Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Au început lucrările de construcție a Centrului Intermodal din Episcopia Bihor

Au început lucrările la infrastructura Centrului intermodal, cu facilitate de acces la transport rutier și feroviar, care se realizează în zona gării CFR Episcopia Bihor.

Până acum au fost executate lucrările pregătitoare, fiind realizată decopertarea stratului vegetal și excavații ale terenului până la cota de fundare. De asemenea, s-au realizat lucrări la infrastructura celor două linii de cale ferată, a platformelor betonate și a parcării. În paralel se lucrează la rețelele de utilități publice.

„Prin implementarea acestui proiect, zona noastră va deveni un puternic nucleu economic la nivelul întregii regiuni Nord-Vest. Acest centru va asigura transferul de mărfuri din Oradea și județul Bihor în relația cu statele din vestul Europei, dar și cu alte regiuni din România. Totodată, acest important proiect va contribui la creșterea competitivității economice a companiilor care își desfășoară activitatea local, întrucât vor scădea costurile cu transportul mărfurilor”, a precizat primarul Florin Birta.

 

Ce prevede proiectul

Proiectul prevede construirea a două linii de cale ferată de aproximativ 700 de metri fiecare. Acestea vor fi utilizate pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor transportate prin centrul intermodal. Acest proiect mai presupune construirea unei platforme de beton între cele două linii, o clădire administrativă de tip container în care să se desfășoare partea logistică, parcare pentru camioane, împrejmuirea terminalului intermodal, iluminat și racordul la utilități.

Municipiul Oradea va deveni astfel un hub pentru transportul de mărfuri, fiind situat în apropiere de Autostrada Transilvania și drumul expres Oradea-Arad, iar calea ferată Cluj – Napoca – Oradea – Episcopia Bihor va fi electrificată. Centrul intermodal va fi conectat printr-un drum de legătură la E60/DN1.

Reamintim că acordul contractual pentru construirea obiectivului de investiții „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transport rutier și feroviar în zona gării CFR Episcopia Bihor” a fost încheiat cu asocierea formată din S.C COSTA VOC IMPEX S.R.L (lider de asociere) și ASFAMIXT S.R.L (asociat).

Valoarea contractului este de 47.137.527,55 lei (fără TVA).

Cum se licrează la Centrul intermodal Episcopia Bihor https://www.youtube.com/watch?v=fv_EzeV2SJk

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Un nou proiect turistic cu finanțare din fonduri europene pentru județul Bihor

Articolul următor

La Oradea va avea loc cea mai mare adunare naţională a iubitorilor de „Dacia”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share