Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Asfamix, OPR Asfalt, Dacia Faber, fac Inelul Rutier Metropolitan Oradea – Lotul I

În urma evaluării celor 7 oferte depuse în cadrul licitației pentru proiectarea și execuția Inelului Rutier Metropolitan, a fost desemnat câștigătorul pentru Lotul 1, tronsonul de 9 kilometri cuprins între Băile Felix și Nojorid.

Cea mai bună ofertă a fost depusă de asocierea formată din S.C. ASFAMIXT S.R.L, S.C. OPR ASFALT S.R.L. și S.C. DACIA FABER S.R.L, valoarea acesteia fiind de 70.143.942,59  lei, fără TVA. Termenul pentru depunerea contestațiilor este 10 iulie 2023.

Reamintim că pentru Lotul 2 a fost desemnat constructorul SC PORR CONSTRUCT SA, iar valoarea contractului este 81.688.374,45 lei, fără TVA.

„ În condițiile în care decizia comisiei de licitație nu va fi contestată, până la jumătatea lunii iulie vom semna contractul de proiectare și execuție. În 3 luni se va realiza proiectul tehnic, după care vor începe efectiv lucrările. Din toamna acestui an constuctorii vor intra pe lucrări. Firma Porr, constructorul tronsonului Oșorhei – Băile Felix, este într-o fază avansată cu proiectul tehnic și ne pregătim ca la începutul lunii august să înceapă lucrările de construcție. Într-un an și jumătate ambele tronsoane vor fi finalizate de constructorii de mai sus. Din 2025, rețeaua de drumuri metropolitane va fi completată și cu acest proiect”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Inelul metropolitan va deschide o nouă conexiune pe relația DN 1 – DN 76 – DN 79, prin localitățile Oșorhei, Băile Felix și Nojorid.

Inelul Rutier Metropolitan – 17 km

Inelul Rutier Metropolitan va avea o lungime de 17 kilometri și va fi prevăzut cu o bandă pe fiecare sens de circulație. Execuția lucrărilor va fi realizată pe două loturi. Primul tronson are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul care va fi construit peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Cel de-al doilea sector de drum pornește de la acest viaduct și ajunge în Oșorhei, ocolind localitățile Băile 1 Mai și Cheriu.

Obiectivul de investiții „Inel Rutier Metropolitan Oradea – Lot 1: km 0+000 – 9+055 și Lotul 2: km 9+055 – 17+017” va fi finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, din alocările pentru Municipiul Oradea și Consiliul Județean Bihor. Contribuția guvernamentală va reprezenta 80% din valoarea totală a investiției, iar 20% reprezintă contribuția Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Oradea.

Pentru realizarea acestei investiții, Consiliul Județean Bihor a încheiat protocoale de colaborare cu Primăria Municipiului Oradea și Primăriile comunelor Oșorhei, Sânmartin și Nojorid.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Holcim România face înscrieri pentru școala tehnică în domeniul construcțiilor

Articolul următor
Cooperativele agricole au înflorit ca piloni fundamentali ai dezvoltării economice și sustenabilității într-un peisaj agricol în continuă evoluție.

Ziua Internațională a Cooperativelor. Ediția 101: ”Cooperative pentru o dezvoltare sustenabilă”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share