Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bihorul solicită finanțare pentru rețeaua de drumuri din județ.

Viitorul arată bine! 🇹🇩🇹🇩 Holisun împreună cu noua generație! În 19 Mai, copiii de clasa a IV-a de la Scoala Internationala Baia Mare ne-au făcut o vizită, din curiozitate asupra a ce se întâmplă într-o companie de soft. Turul a inclus o vizită în toate departamentele companiei, cei mici aflând informații interesante despre proiecte și ce facem noi aici. Curiozitatea le-a fost satisfăcută la vizita departamentului de cercetare, unde Prof. Univ. Dr. Oliviu Matei le-a povestit celor mici, plin de entuziasm, despre sistemele aquaponice (unul din proiectele la care Holisun lucrează în prezent), apoi le-a prezentat puțin istoria calculatoarelor precum și ochelarii inteligenți. În imagine puteți vedea cum cei mici ne-au lăsat o mică amintire a vizitei lor.
Stadiul modernizării șoselei montane dintre Cluj și Bihor este acum de 90%

Valoarea finanțării solicitate se ridică la 128 de milioane de euro pentru 73 km de drumuri.

Consiliul Județean Bihor a depus marți, 1 august, cererea de finanțare cu fonduri europene prin programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027 pentru rețeaua de drumuri din județ.

Proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor” cuprinde o rețea de 73 de kilometri de drumuri, respectiv:

  • Varianta ocolitoare Oșorhei și drumul județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel: 5,8 km + 12,7 km;
  • Centura Nojorid: 8,3 km;
  • Centura Sântandrei: 5 km;
  • Centura Biharia și legătura cu localitatea Paleu: 5,6 km + 3,1 km;
  • Drumul Padiș – Ic Ponor: 9,8 km;
  • Reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca: 23 km.

Valoarea totală a cererii de finanțare este de 639.047.627,54 lei, echivalentul a aproximativ 128 de milioane de euro. Din această sumă, fondurile europene nerambursabile reprezintă 291.871.439,75 lei, echivalentul a aproximativ 60 de milioane de euro.

„Lucrările sunt în curs de derulare la 3 centuri și la legătura dintre Tinca și Salonta. Câștigătorul contractului pentru construirea centurii Biharia va fi desemnat săptămâna viitoare, iar lucrările ar trebui să înceapă în septembrie, anul acesta. Licitația pentru selectarea unui constructor pentru drumul Padiș – Ic Ponor urmează să fie demarată luna viitoare. Centurile din zona metropolitană și legătura dintre Tinca și Salonta se vor finaliza până la sfârșitul anului viitor. Drumul Padiș – Ic Ponor, ce va lega județele Alba, Cluj și Bihor, prin Apuseni, va începe anul viitor și se va termina în 2026”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Următoarea etapă presupune evaluarea proiectelor depuse. Semnarea contractului de finanțare ar urma să fie în toamna acestui an. Proiectele au fost depuse în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectivul specific: 3.2.: Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere.

„Această rețea de drumuri va conecta localitățile județului Bihor cu rețeaua națională de drumuri și autostrăzi, fiind cel mai important proiect derulat pe drumurile județene în ultimii ani. Lungimea totală a rețelei de drumuri județene modernizate va depăși 1.000 de km”, a conchis președintele Consiliului Județean Bihor.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

TESTARE GRATUITĂ Babeş Papanicolaou şi HPV la Şercaia, judeţul Braşov

Articolul următor
Atât apartamentele de vânzare, cât și cele de închiriat au marcat o creștere în iulie, conform unui raport al agenției clujene Blitz Imobiliare.

Chiriile au crescut cu 8,5% la Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share