric și familia acestuia. Cu studenții avem atât activități de predare (cursuri), cât și activități practice la stagiile clinice, îmbinăm partea teoretică cu partea practică. Insistăm foarte mult pe dezvoltarea abilităților practice ale acestora, activități centrate pe student. Studenților le place la pediatrie, spun că este unul dintre cele mai frumoase stagii, pentru că nu se plictisesc, în fiecare zi văd cazuri noi, proceduri noi, își îmbunătățesc cunoștințele. Deși e o disciplină mai grea, le place să caute semne, simptome, să le includă în sindroame, boli, să stabilească diagnosticul cât mai curent. Studenții participă la vizita de pe secție, la internările de zi din ambulanță și la consulturile din ambulatoriul de specialitate al secției.
Sunteți Prorector – Învățământ clinic și postuniversitar, care sunt provocările acestei funcții în raport de dinamica educației medicale și a avansului tehnologic din prezent?
În cadrul universității am reușit foarte multe lucruri, avem un proces dinamic de reformă curriculară, de a implementare a unor metode inovative de predare și evaluare la nivelul tuturor programelor de studii, o activitate centrată pe student. Datorită dlui Rector, activitățile în universitate sunt într-o continuă dezvoltare, sunt foarte intense și toate cadrele didactice sunt activ implicate. Încercăm să facem o evaluare cât mai obiectivă a studenților la activitatea teoretică, dar vrem să implementăm, de asemenea, o modalitate de evaluare standardizată a activității la stagiile clinice.
Am implementat și o altă metodă de învățare modernă la patul bolnavului prin activități practice realizate cu ecografe portabile, achiziționate printr-un proiect al universității. Aceste aparate sunt distribuite cadrelor didactice care lucrează cu studenții la stagiile clinice care vor învăța studenții să facă ecografii la patul bolnavilor.
Unul dintre proiectele universități este de a introduce aceste metode de învățare cu ajutorul realității virtuale și realității augumentate. Cum le priviți dvs. aceste noi metode?
Cu siguranță, realitatea virtuală și realitatea augumentată nu pot înlocui învățarea la patul bolnavului, dar sprijină activitatea didactică deoarece studenții văd cazuri clinice în 3D, în realitate virtuală. Avem, de exemplu, în cadrul centrului de simulare tot felul de cazuri clinice care pot să fie integrate în această realitate virtuală, studenții pot să aibă acces la ele și să învețe. Este, de fapt, Viitorul!
Avem proiecte în această direcție, unele au fost deja implementate. Astfel centrul UNiX este un centru de evaluare a studenților, dar și centru de activități de realitate virtuală și realitate augmentată și cred că va fi de un real folos pentru studenții de la medicină, dar și de la științe, tehnologie și inginerie, care pot folosi această bază materială pe care o deține UMFST pentru desăvârșirea pregătirii lor.
Ligia VORO
Interviu publicat în ediția print cu nr. 116 a Transilvania Business (28 martie – 26 aprilie 2023)
