Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Șeful Maramureșului vrea să aducă Oracle și Honeywell la Baia Mare

Honeywell, Oracle, FLUOR, SVB Energy sunt companiile vizitate în Statele Unite de Ionel Bogdan.
Honeywell operează în domeniile aerospațial, tehnologii de construcții, soluții de siguranță | Foto: CJ Maramureș

FLUOR, SVB Energy, Honeywell sau Oracle sunt companiile vizitate în SUA de Ionel Bogdan. Președintele Consiliului Județean a relatat vizita sa la firme, instituții financiare și institute de cercetare.

Parteneriatul România – SUA

“Unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe a României, Parteneriatul Strategic dintre România și SUA a fost lansat la 11 iulie 1997. Relațiile diplomatice dintre cele două state sunt însă mult mai vechi, fiind stabilite la 14 iunie 1880, fapt care demonstrează lunga prietenie dintre țara noastră și SUA.

La invitația domnului ambasador Andrei Muraru, am avut onoarea de a fi prezent la dineul dedicat celebrării celor 26 de ani de parteneriat strategic. Relația de colaborare pe care țara noastră o are cu SUA este un vector foarte important în dezvoltarea sa.

Pe măsură ce consolidăm parteneriatul strategic încurajăm investițiile marilor companii americane în România și în Maramureș. Pentru aprofundarea relațiilor bilaterale și economice dintre România și SUA, am organizat,  cu sprijinul domnului ambasador Andrei Muraru și a echipei Ambasadei României în SUA, deplasarea unei delegații economice maramureșene la Washington, New York și Florida.

Avem o serie de întâlniri cu reprezentanți ai marilor companii americane, care fie doresc să investească în Maramureș, în România, fie ne oferă sprijin și exemple de bune practici care să ne fie un real sprijin în procesul de dezvoltare și creștere economică”.

IPM – SVB Energy

“În prima zi a delegației economice în SUA, am avut o întâlnire cu doamna ambasador Aldona Wos, președintele Institutului de Politică Mondială (IPM), și cu doamna Sara Vakhsouri, fondatoare și președinte al companiei SVB Energy International.

Întâlnirea a avut loc la IPM, o școală care furnizează educație profesională în domeniul guvernării, securității naționale, informații și afaceri internaționale. SVB este o companie globală de consultanță strategică în domeniul energiei, înființată în 2012, cu experiență în domeniul macro și microenergiei, ce realizează cercetări și analize de ultimă oră asupra problemelor energetice emergente.

Discuțiile s-au axat pe identificarea de puncte comune în sectorul energiei și pe crearea de conexiuni care să stimuleze investițiile în parcurile industriale din Maramureș.

La această întâlnire i-am avut alături și pe membrii misiunii economice: Daniela Stamatoiu, președinte Consiliul de Administrație a Maramureș Business Park (MBP), Octavian Popescu, avocat partener la Popescu & Asociații, Ciprian Daniel Șter-Chelba, fondator al Revolution Residence Group (RRG), iar din partea Ambasadei României la Washington pe Cristina Kassai, diplomat în cadrul secției politice.

Cu sprijinul Ambasadei României în SUA am organizat componenta economică a vizitei de lucru pentru a stimula legăturile economice și a stabili legături cu companiile din SUA interesate să investească în Maramureș. Parteneriatul strategic poate fi un vector de dezvoltare economică și de consolidare a unui profil regional puternic”.

BANCA MONDIALĂ

“Am continuat prima zi a delegației economice la Washington DC cu o întâlnire la sediul Băncii Mondiale, unde am avut oportunitatea de a discuta cu domnul Koen Davidse, director executiv al Grupului Băncii Mondiale, reprezentând constituența Norvegiei.

Din aceasta fac parte și România, Armenia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, Țările de Jos și Ucraina.

În cadrul întrevederii, la care a participat și domnul ambasador Florin Vodiță, reprezentant al României în Comitetul Director al grupului Băncii Mondiale, am discutat despre sprijinul pe care aceasta îl poate oferi pentru dezvoltarea proiectelor care să aducă dezvoltare la nivelul județului nostru și de țară.

Oportunitatea de a crea conexiuni la cel mai înalt nivel al Băncii Mondiale este una extraordinară, cu beneficii directe pentru Maramureș. La această întâlnire i-am mai avut alături pe Florentin Tuș, președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, membri ai misiunii economice în SUA”.

ORACLE

“Întrevedere importantă cu doamna Allison O’Brien, director general pentru afaceri guvernamentale în cadrul Oracle Corporation, și cu domnul Robert Novy, director pentru afaceri corporative în cadrul Oracle Corporation.

Am discutat cu Allison O’Brien pe trei teme importante: deschiderea unui birou al companiei Oracle în Baia Mare, dezvoltarea unui cloud de capacitate mare în Maramureș și crearea unui parc tehnologic la noi în județ, în paralel cu dezvoltarea unui parteneriat între Universitatea Tehnică și Academia Oracle.

Oracle este o corporație multinațională de tehnologie informatică, ce produce sisteme de software și hardware, servere și spații de stocare scalabile, cu o prezență dezvoltată și în România, cu 5.000 de angajați în București și Iași.

Realizăm conexiuni cu marile companii americane, iar astfel creăm premizele unor parteneriate importante pentru dezvoltarea sectorului economic din județul nostru”.

