Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

S-a inaugurat Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș

Vineri, 21 iulie 2023, în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, a fost inaugurat Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș.

Est al doilea spital construit de la zero de către Consiliul Județean Arad. Se pregătește deja și inaugurarea celui de-al treilea spital nou, cel de Oncologie, construit în municipiul Arad și care urmează să fie finalizat în această perioadă. Ambele spitale sunt finanțate prin PNDL.

„Eu consider că Aradul este printre județele din România unde s-a manifestat cel mai mare interes pentru sănătatea locuitorilor. Ne-a stimulat și faptul că, fiind județ de graniță, mulți arădeni au plecat în străinătate să se trateze. De aceea, noi ne-am stabilit ca obiectiv să oferim aici, la Arad, serviciile medicale pe care arădenii le căutau în alte părți, fie în județele Timiș sau Cluj, fie în Ungaria. Și cred că am reușit.

La Consiliul Județean am realizat o strategie de dezvoltare a sistemului de sănătate publică. Înainte de pandemie, necesarul de investiție ar fi depășit 200 de milioane de euro și am înțeles că nu putem asigura deodată acești bani. De aceea, am început investiții segmentate pe spitale și secții de spital, pentru care am aplicat proiecte de finanțare.

Lucrăm pe două mari direcții: dotarea cu aparatură a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și demararea proiectelor de modernizare a infrastructurii medicale”, a declarant Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

 

Informații suplimentare

Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș are o suprafață totală de 5.385 mp, cu demisol, parter şi etaj. Are 75 de locuri pentru pacienţi, curte destinată activităţilor recreative, va asigura asistenţă şi îngrijire medicală permanentă, programe de terapie ocupaţională.

Lucrările au început în 2019, iar finanţarea a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi de la bugetul judeţean.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Trei drumuri județene din Arad vor primi finanțare prin programul „Anghel Saligny”

Articolul următor
Un Embraer EMB-120 Brasilia a fost primul avion comercial care a aterizat pe Aeroportul Remetea, nou construit în județul Harghita.

Clujul a asigurat vama primului zbor comercial de pe Aeroportul Remetea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share