Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Prof. Univ. Dr. Ovidiu S. Cotoi: “Studenții reprezintă pentru mine cea mai importantă resursă a Universității”

Prof. Univ. Dr. Ovidiu S. Cotoi, Decan al Facultății de Medicină, din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, este unul dintre cei mai îndrăgiți dascăli ai instituției de învățământ superior târgumureșene. De altfel, în cadrul Galei Mureșul Medical – Premiile Zi de Zi, Domnia Sa a fost distins cu premiul de popularitate studențească. Cum e viața unui decan, aflați din interviul pe care ni l-a acordat.  

 

Domnule Decan, vă rugăm să ne faceți o scurtă prezentare a Facultății de Medicină, componenta principală a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș a fost înființată în urmă cu aproape 80 de ani prin decretul Majestății Sale Regele Mihai I al României și este în prezent un reper în domeniul sănătății la nivel național și internațional. Reprezintă componenta principală a Universității, nu doar datorită numărului cel mai mare de studenți și cadre didactice, ci și datorită realizărilor profesionale medicale, de cercetare și de dezvoltare didactică și academică.

În Facultatea de Medicină studiază peste 3.500 de studenți la programele de studii de licență, la care se adaugă peste 500 de studenți masteranzi sau doctoranzi. Numeroși medici rezidenți (peste 2.000) din toate specialitățile medicale se află, de asemenea, sub îndrumarea cadrelor didactice ale Facultății de Medicină, care activează în Clinicile universitare din Târgu Mureș.

Facultatea de Medicină din Târgu Mureș are active programe de studii acrediatate, pentru licență și master. Acestea cuprind programe de studii de licență de șase ani: Medicină în limba română și limba maghiară, Medicină Militară în limba română; de patru ani: Asistență Medicală Generală, în limba română și limba maghiară; de trei ani: Nutriție și Dietetică și Balneo-Fiziokinetoterapie și Recuperare. Programele de studii de masterat cuprind programe cu durata de un an: Cercetare științifică avansată medico-farmaceutică, Managementul serviciilor de sănătate și cu durata de doi ani: Tehnici avansate de laborator, Nutriție clinică și comunitră, Terapie fizică și reabilitare funcțională.

 

Campusul universitar medical din Târgu Mureș este recunoscut la nivel național pentru dotările de care dispune și pentru numeroasele oportunități oferite studenților. Ce obiective are Facultatea de Medicină în acest an?

Campusul Universității noastre este unic la nivel național pentru o instituție cu profil medical și printre puținele din alte domenii din învâțământul superior. Campusul universitar medical are în plan central clădirea principală a Universității, o clădire istorică, construită la începutul secolului al XX-lea și care a trecut în anul precedent printr-un amplu proiect de modernizare la nivel de infrastructură didactică, tehnică și științifică. Aici se regăsesc amfiteatre, laboratoare pentru preclinic și clinic, dotate la un nivel înalt de performanță. Studenții apreciază distanța realtiv mică dintre campusul medical, căminele studențești și spitalele și clinicile unde efectuează activitățile și stagiile practice. Alături de această clădire simbol, se află Biblioteca Universitară Centrală, care oferă un număr impresionant de cărți, manuale și reviste în format tipărit, dar și acces la platfome de baze de date internaționale, cu sute de jurnale.

Alte structuri esențiale sunt Centrul de Simulare Medicală și Abilități Practice și Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice (CCAMF), cu dotări comparabile cu cele de la nivel european și internațional. Studenții Universității au la dispoziție servicii oferite de University Press: editura medicală, centrul multimedia, magazinul universității, librăria on-site și on-line, studioul TV. Campusul universitar cuprinde și complexul Alma Mater, cu spații de locuit în sistem hotelier și cantina-restaurant, unde se poate servi hrană caldă, în sistem meniul zilei sau à la carte. Studenții și cadrele didactice au la dispoziție o infrastructură sportivă cu terenuri de sport, outdoor și indoor, săli de sport, piscină și centru SPA. Grădina Botanică de plante medicinale și aromatice, împreună cu Parcul Dendrologic, aflate în administrarea Facultății de Farmacie, sunt parte integrantă a acestui spațiu unic al campusului universitar.

Facultatea de Medicină are numeoase obiective stabilite pentru acest an pentru fiecare segment de management academic. Anul trecut a fost anul evaluărilor și acreditărilor ARACIS. Anul acesta ne propunem să modificăm modul de predare și evaluare în învățământul clinic, prin concentarea tuturor eforturilor pentru pregătirea adecvată pentru examenul național de rezidențiat. Astfel, toate disciplinele clinice vor avea în bibliografia obligatorie toate manualele incluse în tematica examenului de rezidențiat și subiectele de examen vor cuprinde preponderent această tematică. Se vor organiza sesiuni de simulare ale examenului de rezidențiat.

Cum se desfășoară activitățile didactice la extensia din Bistrița și cum se va dezvolta acest proiect?