HONEYWELL

“Am avut oportunitatea de a participa la un tur ghidat al Honeywell, companie Fortune 100, și de a discuta cu reprezentanți săi, doamna Stacey F. Bernards, vicepreședinte relații globale guvernamentale, și cu doamna Courtney Cowper, manager, despre activitatea organizației.

În cadrul întrevederii am discutat despre posibilitatea deschiderii unui punct de lucru al companiei în Maramureș, iar în perioada următoare vom stabili o întâlnire cu directorul de programe pe România și Europa de Est al companiei Honeywell, pentru aprofundarea colaborării noastre.

Un lucru foarte important este că am găsit deschidere spre dezvoltarea unei bune colaborări, care poate aduce beneficii extraordinare pe plan economic pentru județul nostru. Honeywell International Inc. este o companie americană care operează în principal în patru domenii de activitate: aerospațial, tehnologii de construcții, materiale și tehnologii de performanță și soluții de siguranță și productivitate”.

RAISE

“Institutul Româno-American pentru Energie Inteligentă (RAISE) se concentrează pe dezvoltarea unei rețele de contacte în cadrul industriei energetice americane și pe facilitarea schimbului direct de idei și afaceri. Pentru a stabili conexiuni cu marile companii din sectorul energetic american, am avut o întâlnire de lucru cu Daniela Kammrath, director executiv RAISE.

Acesta ne-a invitat să devenim membri ai RAISE, lucru care ne oferă oportunitatea de a susține și promova interesele economice ale județului Maramureș la nivel euroatlantic. Dezvoltăm relații de colaborare cu reprezentanți ai marilor companii și institute din SUA, asigurând astfel un sprijin real pentru procesul de dezvoltare a județului Maramureș”.

CIPE

“O altă întâlnire de succes în SUA, cu reprezentanții Asociației Center for International Private Enterprise, în cadrul căreia am discutat cu doamna Natalia Otel Belan, director Europa și Eurasia, și cu domnul John Kay, manager de program pentru Europa, despre proiectele majore de infrastructură pe care le realizăm în Maramureș și care au legătură cu Ucraina, precum podul transfrontalier peste Tisa, dar și despre sprijinul pe care l-am oferit Ucrainei încă din prima zi a declanșării războiului.

Județul Maramureș a fost și este în continuare un punct stabil de susținere a Ucrainei și ne dorim să oferim sprijin și în perioada de reconstrucție a acestei țări. Reprezentanții CIPE ne-au asigurat de tot ajutorul lor în acest proces.

Există deschidere și susținere pentru reconstrucția Ucrainei și proiectele care să dezvolte infrastructura transfrontalieră, iar acest lucru este o realizare extraordinară pentru Maramureș, România și pentru frații noștri de peste Tisa.

Alături de mine la întâlnirea cu reprezentanții CIPE au mai fost Diana Iluț, membru al Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Maramureș, iar din partea Ambasadei României la Washington, Cristina Kassai, diplomat în cadrul secției politice”.

FLUOR

“Dezvoltarea unui centru de date în România, reconstrucția Ucrainei, rolul Maramureșului în acest proces, dezvoltarea infrastructurii rutiere și economice, au fost principalele teme pe care le-am discutat în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu domnul Philip Vaughn, director executiv al companiei FLUOR.

Un alt subiect important este participarea reprezentanților FLUOR la Conferința Celor Trei Mări care va avea loc în această toamnă, unde vom fi și noi prezenți, județul Maramureș fiind membru oficial al acestei regiuni, din luna mai 2023.

FLUOR Corporation este o companie multinațională americană de inginerie și construcții, care furnizează servicii prin intermediul filialelor sale în domeniile petrol și gaze, industrie, infrastructură, tehnologie și energie.

Parteneriatul strategic cu SUA ne oferă oportunități de dezvoltare, creștere economică, parteneriate, conexiuni extraordinare, pe care trebuie să le punem în valoare și să le folosim, încât să avem un sprijin în plus în realizarea obiectivelor economice pe care le avem în planul pentru dezvoltarea Maramureșului”.

THE WHARF

“Maramureșul a fost atracția principală din weekend în capitala SUA, Washington DC. Autenticitatea, folclorul, portul popular, demonstrațiile de meșteșuguri tradiționale, toate cu specific maramureșean și românesc, au fost prezente pe pontonul de pe lacul Potomac din Washington DC, în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului cultural Romanian Weekend at the Wharf.

Roata olarului Vasile Chira, dalta sculptorului Ioan Bârsan, alături de dansul, muzica și voia bună oferite de artiștii Ansamblului Folcloric Național Transilvania i-au cucerit pe toți cei prezenți la eveniment. De asemenea, multiculturalitatea existentă în Washington DC ne-a permis să ne adresăm unui public larg, care s-a bucurat de fiecare element pe care l-am prezentat”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Leoni Wiring Systems își consolidează astfel angajamentul față de principiile nediscriminării și egalității de șanse și față de cultura organizațională bazată pe respect reciproc, încredere și diversitate.

Leoni România a semnat Carta Diversității

Articolul următor
Devenită lider de piață și la cultura de rapiță, compania Corteva Agriscience este alături de fermierii care au ales în toamna anului trecut să semene hibrizi Pioneer.

Corteva valorifică natura pentru a stimula rezistența plantelor la boli

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share