Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

UCIMR anunță începerea celei de-a XXI-a ediții a Festivalului ICon Arts Transilvania

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță deschiderea celei de-a XXI-a ediții a Festivalului ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice, jazz și celor mai efervescente creații din domeniul artelor contemporane.

În perioada 24 iulie – 6 august, 9 localități din Sudul Transilvaniei vor fi gazdele unor evenimente muzicale de excepție, precum concerte de muzică clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și masterclass-uri pentru instrumentiști. Timp de 14 zile, localități din județele Sibiu, Cluj și Mureș, precum satele Biertan, Richiș, Copșa Mare, Moșna, Rusești, dar și Sibiu, vor deveni puncte de întâlnire pentru peste 150 de artiști de pe 3 continente, care vor susține 20 concerte și recitaluri în locații diverse, de la edificii de cult, acoperișuri, pensiuni, Filarmonică sau chiar în aer liber.

Ediția din acest an a Festivalului ICon Arts propune un program eclectic, multidisciplar și multicultural, în care virtuozitatea muzicii se împletește cu atmosfera pitorească a satelor transilvănene și cu degustarea de preparate tradiționale spre deliciul publicului.

„ICon Arts este un festival care de fiecare dată a privit înainte, cu o viziune interdisciplinară, în care muzica a fost întotdeauna un liant între arte și comunitate, astfel că la a XXI-a aniversare, festivalul promite să ne transporte publicul într-o lume fascinantă a sunetelor și experiențelor. În acest an, vom explora noi frontiere artistice, îmbinând muzica clasică cu elemente contemporane, întrepătrunderi de epoci și stiluri artistice, dar și locații istorice.” – Sebastian Gheorghiu, Manager Cultural și Membru în Consiliul Director UCIMR.

Programul ICon Arts XXI

Artiști cu cariere internaționale, provenind din țări precum România, Germania, Elveția, Grecia, Serbia sau Japonia, vor susține concerte memorabile, oferind o experiență muzicală rafinată prin intermediul instrumentelor de percuție, pian, vioară, violoncel, flaut, chitară, dar și canto. Evenimentele vor reuni nume sonore din lumea muzicală, precum violoniștii Remus Azoiței sau Ladislau Csendes, violonceliștii Andrei Ioniță, Dragan Djordjevic și Ella Bokor, pianista Mădălina Pașol, corniștii Alexandru Anastasiu și Gavril Cupșa, flautista Karen Jones, chitaristul Costin Soare, precum și sopranele Diana Țugui și Cellia Costea, dar și baritonul Dan-Cristian Hodrea, mentori ai Academiei ICon Arts pentru tânăra generație de interpreți. În plus, Orchestrele de Tineret Sweelinck din Amsterdam, Giovane (Elveția) și grupul TRi (Dublin City University) sunt doar câțiva dintre invitații din străinătate. Absolvenții masterclass-urilor Academiei ICon Arts vor susține concerte alături de artiști consacrați și în prezența Orchestrei cu același nume.

Astfel, muzica se îmbină cu istoria într-un cadru care respiră cultură și tradiție și oferă o experiență sincretică celor prezenți. Sunetele sublime ale instrumentelor și vocile răsunătoare vor îmbrăca pereții plini de istorie ai Bisericii Evanghelice din Mediaș, Bisericii Fortificate din Richiș sau Filarmonicii de Stat din Sibiu, dând naștere unei experiențe inedite. Acustica și autenticitatea locațiilor vor completa atmosfera spectacolelor, iar participanții vor avea ocazia să asculte interpretări unice ale unor opere clasice celebre și un repertoriu divers.

Locațiile Festivalului ICon Arts XXI

Printre locațiile de referință în care vor avea loc evenimentele din cadrul festivalului se numără Biserica Evanghelică Sfânta Margareta din Mediaș, un monument istoric important din Transilvania, construit în secolul al XV-lea, cu un turn impunător ce măsoară aproximativ 68 de metri înălțime, având în interior un altar impresionant în stil gotic.

Biserica fortificată din Richiș este un monument istoric datând din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Această biserică gotică remarcabilă se distinge prin fortificațiile sale înconjurătoare, inclusiv ziduri masive și turnuri de observație. Aceasta este considerată unul dintre cele mai bine păstrate exemple de arhitectură defensivă din Transilvania.

Filarmonica de Stat din Sibiu este fondată în 1949, având un rol vital în promovarea muzicii clasice încă de pe atunci. Sala Thalia este sediul principal al filarmonicii, unde au loc concerte de muzică clasică și simfonică, și este recunoscută pentru acustica excelentă și frumusețea arhitecturală.

Pentru detalii suplimentare și programul ediției XXI a Festivalului ICon Arts, accesați www.ucimr.ro și www.iconartsfestival.com. ICon Arts este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.

Pe lângă Festivalul ICon Arts, UCIMR organizează evenimentele emblematice cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu, sau noul proiect MuziColine.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Topul salariilor oferite de angajatorii care recrutează mai mult pe timp de vară

Articolul următor
Attila Cseke, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 62 de noi contracte de finanțare pentru transport prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Licitație pentru primele șase autobuze electrice pentru Transportul metropolitan Sibiu

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share