Începând cu anul univeristar 2022-2023, sub coordonarea Facultății de Medicină, funcționează și programul de studii de licență Asistență Medicală Generală, limba română, cu durata de patru ani, în cadrul extensiei Bistrița a UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Cifra de școlarizare pentru acest program nou este de 100 de locuri/an. Activitățile didactice se desfășoară după același model ca și programul similar de la Târgu Mureș. Este vorba despre 4 ani de studii, cu câte două semestre/an, cu câte 4 module/an.

Semestrul II al anului IV va cuprinde în totalitate activități practice, de tip stagiu clinic. Avem o colaborare excelentă cu autoritățile județene ale județului Bistrița-Năsăud, cu autoritățile locale ale Primăriei municipiului Bistrița și cu conducerea și corpul medical ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Cadrele didactice sunt titulare sau afiliate la Universitatea noastră și sunt de la Târgu Mureș sau de la Bistrița. Activitățile didactice, teoretice și practice, se desfășoară în spații didactice modernizate și dotate corespunzător, puse la dispoziția Universității de către partenerii din Bistrița, iar activitățile practice care implică pacienți, se desfățoară în cadrul Spitalului Județean, care începând din acest an, va dobândi statutul de spital clinic.

Pentru anul universitar 2023-2024, Universitatea nostră va dezvolta extensia de la Bistrița, alături de programul de studii de licență Asistență Medicală Generală, din cadrul Facultății de Medicină, vor activa încă două noi programe de studii de licență: Tehnică dentară, în cadrul Facultății de Medicină Dentară și Asistență de Farmacie, în cadrul Facultății de Farmacie.

 

Care sunt provocările funcției de Decan?

Aș spune că sunt multe, diverse și complexe. Privind în urmă la cei 7 ani petrecuți ca Decan al Facultății de Medicină, pot spune că fiecare an a fost diferit și de fiecare dată când am închieat un an l-am considerat ca fiind cel mai greu dintre toți și cu cele mai mari încercări, dar și realizări. Una dintre cele mai mari încercări este menținerea unui echilibru între oameni și activități, din domenii și cu interese extrem de diferite. Studenții reprezintă pentru mine cea mai importantă resursă a Universității și a Facultății, ei sunt prezentul și viitorul nostru, ca instituție de învățământ superior medical și ca centru universitar medical. De aceea interesul lor este și interesul meu: o pregătire excelentă, teoretică și practică în domeniul medical, care să le asigure competitivitate pe piața muncii și care să le ofere șansa de a profesa în domeniu, la nivel național și internațional. Bineînțeles, și cadrele didactice ale Facultății sunt extrem de importante, un corp medical academic foarte performant fiind garanția formării unor studenți valoroși.

 

Ce noutăți există în privința admiterii 2023? Ce mesaj doriți să adresați viitorilor candidați la Facultatea de Medicină?

Pentru admiterea din 2023 la programele de studii de licență și masterat ale Facultății de Medicină avem mai multe noutăți. În primul rând, pentru specializările de trei și patru ani (Asistență Medicală Generală, inclusiv extensia Bistrița,  Nutriție și Dietetică și Balneo-Fiziokinetoterapie și Recuperare) se va organiza examen de admitere. Nu vom mai avea preadmitere și nici admitere prin selecție pe baza unui dosar. La fel pentru programele de masterat, anul acesta se va organiza doar examen de admitere, fără procesul de preadmitere. O altă noutate o constituie alocarea a 40 de locuri bugetate pentru Medicina Militară din cadrul Institutului Medico-Militar, prin Secția de Pregătire Medico-Militară de la Târgu Mureș. Detaliile referitoare la admiterea pentru anul universitar 2023-2024 pentru toată oferta educațională a Universității și Facultății se pot evidenția prin accesarea platformei UMFST Târgu Mureș dedicată admiterii: https://adminfo.umfst.ro/ și a site-ului Institutului Medico-Militar: https:// institutul-medico-militar.mapn.ro/pages/ admitere-2023.

Mesajul meu pentru viitorii candidați ai Facultății de Medicină este mereu același: vă rog să veniți la Facultatea de Medicină doar dacă doriți voi înșivă și nu dacă sunteți împinși, forțați sau influențați de către altcineva. Noi, cadrele didactice ale Facultății de Medicină, avem datoria de a modela studenții încă din prima lor zi de ”boboci” la Medicină, când sunt adevărate ”celule STEM nediferențiate, TOTIPOTENTE” și care vor deveni după foarte mulți ani de la absolvirea Facultății de Medicină ”celule mature, competente, înalt specializate”. Vă așteaptă un drum dificil, care necesită un efort susținut și o motivație puternică pentru a face față tuturor provocărilor unei profesii în domeniul sanitar care va impune numeroase sacrificii personale pentru a pune mai presus de propria persoană, sănătatea și viața pacienților. În final, noi toți ne vom închina viața și profesia în slujba umanității.

Interviu publicat în ediția print cu nr. 116 a Transilvania Business (28 martie – 26 aprilie 2023)

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Prof. Univ. Dr. Oana-Cristina Mărginean: “Munca cu copilul este o provocare și uneori este chiar mai greu decât cu adultul, dar este foarte frumoasă”

Articolul următor

Din dorul de casă s-a născut „Origini”, un restaurant cu meniu tradițional în Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share